Muzeul Néstor
Poema del Atlántico, Poema de la Tierra și restul operei lui. Intrare ieftină și patruzeci și cinci de minute care cer liniște.

Un pictor simbolist și un arhitect raționalist și-au propus să creeze o estetică proprie pentru insule. O bună parte din ce se fotografiază azi în Las Palmas e opera lor.
🎧 Pe traseul Ciudad Jardín, Parcul Doramas și Pueblo CanarioNéstor Martín-Fernández de la Torre a fost pictor, iar fratele lui, Miguel, arhitect, și împreună au modelat chipul modern al orașului Las Palmas. Cartierul rezidențial, marele parc, teatrul reconstruit și un sat tradițional care n-a existat niciodată: toate au ieșit din același cap dublu.
Néstor a fost pictor simbolist și modernist, a călătorit prin Europa, a avut succes la Madrid, Barcelona și Londra și s-a întors pe insula lui cu o obsesie: să creeze o identitate estetică proprie pentru tot ce e canarian, diferită atât de pitorescul turistic, cât și de imitația peninsulară.
Tablourile lui cele mai ambițioase sunt Poema del Atlántico și Poema de la Tierra, în care marea și peisajul insulelor devin aproape mitologie: trupuri și valuri împletite în culori intense, cu un erotism reținut și un amestec de fantezie și rădăcini care nu seamănă cu nimic.
Poema del Atlántico nu e un tablou izolat, ci un ciclu gândit ca o simfonie a mării, cu oceanul în diferite stări sufletești. Apoi a vrut să facă același lucru cu pământul, dar a apucat să-l termine doar pe primul: a murit în 1938, cu puțin înainte să împlinească cincizeci și unu de ani, cu Poema de la Tierra lăsat la jumătate.
Și a fost mult mai mult decât un pictor de șevalet: a desenat costume, decoruri de teatru și mobilă și a încercat să inventeze un stil arhitectural propriu, neocanario, pentru ca locuințele și hotelurile insulei să aibă o amprentă. Toate acestea se văd azi la Muzeul Néstor.
Poema del Atlántico, Poema de la Tierra și restul operei lui. Intrare ieftină și patruzeci și cinci de minute care cer liniște.
Un sat tradițional inventat: l-a imaginat Néstor în 1937 și l-a construit fratele lui, Miguel. Duminica e folclor în costumele pe care le-a desenat el.
Descarcă aplicația și descoperă Las Palmas offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Ciudad Jardín, Parcul Doramas și Pueblo Canario cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Miguel Martín-Fernández de la Torre s-a format la Madrid, a fost primul arhitect municipal din Las Palmas și a adus pe insulă arhitectura modernă. Semnătura lui e peste tot în oraș.
Începând din 1922 a desenat Ciudad Jardín, inspirându-se din garden cities englezești pe care Ebenezer Howard le imaginase la sfârșitul secolului al XIX-lea: case cu unul sau două niveluri, cu grădină în față și în spate, străzi cu copaci, colțuri teșite și piațete cu arbori.
Tot al lui e Parcul Doramas, inaugurat în 1950, când primăria a cumpărat de la englezi niște grădini până atunci private ca să le deschidă pentru tot orașul.
Și tot a lui e reconstrucția Teatrului Pérez Galdós după incendiul din 1918, încheiată între 1925 și 1928. Acolo au lucrat cei doi frați împreună în modul cel mai vizibil: el a făcut clădirea, iar Néstor frescele, vitraliile și pânzele din salonul Saint-Saëns.
E greu să găsești în Spania un alt caz comparabil de doi frați care să modeleze astfel chipul unui oraș, fiecare din disciplina lui și cu un proiect estetic comun.
Opera care rezumă cel mai bine proiectul e Pueblo Canario: ziduri văruite, balcoane din lemn de tea, zăbrele de lemn și o piață pavată cu piatră, care par dintr-un sat tradițional. Nu sunt. E un decor perfect, un sat inventat.
Néstor l-a imaginat în 1937 ca pe o „expoziție vie” a obiceiurilor canariene, iar Miguel l-a construit în stil neocanario, amestecând arhitectură populară, religioasă și militară din tot arhipelagul. Nu reproduce niciun sat real: distilează multe ca să creeze o imagine ideală.
Néstor nu a apucat să-l vadă terminat: a murit în 1938, iar ansamblul a fost inaugurat abia în 1956. Aproape douăzeci de ani între idee și realitate.
Și încă e viu: în multe duminici, în piața aceea, grupuri folclorice dansează isa, folía și malagueña în sunetul timple-ului, în costumele tradiționale desenate chiar de Néstor. Era exact ce voia: ca tot ce e canarian să nu fie un lucru de vitrină, ci ceva care se dansează și se cântă.
Același limbaj se vede la Hotel Santa Catalina, la câțiva metri, a cărui clădire actuală e o reconstrucție din anii treizeci, cu turnuri, balcoane și curți în cheie regionalistă.
Locul unde cei doi frați au lucrat împreună: Miguel a reconstruit clădirea după incendiul din 1918, iar Néstor a semnat fresce, vitralii și pânze.
Proiectat de Miguel și inaugurat în 1950, când primăria a cumpărat de la englezi niște grădini private ca să le deschidă pentru oraș.
Probabil cel mai important artist canarian al secolului al XX-lea: pictor simbolist și modernist care a avut succes la Madrid, Barcelona și Londra și s-a întors pe insula lui cu obsesia de a crea o identitate estetică proprie pentru tot ce e canarian. Pe lângă pictură, a desenat costume, decoruri și mobilă și a imaginat un stil arhitectural, neocanario.
Un limbaj arhitectural care voia să dea o amprentă proprie caselor și hotelurilor de pe insule, amestecând elemente ale arhitecturii populare, religioase și militare din arhipelag: ziduri văruite, balcoane din lemn de tea, zăbrele, turnuri. L-a imaginat Néstor și l-a construit fratele lui, Miguel, iar exemplul lui cel mai complet e Pueblo Canario.
Nu, și tocmai asta îl face interesant. E un sat inventat: l-a imaginat Néstor în 1937 ca pe o „expoziție vie” a obiceiurilor canariene și l-a construit fratele lui, Miguel, distilând elemente din multe sate reale ca să creeze o imagine ideală. Néstor a murit în 1938, iar ansamblul a fost inaugurat abia în 1956.
Cele mai ambițioase două cicluri picturale ale lui Néstor. Primul e gândit ca o simfonie a mării, cu oceanul în diferite stări sufletești, de la acalmie la furtună; al doilea voia să facă același lucru cu peisajul terestru, dar a apucat să-l termine doar pe primul: a murit în 1938, cu puțin înainte să împlinească cincizeci și unu de ani, cu Poema de la Tierra lăsat la jumătate.
A fost primul arhitect municipal din Las Palmas și a adus pe insulă arhitectura modernă. Ale lui sunt planul pentru Ciudad Jardín începând din 1922, inspirat din garden cities englezești, Parcul Doramas din 1950, Pueblo Canario și reconstrucția Teatrului Pérez Galdós după incendiul din 1918.
În modul cel mai vizibil, la Teatro Pérez Galdós: Miguel a reconstruit clădirea între 1925 și 1928, după incendiul din 1918, iar Néstor a semnat decorația interioară, cu frescele tavanului, vitraliile moderniste și pânzele din salonul Saint-Saëns. Și la Pueblo Canario, imaginat de unul și construit de celălalt.
Isa, veselă și săltăreață; folía, lentă și simțită, aproape o tânguire; și malagueña, cu aerul acela venit din sudul peninsulei care aici a devenit propriu. Totul în sunetul timple-ului, micul instrument canarian cu cinci coarde și cutia bombată. Costumele purtate de grupuri le-a desenat chiar Néstor.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Las Palmas offline, oricând vrei.

Continuă să citești



