„Ne vedem în Porta do Sol” se spune la Vigo de generații întregi. E răscrucea unde bate inima centrului, iar secretul ei e că e cusătura dintre două orașe: într-o parte, străzi largi și clădiri din granit cioplit; în cealaltă, străduțe care se prăvălesc căutând portul.
Un prag, mai mult decât o poartă
Timp de secole Vigo a fost un târg mic și înconjurat de ziduri, strâns între mare și munte. Totul s-a schimbat în secolul al XIX-lea: orașul și-a spart zidurile, s-a îmbogățit cu marea și cu industria și a avut nevoie să respire.
La sfârșitul secolului, primarul Manuel Bárcena a impulsionat deschiderea unei mari artere care să coasă estul cu vestul, iar în acest efort răscrucea aceasta s-a închegat ca centru nevralgic al orașului nou.
De aici clădirile de granit care o înconjoară, eclectice și impunătoare, cu bovindouri și galerii: sunt vitrina orașului Vigo burghez care voia să semene cu marile capitale europene și avea banii ca să încerce.
Numele amintește de vechile porți ale soarelui din atâtea orașe spaniole, intrarea aceea orientată spre răsărit pe unde se ivește dimineața. Aici funcționează mai degrabă ca prag: dedesubt începe Vigo medieval și marinăresc, deasupra cartierul nou al comerțului.
Sireno și Cervo
Piața e dominată de Sireno, sculptura lui Francisco Leiro instalată în 1991: jumătate om, jumătate pește, fără brațe, cocoțat pe două coloane de marmură neagră de unsprezece metri. Privește spre mare, cum privește tot orașul Vigo.
Afecțiunea a venit greu. La început mulți îl priveau cu neîncredere și n-au lipsit cei care îl găseau urât, dar cu anii a trecut de la polemică la afecțiune și azi e simbolul orașului și punctul de întâlnire implicit.
Există un al doilea punct de întâlnire pe care îl înțeleg doar localnicii: în vârful uneia dintre clădiri, la începutul Rúa do Príncipe, e o figură de cerb aplecată peste oraș. E O Cervo, iar „quedamos no Cervo”, ne vedem la Cerb, s-a spus aici de generații întregi.
Întoarce-te încet, trei sute șaizeci de grade, înainte să mergi mai departe. Puține locuri explică atât de bine un oraș întreg: într-o singură răscruce sunt marea, piatra veche, banii secolului al XIX-lea și arta contemporană care i-a dezbinat pe localnici.
De neratat
Cusătura dintre două orașe
Dedesubt, Vigo medieval și marinăresc; deasupra, cartierul nou burghez din secolul al XIX-lea.
S-a născut din spargerea zidurilor
Primarul Manuel Bárcena a impulsionat la sfârșitul secolului al XIX-lea marea arteră care a cusut estul cu vestul.
Sireno domină piața
De Francisco Leiro, 1991. Unsprezece metri de coloane de marmură neagră și o figură privind spre mare.
„Quedamos no Cervo”
Figura de cerb din vârful unei clădiri: punct de întâlnire pe care îl înțeleg doar localnicii.
Cum se încadrează în vizita ta la Vigo
E punctul de plecare firesc al oricărui traseu. De aici pornește Rúa do Príncipe spre cartierul nou și coboară străzile spre Praza da Constitución, Casco Vello și port.
Oprirea în sine durează cincisprezece minute, dar treci pe aici de mai multe ori pe zi umblând prin oraș. E nodul transportului urban și reperul după care te orientezi.
La cinci minute la vale sunt A Pedra și O Berbés, care sunt celălalt Vigo, cel marinăresc. Contrastul dintre cele două jumătăți se parcurge într-un sfert de oră.
Întrebări frecvente
Și figura aceea de oțel care domină piața?
Este O Sireno, sirenul nostru: un triton din oțel inoxidabil, jumătate om, jumătate pește, pe care sculptorul galician Francisco Leiro l-a ridicat aici în o mie nouă sute nouăzeci și unu pe două coloane înalte. Privește spre mare, așa cum privește tot Vigo. Ne-a luat ceva până l-am îndrăgit: la început mulți îl priveau cu suspiciune, iar azi nu ne putem imagina Porta do Sol fără el. Când cineva își dă întâlnire „no Sireno”, știe exact unde să se oprească.
Și cerbul acela care se ițește acolo sus?
Ridică privirea spre vârful uneia dintre clădiri, spre începutul străzii Príncipe: vei vedea figura unui cerb aplecat peste oraș. Este O Cervo, una dintre acele aluzii pe care le înțeleg doar cei de-ai casei, și un loc de întâlnire dintotdeauna. „Quedamos no Cervo” s-a spus aici de generații. Salută-l când treci, pentru că de mult timp supraveghează du-te-vino-ul localnicilor.
