Arcade din piatră, bolți sub care se adăposteau casele și, până nu demult, apa rías ajungând aproape până la ușă. O Berbés e vechiul cartier al pescarilor și cel mai vechi Vigo: din această mână de case modeste lipite de apă s-a născut unul dintre marile porturi ale lumii.
Un cartier ridicat pe nisip
A fost construit chiar la marginea mării, în jurul unui port care apare deja în documente din secolul al XII-lea, vechiul port San Julián. Adică: aici există activitate portuară documentată de peste opt sute de ani.
Sub aceste arcade se desfășura toată viața meseriei. Se cârpeau plasele, se usca peștele la soare, se împleteau vârșele din răchită pentru fructele de mare. Arcadele nu erau decor: erau atelierul acoperit al unui cartier întreg.
Iar în secolul al XIX-lea, chiar aici, în aer liber, se ținea una dintre cele mai faimoase licitații de pește de pe coastă. Din acele arcade au mai rămas în picioare doar câteva, dar cele care există ajung ca să-ți imaginezi plaja unde azi e stradă, bărcile trase la mal și femeile vânzând sardina strigând.
De la sardina sărată la imperiul conservelor
Impulsul care a transformat acest sat în oraș a venit din afară. Din secolul al XVIII-lea au ajuns în aceste rías sărătorii catalani, oameni cu capital și cu meserie, care au ridicat fabrici pentru a săra sardina care aici se pescuia cu carul.
Acea afacere cu sare a atras bani, nave și brațe de muncă și i-a dat modestului Berbés avântul de care avea nevoie. E un episod puțin cunoscut și absolut decisiv în istoria economică a nord-vestului peninsulei.
După sărare au urmat conservele: fabricile de cutii de sardine și de midii, care au plecat din Vigo în jumătate de lume și au umplut orașul de fabrici de conserve, șantiere navale și armatori. Această industrie rămâne și azi unul dintre pilonii economiei galiciene.
În același cartier s-a scris în plus una dintre paginile eroice ale orașului: mulți dintre bărbații care au luat cu asalt zidurile în Reconquista din 1809 erau oameni ai mării ieșiți de aici.
De neratat
Port documentat din secolul al XII-lea
Vechiul port San Julián. Peste opt sute de ani de activitate în același loc.
Arcadele erau atelierul
Sub arcade se cârpeau plasele, se usca peștele și se împleteau vârșele din răchită.
Sărătorii catalani
Au sosit din secolul al XVIII-lea cu capital și meserie ca să sare sardina. Acela a fost începutul.
Și apoi conservele
Cutiile de sardine și de midii care au plecat din Vigo în jumătate de lume.
Cum se încadrează în vizita ta la Vigo
Se află în partea de jos a Casco Vello, lipit de apă, în continuarea A Pedra și la un pas de port.
Oprirea durează cincisprezece sau douăzeci de minute sub arcade. Nu e nimic de vizitat în sensul obișnuit: ce faci e să privești piatra și să-ți imaginezi marea lingând-o.
E încheierea firească a traseului prin Casco Vello, care coboară de la Porta do Sol trecând prin Praza da Constitución și pe la Concatedrală. Tot cartierul se face în puțin peste o oră.
Întrebări frecvente
Cum a trecut Vigo de la sat de pescari la mare port?
Impulsul a venit din afară. Începând cu secolul al XVIII-lea au sosit în aceste rías sărătorii catalani, oameni cu capital și cu meserie, care au construit fabrici pentru a săra sardina care aici se pescuia cu carul. Afacerea aceea cu sare a atras bani, vase și brațe de muncă și i-a dat modestului Berbés startul unei puteri pescărești. Curios, nu-i așa, că o bună parte din Vigo cel al mării a început cu accent catalan.
Și din sardina sărată, ce a ieșit apoi?
Au ieșit conservele. După sărare au urmat fabricile de conserve de sardine și midii, care de la Vigo au călătorit în jumătate de lume și au umplut orașul de fabrici de conserve, șantiere navale și armatori. Și astăzi, foarte aproape de aici, hala de licitație a peștelui din Vigo mișcă în fiecare dimineață devreme o cantitate de pește care îți taie respirația: o bună parte din ce se mănâncă în Spania trece mai întâi pe aceste cheiuri. Umila sardină a ajuns să hrănească un oraș întreg.
