Castelul La Luz
Cea mai veche fortăreață din Canare, din 1494. L-a respins pe Drake în 1595. Azi găzduiește fundația sculptorului Martín Chirino, născut în acest cartier.

În 1883 au început lucrările la Puerto de la Luz și în douăzeci de ani orașul s-a schimbat din temelii. De aici a pornit aproape totul: turismul, fațadele moderniste și chiar mingea de fotbal.
🎧 Pe traseul Santa Catalina, portul și Castillo de la LuzAproape tot ce definește azi Las Palmas —firea deschisă, amestecul de oameni, fațadele moderniste din Triana, cel mai vechi hotel din Canare și chiar pasiunea pentru fotbal— vine dintr-o decizie politică luată la Madrid la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceasta e povestea felului în care un port a reinventat un oraș.
Timp de secole aici a fost doar golful Las Isletas, un ancoraj natural unde navele se adăposteau la umbra stâncii. Era singurul loc de pe toată coasta unde se puteau feri de vânt și de mare.
Ca să-l apere s-a ridicat Castelul La Luz, cea mai veche fortăreață din Canare: un fortin de lemn în 1478, când Juan Rejón a debarcat ca să înceapă cucerirea, și peste el un turn de piatră în 1494.
Și chiar a avut de lucru. În 1595 a respins escadra engleză a lui Drake și Hawkins, iar victoria aceea, atribuită de popor Fecioarei Luminii, i-a dat numele. Patru ani mai târziu norocul n-a mai fost la fel: în 1599 flota olandeză a lui Van der Does a cucerit orașul, l-a jefuit și i-a dat foc.
Detaliul pe care aproape nimeni nu-l observă e că turnul acela apăra țărmul mării, iar azi marea e departe de el: chiar portul, câștigând teren de la apă, a lăsat vechiul castel în interiorul uscatului.
Cea mai veche fortăreață din Canare, din 1494. L-a respins pe Drake în 1595. Azi găzduiește fundația sculptorului Martín Chirino, născut în acest cartier.
Lucrări începute în 1883 și încheiate în 1903. A transformat orașul într-una dintre marile stații de cărbune ale Atlanticului.
Descarcă aplicația și descoperă Las Palmas offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Santa Catalina, portul și Castillo de la Luz cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Saltul a venit datorită a doi frați din Gran Canaria: Fernando de León y Castillo, ministru, și fratele lui, Juan, inginer. Fernando a tras sforile politice de la Madrid, Juan a proiectat lucrarea și împreună au convins statul să construiască aici un mare port de refugiu.
Lucrările au pornit în 1883, le-a executat firma britanică Swanston și au fost declarate încheiate în 1903. Fraților le-a mers bine: Fernando a ajuns ani la rând ambasadorul Spaniei la Paris, iar Coroana i-a dat titlul de Marchiz de Muni pentru că negociase cu Franța granițele Guineei spaniole.
De atunci schimbarea a fost uriașă. Las Palmas a devenit una dintre marile stații de cărbune ale Atlanticului: vapoarele din jumătate de lume opreau aici să se aprovizioneze înainte să traverseze oceanul.
Odată cu ele au venit companii britanice, consuli, bănci și o avalanșă de oameni de peste tot. Pasiunea pentru fotbal a acestui oraș au adus-o tocmai englezii de la cărbune, cum s-a întâmplat la Huelva, la Bilbao și la Vigo.
Și turismul, mai devreme decât s-ar crede: primii călători victorieni, oameni înstăriți care veneau să petreacă iarna fugind de frig și de tuse. Ca să-i găzduiască, în 1890 s-a deschis Hotel Santa Catalina, cel mai vechi hotel din Canare încă în funcțiune.
Cealaltă mare afacere au fost bananele. Museo Elder ocupă azi ce a fost depozitul companiei de navigație britanice Elder Dempster Lines, fondată în 1878 și stabilită aici în 1884, care încărca fructe canariene cu destinația Marea Britanie.
Ideea i-a aparținut omului de afaceri englez Sir Alfred Jones, care conducea aceste companii de navigație de la Liverpool: să umple cu banane canariene calele navelor care veneau oricum după cărbune. În nordul Europei banana era un lux aproape exotic.
Înainte de banană a existat o altă monocultură neobișnuită: coșenila, o insectă care trăiește pe smochinii-de-India și din care se scotea o vopsea roșie foarte scumpă, foarte căutată în Europa secolului al XIX-lea. Când vopselele chimice au scufundat-o, i-au luat locul banana și roșia.
Cu banii aceia s-au ridicat fațadele moderniste de pe Calle Mayor de Triana și vilele din Ciudad Jardín, unde s-a instalat burghezia portului. Fără port n-ar exista nici una, nici alta.
Și a rămas Parcul Santa Catalina, născut odată cu cheiul în anii optzeci ai secolului al XIX-lea, care e în continuare punctul unde orașul se amestecă, azi cu Carnavalul și WOMAD în loc de marinarii sub toate pavilioanele.
Un depozit de banane al companiei de navigație britanice Elder Dempster, transformat în 1999 într-un muzeu de știință unde poți atinge totul. Ideal cu copiii.
Deschis în ianuarie 1890 cu capital englezesc ca să-i găzduiască pe „iernaticii” europeni. Cel mai vechi hotel din Canare încă în funcțiune.
Lucrările au pornit în 1883 și au fost declarate încheiate în 1903. Le-a susținut politic Fernando de León y Castillo, ministru originar din Gran Canaria, fratele lui, Juan, le-a proiectat ca inginer, iar firma britanică Swanston le-a executat. În douăzeci de ani orașul s-a schimbat din temelii.
Un port unde vapoarele se aprovizionau cu cărbune înainte să traverseze oceanul. Las Palmas a devenit una dintre cele mai mari din Atlantic, iar odată cu acele nave au sosit companii britanice, consuli, bănci și o avalanșă de oameni de peste tot, care au dat orașului caracterul lui cosmopolit.
Da, și nu e un caz izolat: la fel s-a întâmplat la Huelva, Bilbao și Vigo, toate orașe-port cu prezență britanică legată de comerțul din secolul al XIX-lea. Muncitorii și marinarii englezi jucau pe cheiuri, iar pasiunea s-a aprins printre localnici.
Pentru că marea s-a retras de lângă el. Turnul, ridicat în 1494, apăra țărmul golfului Las Isletas, dar lucrările portului și umpluturile succesive au câștigat atât teren de la apă încât azi e prins între străzi. E un exemplu foarte vizual al cât de mult a crescut orașul peste mare.
O monocultură neobișnuită și foarte profitabilă: coșenila e o insectă care trăiește pe smochinii-de-India și din care se extrăgea o vopsea roșie foarte scumpă, foarte căutată în Europa secolului al XIX-lea. Când vopselele chimice au scufundat-o, i-au luat locul banana și roșia. Cu banii aceia s-au ridicat fațadele moderniste din Triana.
Pentru că aici creșteau de minune, iar în nordul Europei erau un lux aproape exotic. Cheia a fost omul de afaceri englez Sir Alfred Jones, care conducea companiile de navigație de la Liverpool și a avut ideea să umple cu banane calele navelor care veneau oricum după cărbune. Depozitul lui e azi Museo Elder.
Castillo de la Luz, care azi găzduiește fundația sculptorului Martín Chirino; Museo Elder, în vechiul depozit de banane, transformat în muzeu de știință interactiv; Parque de Santa Catalina, născut odată cu cheiul; și Hotel Santa Catalina, deschis în 1890 pentru primii turiști englezi.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Las Palmas offline, oricând vrei.

Continuă să citești



