O mare fațadă de granit, sobră și masivă, cu două turnuri și scări largi. E biserica principală din Vigo, pe care aici toată lumea o numește simplu A Colexiata, iar piatra ei păstrează o poveste de distrugere și renaștere: vechea biserică gotică a sărit în aer în 1809.
Un depozit de praf de pușcă și totul de la capăt
Explozia a avut loc în timpul războiului împotriva francezilor, când un depozit de praf de pușcă de lângă Castro a sărit în aer și a luat cu el templul gotic de dinainte. E una dintre acele pierderi de patrimoniu pe care războiul le-a lăsat în toată Spania și care aproape niciodată nu se povestesc.
Ce se vede azi a fost ridicat între 1816 și 1838, operă a lui Melchor de Prado y Mariño: neoclasică, cu linii curate, robustă aproape ca o fortăreață. Granitul galician și reținerea formală a neoclasicismului se potrivesc deosebit de bine.
Înăuntru te așteaptă nava centrală sub bolți semicilindrice, coloanele dorice robuste, altarul mare cu capelele laterale, delicatele mozaicuri ale lui Padrós și chiar un curios cadran solar.
Colegiată, concatedrală și Cristo de la Victoria
Numele popular are o explicație istorică. Înainte să fie concatedrală, a fost timp de secole o colegiată: o biserică importantă care, fără să fie sediu de episcop, avea propriul capitlu de canonici care o conduceau și cântau slujbele în fiecare zi, ca în marile catedrale. Rangul acesta a prins atât de adânc încât porecla a supraviețuit schimbării de categorie.
Ridicarea în rang a venit în 1959, când vechea dieceză de Tui a primit numele Tui-Vigo. Cum Vigo era deja orașul cel mai mare și mai populat, s-a dorit ca și el să aibă sediu episcopal, iar Santa María a fost ridicată la rangul de concatedrală. Episcopul își are totuși scaunul principal tot la Tui.
Dar ce adună cu adevărat afecțiunea orașului e Cristo de la Victoria, patronul orașului Vigo și imaginea cea mai iubită de localnici. Capela lui e oprirea obligatorie a oricui intră aici.
E scos în procesiune în prima duminică din august, iar în acea zi orașul se transformă: procesiune cu mulțime uriașă, mii de oameni care îl însoțesc pe străzi și foarte mulți care își împlinesc promisiunile, unii chiar desculți. Sunt marile sărbători ale orașului Vigo.
De neratat
Cea gotică a sărit în aer în 1809
Un depozit de praf de pușcă de lângă Castro a explodat în timpul războiului împotriva francezilor.
Neoclasică, din 1816-1838
Operă a lui Melchor de Prado y Mariño: granit, linii curate și aer de fortăreață.
Toți îi spun A Colexiata
A fost colegiată timp de secole, cu capitlu propriu de canonici, iar numele a rămas.
Cristo de la Victoria
Patronul orașului Vigo. Iese în prima duminică din august într-o procesiune cu mulțime uriașă.
Cum se încadrează în vizita ta la Vigo
Se află în Casco Vello, la câteva minute de Praza da Constitución și pe drumul firesc spre A Pedra și spre port.
Vizita interiorului durează vreo treizeci de minute. Fiind o biserică în funcțiune, programul de vizită se adaptează slujbelor: e bine să-l verifici înainte să mergi.
E cea mai importantă oprire în interior din orașul vechi. După ea, tot ce rămâne din traseu — O Berbés, ostreiras, portul — e în aer liber și merge la vale.
Întrebări frecvente
Când este scos în procesiune Cristo de la Victoria?
În prima duminică din august, iar în ziua aceea Vigo se transformă. Este purtat într-o procesiune uriașă, cu mii de oameni care îl însoțesc pe străzi și foarte mulți care își împlinesc promisiuni, unii chiar desculți. Este marea sărbătoare a orașului, cea care îl întoarce cu adevărat pe dos. Dacă se întâmplă să fii aici în acea duminică, vei vedea un Vigo care nu apare pe cărțile poștale: cel al credinței și al emoției la vedere.
De când este „co-catedrală” și nu doar biserică?
Din o mie nouă sute cincizeci și nouă. În acel an vechea dieceză de Tui a ajuns să se numească Tui-Vigo: cum Vigo era deja orașul cel mai mare și mai populat, s-a dorit ca și el să aibă un sediu episcopal, iar Santa María a fost ridicată la rang de co-catedrală. Episcopul, ce-i drept, și-a păstrat și își păstrează și azi scaunul principal în micul și milenarul Tui, în amonte pe râul Miño. Orașul în plin avânt și vechiul oraș episcopal, uniți sub aceeași episcopie.
Și de ce îi spuneți „A Colexiata”?
Pentru că, înainte să fie co-catedrală, a fost timp de secole o biserică colegială: o biserică importantă care, fără să fie sediul unui episcop, avea propriul capitlu de canonici care o conduceau și cântau în ea slujbele zilnic, ca în marile catedrale. Acest rang de biserică colegială a pătruns atât de adânc în vorbirea orașului încât numele i-a rămas pentru totdeauna, oricât s-ar fi schimbat titlurile oficiale de-a lungul secolelor.
