Două mii cinci sute de metri închiși, optzeci și șapte de turnuri și nicio breșă. Cum a fost construit, de ce turnurile sunt atât de apropiate și de unde se vede tot inelul.
Cele mai multe ziduri de oraș din Europa au fost dărâmate între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, pentru că împiedicau creșterea orașelor și nu mai serveau la nimic. Cel din Ávila nu. S-a păstrat tot inelul, închis, cu cele optzeci și șapte de turnuri și cele două mii cinci sute de creneluri, iar motivul nu e întâmplarea, nici o politică timpurie de protecție: aici n-a existat niciodată un motiv suficient ca să-l dărâme.
Ca să-l vezi întreg trebuie să ieși din incintă și să treci râul până la Los Cuatro Postes, la cincisprezece minute de mers pe jos. Dinăuntru e imposibil să-l percepi ca obiect complet.
Un oraș în ținutul nimănui
Frontieră, repopulare și granit.
Când regatele creștine au înaintat pe acest podiș, zona dintre Duero și Sistemul Central a rămas nepopulată timp de decenii, un ținut al nimănui între nord și Al-Andalus. Ávila, cocoțată pe dealul ei și la peste o mie o sută de metri, a ajuns chiar pe linie.
Alfonso al VI-lea i-a încredințat ginerelui său, Raimundo de Borgoña, sarcina să o repopuleze și să o apere, iar de la sfârșitul secolului al XI-lea tot dealul a fost închis cu piatră. Cronica locală spune că s-a făcut în nouă ani, cu aproape două mii de oameni conduși de doi meșteri cu nume străine, Casandro și Florín de Pituenga.
Istoricii se îndoiesc de această cifră și cred că lucrarea s-a întins pe mult mai mult timp, în campanii succesive de-a lungul secolelor al XII-lea și al XIII-lea. Dar versiunea epică se povestește în continuare aici, iar și asta face parte din monument.
Materialul e granit din munți, iar o bună parte din blocurile soclului sunt refolosite: în zid sunt încastrate pietre funerare, stele și fragmente de inscripții romane și vizigote. Zidul a fost construit cu rămășițele orașelor de dinainte.
Două mii cinci sute de metri de perimetru, doisprezece înălțime, trei grosime. Drumul de strajă se parcurge cu bilet de în jur de 5 €, pe porțiuni de lungimi diferite, cu intrări în mai multe puncte. Patrimoniu al Umanității din 1985, împreună cu bisericile din afara zidurilor.
Punctul din care se vede tot inelul și din care orașul e privit de secole. E un mic altar de drum din 1566: o construcție la marginea drumului unde călătorul se oprea să se roage. Acces liber și fără program, cel mai bine la apus sau noaptea.
E primul lucru care atrage atenția când privești ansamblul: turnurile semicirculare se succedă la distanțe foarte mici, mult mai mici decât de obicei la alte ziduri medievale. Nu e exces de zel, nici ostentație: e calcul balistic.
Armamentul de apărare al epocii era arcul și arbaleta, cu bătaie utilă limitată și tir întins. Pentru ca nicio porțiune de zid să nu rămână neacoperită, distanța dintre turnuri trebuia să fie mai mică decât dublul bătăii eficace, astfel încât orice punct al zidului să poată fi apărat din cel puțin unul dintre ele.
Rezultatul sunt optzeci și șapte de turnuri pe două mii cinci sute de metri, adică unul la aproximativ treizeci de metri. Această densitate dă ansamblului aspectul lui caracteristic și explică de ce Ávila n-a fost niciodată cucerită prin asalt.
Pentru că asta e cea mai bună dovadă că a funcționat. Cel mai eficient zid nu e cel care rezistă atacului, ci cel care face ca atacul să nici nu fie încercat, iar cu acest profil vizibil de la câțiva kilometri, atacarea orașului Ávila era o operațiune pe care nimeni n-a vrut s-o întreprindă.
Nouă porți și un drum de strajă
Incinta are nouă porți, plus câteva portițe mici, și nu seamănă între ele: merg de la monumentalitatea celei a Alcázarului până la accese modeste, aproape ascunse. Fiecare privea spre un drum și avea o funcție: cea a pieței, cea a tăbăcarilor, cea care dădea spre catedrală.
Puerta del Alcázar e cea mai solemnă: două turnuri uriașe unite sus de un pod de piatră, cu machicoluri deasupra capului celui care intră. Porțiunea aceasta a incintei e cea mai înaltă, cea mai groasă și cea cu turnurile cele mai apropiate, pentru că aici terenul nu oferea niciun avantaj natural.
Vizita pe care trebuie s-o faci e drumul de strajă, aleea de rond de pe creasta zidului, amenajată pe mai multe porțiuni de lungimi diferite. Mergi printre creneluri văzând orașul pe dinăuntru și câmpul pe dinafară, exact cum o făcea o santinelă.
Un avertisment: pe drumul de strajă nu există niciun fel de adăpost de vânt, iar Ávila e la peste o mie o sută de metri, cu un vânt uscat aproape constant. Iarna, temperatura resimțită acolo sus scade destul de mult, și e bine să ții cont de asta când te îmbraci.
Cea mai solemnă dintre cele nouă și unul dintre accesele spre drumul de strajă. Numele vine din arabul al-qasr, fortăreața: aici a existat o citadelă în interiorul incintei, dar s-a ruinat și a fost dărâmată, iar azi numele locului a supraviețuit pietrei.
Absida ei, cimorro, e un turn al incintei înseși: catedrala e integrată în sistemul de apărare. E singurul caz din Spania de templu și fortăreață în același zid, iar ca s-o vezi trebuie să ocolești clădirea pe dinafară.
Pentru că n-a existat niciodată un motiv suficient ca să fie dărâmat. Cele mai multe ziduri de oraș din Europa au fost doborâte între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru că împiedicau creșterea orașelor, dar Ávila n-a crescut destul ca incinta să devină un obstacol, iar asta a salvat tot inelul.
De ce turnurile sunt atât de apropiate?
Din calcul balistic. Armamentul de apărare era arcul și arbaleta, cu bătaie utilă scurtă, așa că distanța dintre turnuri trebuia să fie mai mică decât dublul acelei bătăi, pentru ca nicio porțiune de zid să nu rămână neacoperită. Sunt 87 de turnuri pe 2.500 de metri, unul la aproximativ treizeci de metri.
Se poate merge pe deasupra?
Da, pe drumul de strajă, amenajat pe mai multe porțiuni de lungimi diferite, cu intrări în diverse puncte ale incintei, printre care Puerta del Alcázar. Biletul e de vreo cinci euro. E cel mai bun fel de a-l vedea, deși e bine să te îmbraci gros, pentru că nu există niciun adăpost de vânt.
E adevărat că a fost construit în nouă ani?
Așa spune cronica locală: nouă ani, cu aproape două mii de oameni conduși de doi meșteri numiți Casandro și Florín de Pituenga. Istoricii pun asta la îndoială și cred că lucrarea s-a întins mult mai mult, în campanii succesive în secolele al XII-lea și al XIII-lea. Versiunea epică se povestește totuși în continuare aici.
Ce sunt blocurile de piatră cu inscripții?
Material refolosit. O bună parte din blocurile soclului sunt pietre funerare, stele și fragmente de inscripții romane și vizigote încastrate în zid, unele cu fața scrisă la vedere și altele spre interior. Era o practică obișnuită: piatra nouă e scumpă, iar ruinele de dinainte erau chiar acolo.
A fost cucerit vreodată?
Niciodată prin asalt, și asta e cea mai bună dovadă că proiectul a funcționat. Cel mai eficient zid nu e cel care rezistă atacului, ci cel care face ca atacul să nu mai fie încercat: cu acest profil vizibil de la câțiva kilometri, atacarea orașului Ávila era o operațiune pe care nimeni n-a vrut s-o întreprindă.
Informații practice
Dimensiuni2.500 de metri perimetru, 12 înălțime, 3 grosime, 87 de turnuri, ~2.500 de creneluri.
Drumul de strajăBilet de în jur de 5 €, pe porțiuni de lungimi diferite și cu intrări în mai multe puncte.
Ca să-l vezi întregDe la Los Cuatro Postes, de cealaltă parte a râului, la 15 minute de mers pe jos. Gratuit.
PorțiNouă, plus câteva portițe. Cea a Alcázarului e cea mai monumentală.
AtențiePe drumul de strajă nu e adăpost de vânt, iar aici bate aproape mereu. Iarna, haine groase.
RecunoașterePatrimoniu al Umanității din 1985, împreună cu bisericile din afara zidurilor.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Avila și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Avila offline, oricând vrei.
de la 3,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Avila