Punctul de belvedere Castro
Cea mai bună priveliște asupra rías, cu platformele de midii și insulele Cíes în fundal. Acces liber la orice oră. Dacă poți face un singur lucru în Vigo, fă-l pe acesta.

Traseul care coboară de pe deal la mare în ordinea corectă: punctul de belvedere, așezarea castrexo, orașul vechi marinăresc și o duzină de stridii deschise în fața ta.
🎧 Pe traseul Monte do Castro și EnsancheVigo e organizat într-un mod foarte limpede: un deal sus, marea jos și orașul atârnând între ele. Să-l parcurgi în această ordine —de sus în jos— nu e un capriciu, e singurul mod de a nu urca pantele de două ori și de a înțelege orașul înainte să intri în el. Acesta e traseul.
Începe urcând în Parque do Castro. Sunt vreo douăzeci de minute de pantă din centru sau un taxi dacă preferi să-ți cruți picioarele. Sus sunt trei lucruri și toate trei contează.
Primul e așezarea castrexo: cercuri de piatră care sunt planurile unor case de acum peste două mii de ani, locuite din secolul al VI-lea înainte de Hristos până în epoca romană. E originea la propriu a orașului Vigo și a stat practic ascunsă până s-a deschis ca muzeu în aer liber, în februarie 2010.
Al doilea e fortăreața Castro, o stea neregulată cu trei inele de ziduri, ridicată între 1656 și 1665, în grabă și cu teamă, când Războiul de Restaurație portughez l-a pus pe Vigo în prima linie.
Iar al treilea, cel pe care nu-l poți sări în niciun caz, e punctul de belvedere. De acolo se deschide toată ría: portul cu macaralele lui, malul Morrazo, podul Rande, platformele de midii plutind și insulele Cíes închizând gura golfului.
Cea mai bună priveliște asupra rías, cu platformele de midii și insulele Cíes în fundal. Acces liber la orice oră. Dacă poți face un singur lucru în Vigo, fă-l pe acesta.
Case circulare din Epoca Fierului, cu trei locuințe reconstruite. Originea orașului, deschisă publicului abia din 2010.
Descarcă aplicația și descoperă Vigo offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Monte do Castro și Ensanche cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Coboară de pe deal spre Praza de España, unde cinci cai de bronz de patruzeci de tone țâșnesc printr-o perdea de apă. Aduc un omagiu cailor bestas, caii semisălbatici care și azi umblă liberi pe munții Galiciei.
Continuă pe Rúa do Príncipe, mila de aur, pietonală și comercială. Ridică ochii de la vitrine: galeriile cu geamuri sunt cel mai frumos lucru de pe stradă, iar cei care le-au desăvârșit au fost tâmplarii care făceau ferestrele corăbiilor. La jumătatea străzii se află MARCO, muzeul de artă contemporană instalat în fosta închisoare.
Vei ajunge la Porta do Sol, răscrucea care e inima orașului și cusătura dintre două orașe Vigo. Peste ea veghează Sireno, sculptura lui Francisco Leiro din 1991 care i-a dezbinat pe localnici și azi e punctul de întâlnire implicit.
De aici încolo, totul e la vale: Praza da Constitución cu arcadele ei, Concatedrala —„A Colexiata” pentru toată lumea de aici— și pantele care coboară căutând apa.
Și momentul zilei: A Pedra, unde niște femei vând stridii pe mese de piatră sub cerul liber de peste un secol. Cumperi duzina, ți-o deschid dintr-o lovitură de cuțit, storci lămâie și o mănânci în picioare privind spre port.
Chiar dedesubt se află O Berbés, vechiul cartier al pescarilor, cu arcade din piatră sub care se cârpeau plasele și se împleteau vârșe din răchită. Aici există port atestat din secolul al XII-lea, iar până nu demult apa ajungea aproape până la ușă.
Pe aceleași străzi s-a scris Reconquista din 1809, când localnicii au luat cu asalt zidurile și și-au transformat orașul în primul din Spania care s-a eliberat de trupele lui Napoleon.
Continuă pe frontul la mare până la A Laxe, care a fost primul chei din Vigo, și vei vedea portul în plină activitate: unul dintre cele mai mari porturi de pescuit din lume, unde s-a inventat pescuitul congelat și de unde au plecat sute de mii de emigranți spre America.
Încheie ziua în Alameda, prima grădină publică a orașului, cu magnolii și camelii de peste o sută de ani, și la Real Club Náutico, clădirea aceea din 1945 care seamănă cu un transatlantic eșuat pe chei.
Strada stridiilor. O duzină deschisă pe loc, cu lămâie, mâncată în picioare privind spre port. Duminica, în plus, unul dintre cele mai faimoase talciocuri din Galicia.
Vechiul cartier al pescarilor, cu arcadele celui care a fost portul San Julián, atestat din secolul al XII-lea. De aici s-a născut întregul oraș.
Prima grădină publică din Vigo, pe teren câștigat de la mare. Magnolii și camelii de peste o sută de ani și cea mai bună umbră de pe frontul la mare.
Da, și cu timp de rezervă. Orașul e compact și tot ce contează se află pe o axă care coboară de pe Monte do Castro la apă: așezarea castrexo, fortăreața și punctul de belvedere sus; Porta do Sol, Rúa do Príncipe și Casco Vello la mijloc; A Pedra, O Berbés, portul și Alameda jos. Cu o a doua zi, insulele Cíes.
Din două motive practice. Primul e că de la punctul de belvedere se vede toată ría și orașul se înțelege dintr-odată, ceea ce dă context la tot restul. Al doilea e pur fizic: Vigo are o diferență serioasă de nivel între deal și mare, iar să faci traseul de sus în jos înseamnă să nu urci pantele de două ori.
Pe Rúa da Pescadería, în cartierul A Pedra, căreia toată lumea îi spune strada stridiilor. Niște femei le vând de peste un secol pe mese de piatră sub cerul liber, într-o meserie care trece de la mamă la fiică. Cumperi duzina, ți-o deschid pe loc dintr-o lovitură de cuțit, storci lămâie și o mănânci în picioare.
Destule, și e bine să știi dinainte. Orașul coboară de pe deal la mare pe o distanță foarte mică, cu străzi în orașul vechi care sunt la propriu scări. Nimic nu e imposibil sau excesiv de greu, dar încălțămintea comodă e obligatorie, iar ordinea traseului contează ca să nu te chinui în plus.
Punctul de belvedere Castro și Casco Vello cu A Pedra. Cu aceste două lucruri ai priveliștea care rezumă ría și cartierul care rezumă orașul, inclusiv stridiile. Dacă vii cu o croazieră și debarci în A Laxe, amândouă sunt la mai puțin de douăzeci de minute de mers pe jos de la chei.
Foarte mult, dar cere planificare. Sunt parc național și nu poate debarca oricine: e nevoie de permis dinainte și în fiecare zi e limitat numărul celor care pun piciorul pe nisip. Vapoarele pleacă de la gara maritimă a rías. Nu există mașini și nici hoteluri, doar un camping și poteci, și de aceea au rămas cum sunt.
Din mai până în septembrie, când vremea atlantică dă mai mult răgaz și vapoarele spre insulele Cíes circulă din plin. Sfârșitul lui martie are un farmec diferit: Festa da Reconquista îmbracă Casco Vello în 1809, cu piață de epocă și reconstituiri ale asaltului asupra zidurilor.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Vigo offline, oricând vrei.

Continuă să citești



