Unde mănânci la Ávila: chuletón, judías del Barco și yemas
Două denumiri proprii și o bucătărie de podiș înalt care se explică prin climă. Ce să comanzi, cât cântărește un chuletón adevărat și de ce yemas poartă numele unei sfinte.
Ávila e la peste o mie o sută de metri, e cea mai înaltă reședință de provincie din Spania și are ierni lungi cu vânt constant. Bucătăria ei răspunde la asta fără nicio subtilitate: carne de vită crescută în munți, leguminoase de altitudine și feluri din resturi, cu grăsime și calorii. Nu e gastronomie ușoară și nici nu pretinde să fie.
Un chuletón de Ávila adevărat are în jur de un kilogram sau chiar mai mult și se servește ca să-l împarți în doi. Să-l comanzi ca porție individuală e greșeala clasică a vizitatorului.
Chuletón, și de ce e altfel
Rasa avileña și muntele.
Carnea de Ávila are indicație geografică protejată și provine în bună parte din rasa avileña-negra ibérica, autohtonă din acești munți, crescută în sistem extensiv pe pășuni de altitudine. Sistemul acesta dă un animal care crește mai încet și o carne mai marmorată și mai gustoasă.
Tăietura caracteristică e chuletón, cotletul de vită tăiat foarte gros —trei sau patru degete— și făcut la jar cu sare grunjoasă, întors o singură dată, ca să rămână cu crustă pe dinafară și roșu înăuntru. Bucata are în jur de un kilogram și se servește ca s-o împarți între două persoane.
Regula locală e să nu-l ceri bine făcut. La o bucată atât de groasă, să o lași mai mult înseamnă să usuci interiorul fără să câștigi nimic, iar în orice asador serios ți se va spune asta. De obicei se servește deja tăiat, pe o plită fierbinte, ca fiecare să-l termine după gust.
Pe lângă chuletón există mușchi, antricot și, în meniul multor asadores, ied și miel de lapte fripte după tehnica castiliană în cuptor cu lemne, aceeași ca la Segovia sau la Burgos.
Salonul orașului, cu arcade și terase, și cel mai bun loc unde să te oprești la masă în interiorul zidurilor. În jurul ei se adună o bună parte din restaurantele orașului vechi, iar piața se ține și acum, cum s-a ținut aici timp de două mii de ani.
Cealaltă zonă cu restaurante e afară, la Mercado Grande, piața care se deschide în fața acestei porți. E mai largă, cu terase la soare și cu zidul în față, și merge foarte bine pentru un aperitiv înainte să intri în incintă.
Judías del Barco de Ávila sunt celălalt produs cu denumire proprie, fasole cultivată în valea râului Tormes la o altitudine considerabilă. Sunt albe, mari și cu coaja foarte fină, ceea ce le face deosebit de cremoase, și se gătesc cu compango: chorizo, sângerete și ureche de porc.
Patatas revolconas sunt felul din resturi prin excelență: cartof fiert și pisat cu boia, usturoi și grăsime, servit cu torreznos crocanți deasupra, bucăți de șorici prăjit. E mâncare de iarnă, consistentă și foarte ieftină la origine, iar azi apare în aproape toate meniurile din provincie.
Și mai e bucătărie de podiș: supă de usturoi, cocido, sângerete și vânat în sezon, pentru că toată Sierra de Gredos e zonă de vânătoare. Legumele trec pe planul al doilea dintr-un motiv climatic evident, deși există fasole verde și ardei într-un sezon scurt.
De băut, nu există o denumire proprie importantă, așa că în meniuri domină vinurile din Ribera del Duero, Rueda și Toro, toate la mai puțin de două ore. Un vin roșu din Ribera cu un chuletón de Ávila e combinația locală implicită.
Yemas, și unde să mănânci
Yemas de Santa Teresa sunt dulcele orașului: gălbenuș de ou fiert în sirop, modelat în bile și tăvălit prin zahăr. Originea lor e în cofetăria mănăstirească, ca aproape toate dulciurile castiliene, iar asocierea cu sfânta e comercială și ulterioară, din secolul al XIX-lea.
Originea aceasta mănăstirească are o explicație practică deloc romantică: mănăstirile primeau cantități uriașe de gălbenușuri rămase de la cramele care foloseau albușurile ca să limpezească vinul. Gălbenușurile trebuiau folosite cumva, și de aici au ieșit yemas, tocinos de cielo și jumătate din cofetăria spaniolă.
Se vând în cofetăriile din orașul vechi și și în mănăstirile de clauzură din oraș, iar a doua variantă e cea interesantă: cumperi printr-un torno, un dulap rotativ, fără să vezi cine e de partea cealaltă, iar produsul nu ajunge în magazinele de suveniruri. Merită să întrebi la biroul de turism care mănăstiri vând în perioada aceea.
Despre zone: în interiorul incintei, împrejurimile Plaza del Mercado Chico; afară, Mercado Grande, în fața Puerta del Alcázar, cu terase și zidul în față. Și e bine să rezervi în weekend, pentru că Ávila primește multe excursii de o zi din Madrid.
Yemas îi poartă numele dintr-o asociere comercială din secolul al XIX-lea, nu pentru că le-ar fi inventat ea. Dar cofetăria mănăstirească a orașului e într-adevăr veche, iar mai multe mănăstiri de clauzură vând încă dulciuri prin torno, fără ca ele să ajungă în magazine.
În jur de un kilogram, și adesea mai mult, pentru că se taie foarte gros, de trei sau patru degete. Se servește ca să-l împarți între două persoane, iar să-l comanzi ca porție individuală e greșeala clasică a vizitatorului. De obicei vine deja tăiat, pe o plită fierbinte, ca fiecare să-l termine după gust.
Ce are special carnea de Ávila?
Are indicație geografică protejată și provine în bună parte din rasa avileña-negra ibérica, autohtonă din acești munți și crescută în sistem extensiv pe pășuni de altitudine. Sistemul acesta dă un animal care crește mai încet, cu mai multă grăsime infiltrată în mușchi și deci cu mai mult gust.
Ce sunt patatas revolconas?
Cartof fiert și pisat cu boia, usturoi și grăsime, servit cu torreznos crocanți deasupra. E felul din resturi prin excelență al provinciei, mâncare de iarnă, consistentă și ieftină la origine. Azi apare în aproape toate meniurile din zonă, uneori ca tapa.
De ce dulcele tipic sunt yemas?
Dintr-un motiv practic legat de originea mănăstirească: cramele foloseau albușurile ca să limpezească vinul și trimiteau mănăstirilor cantități uriașe de gălbenușuri rămase. Trebuiau folosite cumva, și de aici au ieșit yemas, tocinos de cielo și bună parte din cofetăria castiliană.
Le-a inventat Sfânta Tereza pe yemas?
Nu. Dulcele ține de tradiția mănăstirească, iar asocierea cu numele ei e comercială și mult ulterioară, din secolul al XIX-lea, când un cofetar din oraș l-a folosit ca marcă. Asta nu scade meritul produsului, dar e bine de știut: e o operațiune de marketing din secolul al XIX-lea, nu o rețetă a sfintei.
Unde e bine să mănânci?
În interiorul incintei, în jurul Plaza del Mercado Chico, sub arcade. Afară, la Mercado Grande, piața din fața Puerta del Alcázar, cu terase la soare și zidul în față. E bine să rezervi în weekend, pentru că orașul primește multe excursii de o zi din Madrid.
Informații practice
Felul principalChuletón de Ávila, rasa avileña, tăiat foarte gros și făcut la jar. Are în jur de un kilogram: e pentru doi.
LeguminoaseJudías del Barco de Ávila, cu denumire proprie, gătite cu compango.
Din resturiPatatas revolconas: cartof pisat cu boia și torreznos deasupra.
DulceleYemas de Santa Teresa. Mai bune de la o cofetărie sau de la torno-ul unei mănăstiri de clauzură.
ZonePlaza del Mercado Chico în incintă; Mercado Grande afară, în fața Puerta del Alcázar.
RezervăÎn weekend, pentru că Ávila primește multe excursii de o zi din Madrid.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Avila și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Avila offline, oricând vrei.
de la 3,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Avila