Miroase a pământ umed, a dafin și a flori. E marea oază verde din plin centrul orașului și poartă numele unei căpetenii aborigene care a rezistat trupelor castiliene în secolul al XV-lea. Că un parc din secolul al XX-lea se numește așa nu e un detaliu minor: e o declarație.
De la grădină englezească privată la parcul tuturor
L-a proiectat Miguel Martín-Fernández de la Torre, același arhitect care a făcut Ciudad Jardín și Pueblo Canario, și a fost inaugurat în 1950.
Până atunci aceste grădini erau private: aparțineau englezilor de la Hotel Santa Catalina și coloniei britanice care se stabilise aici odată cu portul. Primăria le-a cumpărat ca să le deschidă în sfârșit pentru toată lumea.
Gestul acesta — ce fusese grădina unei elite transformat în parcul tuturor — e destul de reprezentativ pentru ce s-a întâmplat în multe orașe spaniole la mijlocul secolului al XX-lea, iar aici are o semnificație în plus din cauza originii străine a acelei elite.
Cine a fost Doramas
Doramas a fost o căpetenie aborigenă, un războinic canar care a condus rezistența împotriva trupelor castiliene în timpul cuceririi, în secolul al XV-lea. Iar figura lui are ceva aparte: nu venea dintr-o familie nobilă, era de origine umilă și totuși a câștigat comanda prin curaj curat, lucru foarte rar la vechii canari.
A rezistat până la capăt și a căzut luptând în jurul anului 1481, după cum se spune într-un duel lângă Arucas. Amintirea lui a pătruns atât de adânc încât a supraviețuit cinci secole în memoria populară.
Să dai numele lui acestui parc în plin secol al XX-lea a fost o manieră de a revendica rădăcinile prehispanice ale insulei, de a aminti că înainte de cucerire aici exista deja un popor cu eroii lui. Aceeași revendicare care stă în spatele El Museo Canario, din Vegueta.
Printre copacii lui sunt dragos, arborele-totem al Canarelor: crește extrem de încet, atât de încet încât e greu să-i calculezi vârsta, și poate trăi secole. Cel mai uimitor e că, dacă e rănit, „sângerează”: scoate o rășină roșie numită sânge de dragon, care odinioară se folosea ca medicament și ca vopsea.
De neratat
Era o grădină englezească privată
Primăria a cumpărat-o și a deschis-o publicului în 1950, proiectată de Martín-Fernández de la Torre.
Doramas era de origine umilă
A câștigat comanda prin curaj curat, lucru foarte rar la vechii canari.
A căzut luptând în jurul anului 1481
Potrivit tradiției, într-un duel lângă Arucas. Amintirea lui a supraviețuit cinci secole.
Dragos „sângerează”
Arborele-totem al Canarelor scoate o rășină roșie folosită odinioară ca medicament și vopsea.
Cum se încadrează în vizita ta la Las Palmas
Se află în Ciudad Jardín, între centrul istoric și zona portului. În parc se găsesc Pueblo Canario, Museo Néstor și Hotel Santa Catalina.
Oprirea înseamnă treizeci de minute de plimbare, sau mai mult dacă intri în muzeu. Există un iaz cu rațe, ficuși indieni și straturi de flori tropicale.
E cea mai bună pauză verde din oraș și funcționează ca balama între cei doi poli ai orașului Las Palmas: Vegueta și Triana la sud, Santa Catalina și Las Canteras la nord.
Întrebări frecvente
Cine a fost cu adevărat Doramas?
O figură de care să te îndrăgostești. Doramas nu venea dintr-o familie nobilă, era de origine modestă, și totuși a câștigat comanda prin curaj curat, lucru foarte rar printre vechii canarieni. A rezistat până la capăt și a căzut luptând pe la 1481, se spune că într-un duel lângă Arucas. Amintirea lui a pătruns atât de adânc încât o veche și deasă pădure de laurisilvă din nordul insulei îi poartă și acum numele, Selva de Doramas. Nu era un rege: era un erou al poporului. De aceea acest parc este al lui.
Ce au special acei arbori-dragon?
Arborele-dragon, drago, este copacul nostru totemic, un supraviețuitor din altă eră. Crește foarte încet, atât de încet încât e greu să-i calculezi vârsta, și poate trăi secole întregi. Dar cel mai uimitor este că, dacă îl rănești, „sângerează”: lasă să curgă o rășină roșie numită sânge de dragon, care odinioară se folosea ca medicament, ca vopsea și chiar în ritualuri. Vechilor canarieni li se părea un copac magic, și nu mă mir. Când treci pe lângă unul, privește-l cu respect: s-ar putea să fie mai bătrân decât tot ce ai văzut astăzi.
