Trianerii nu spun că merg în Sevilla: spun că trec dincolo. E o glumă veche a cartierului și, ca toate glumele vechi, spune ceva adevărat. Triana e despărțită de restul orașului de un râu care secole la rând a inundat-o, și-a câștigat traiul din meserii proprii — lutul, pescuitul, navigația — și a produs pe cont propriu o parte considerabilă din flamenco-ul care se ascultă azi în jumătate de lume. Toate astea încap în ceva mai mult de un kilometru pătrat, pe care îl străbați într-o după-amiază lungă și de care te bucuri mult mai mult dacă știi la ce te uiți.
Treci podul pe la mijlocul după-amiezii și termină pe calle Betis la apus: atunci lumina bate din plin pe malul celălalt și vezi Torre del Oro aurie cu Giralda în spate. Piața din Triana, în schimb, trebuie văzută dimineața.
Treci podul: poarta Trianei
Un pod copiat după unul din Paris și o capelă de azulejos care face pe vama simbolică.
Podul Isabela a II-a, căruia în cartier nimeni nu-i spune așa, a fost ridicat între 1845 și 1852 și ascunde o poveste la care aproape nimeni nu se așteaptă: n-a fost proiectat de la zero, ci copiat grindă cu grindă după un pod care traversa Sena la Paris, cel al Carrousel-ului, lângă Luvru. Originalul parizian a fost dărâmat acum aproape un secol; copia sevillană e încă în picioare și în folosință. Modelul a dispărut, iar copia a supraviețuit.
Înaintea lui, să treci pe aici însemna să-ți riști pielea pe un pod de bărci legate, care funcționa din epoca musulmană și pe care viiturile îl luau pe sus cu regularitate. Asta e cheia ca să înțelegi tot cartierul: Triana a trăit luptându-se cu apa.
Arce de fontă înlănțuite unul după altul, gestul care desparte cele două fețe ale Sevillei. A fost ridicat la mijlocul secolului al XIX-lea și copiază podul Carrousel din Paris, azi dispărut. Oprește-te la jumătatea lui: de acolo înțelegi orașul mai bine decât din orice punct de belvedere, cu apa dedesubt, orașul vechi de o parte și Triana de cealaltă. E și cel mai bun loc ca să-ți faci o idee de ce râul a comandat mereu în viața cartierului.
O construcție mică și cochetă, acoperită cu ceramică ce strălucește în soare, aproape o jucărie de azulejos. E primul lucru pe care îl vede cine trece podul și funcționează ca poartă simbolică a cartierului. A ridicat-o în 1928 Aníbal González, același arhitect care a proiectat Plaza de España pentru Expoziția din '29. Uită-te la cupola îmbrăcată în ceramică trianeră verde și aurie și la turnulețul octogonal al clopotniței: e un rezumat în miniatură a ceea ce Triana știa să facă mai bine ca oricine.
Sufrageria cartierului, cu palmieri, tramvaie care vin și pleacă și lume care curge la orice oră. Numele explică totul: altozano, o mică înălțime. Când Guadalquivirul se revărsa și inunda Triana iar și iar, colina aceasta rămânea uscată mai mult timp, așa că cartierul a făcut din ea terenul lui sigur și, cu anii, marele lui loc de întâlnire. Două bronzuri îi rezumă sufletul: unul dedicat artei flamenco și altul lui Juan Belmonte, toreadorul născut pe malul acesta al râului.
Mercado de Triana e lipită de capul podului și e exact ce te aștepți de la o piață de alimente andaluză: pește proaspăt, jamón, mirodenii, fructe și zgomot vesel. Dar important nu e ce se vede, ci ce calci.
Sub aceste tarabe sunt rămășițele Castillo de San Jorge, o fortăreață ridicată ca să apere acest capăt al râului, care din 1481 a avut o folosință mult mai întunecată: a fost sediul Tribunalului Inchiziției din Sevilla timp de peste trei secole. Aici erau sălile, temnițele și birourile din care se instrumentau procesele. Azi există un centru de interpretare în subsol, cu intrare liberă, care se vizitează în douăzeci de minute și care îți schimbă complet felul de a privi cartierul.
Foarte aproape, un pasaj își păstrează numele care spune totul: Callejón de la Inquisición, coborârea care, după memoria cartierului, lega castelul de râu.
📍 Plaza del Altozano, f.n. · centru de interpretare gratuit
O piață vie deasupra și o istorie dură dedesubt. Fortăreața apăra acest capăt al râului până când, în 1481, s-a instalat aici Tribunalul Inchiziției, care a ocupat castelul peste trei secole. Când s-a săpat pentru renovarea pieței au ieșit la iveală zidurile, pardoselile și încăperile, iar azi le poți străbate pe sub tarabe. Urcă apoi să cumperi ceva: contrastul dintre subsol și forfota de deasupra e una dintre cele mai ciudate și mai oneste experiențe din Sevilla.
Aici s-a frământat ceramica ce decorează jumătate de Andaluzia.
Triana a fost secole la rând cartierul olarilor. Lutul se scotea chiar de pe malul râului, se frământa aici și se ardea în cuptoare aflate pe aceleași străzi. De aici au ieșit azulejos care azi îmbracă biserici, palate și bănci din jumătate din sudul Spaniei, inclusiv o bună parte din cele din Plaza de España.
Urma rămâne în nume: Calle Alfarería nu se numește așa de decor. În spatele multora dintre fațade mai sunt ateliere vechi, unele încă în funcțiune, și din când în când miroase a lut și a cuptor. E partea cartierului care s-a schimbat cel mai puțin și pe care o străbat cei mai puțini oameni.
5
Cerámica Santa Ana
📍 Calle San Jorge, 31
Toată fațada îmbrăcată în azulejos pictate, cu firma ei de ceramică: e una dintre cele mai frumoase din toată Sevilla și merită oprirea chiar dacă nu cumperi nimic. Cel mai cunoscut atelier-magazin din Triana are rădăcini în cartier din secolul al XIX-lea. Înăuntru găsești azulejos pictate de mână cu steaua Trianei sau motive sevillane, dar și boluri, farfurii și căni. E locul evident ca să iei ceva care chiar vine de aici, nu dintr-o hală industrială.
Străduțe înguste și liniștite pe unde abia trec mașini și unde numele străzilor spun singure povestea. Aici erau atelierele de olărit, cuptoarele unde s-a ars lutul Trianei secole la rând. E zona cea mai puțin turistică a cartierului și cea care păstrează cel mai bine scara originală: case joase, curți întrezărite, câte o ușă de atelier deschisă. Plimbă-te pe aici fără grabă, pe la mijlocul dimineții, când e activitate.
Pietonală, largă, cu pavaj de marmură deschisă și terase pe ambele părți: e marea stradă de plimbare și de cumpărături a cartierului, iar la apus se umple de lume care iese la un pahar. Odinioară trecea pe aici tramvaiul și era drumul firesc de intrare dinspre pod. Ridică privirea spre balcoane — ghivece, rufe întinse, viață de cartier care rezistă printre magazine —, pentru că acolo se vede cel mai bine că Triana e încă un loc unde locuiesc oameni.
Un lăcaș robust de cărămidă și piatră, cu un turn care amintește de un minaret. Trianerii îi spun, cu toată mândria din lume, catedrala Trianei, și au argumente: a poruncit-o Alfonso al X-lea cel Înțelept pe la 1280 și e cea mai veche biserică din Sevilla, prima ridicată după cucerirea creștină. Se spune că regele suferea de o boală gravă la un ochi, s-a încredințat Sfintei Ana și a poruncit biserica în semn de recunoștință când s-a vindecat. Șapte secole mai târziu e încă parohia cartierului, nu un monument de vizitat: intră în liniște.
Flamenco și devoțiune: cele două religii ale cartierului
De ce Triana are atât de mult de-a face cu cante-ul și de ce Esperanza împarte orașul.
Flamenco-ul nu s-a inventat într-un teatru. S-a născut în curți comune, în fierării și pe străzi ca acestea, printre familii de gitani înghesuite lângă râu și lucrători ai lutului. Triana a fost unul dintre locurile unde arta aceasta s-a format și a crescut, cu mult înainte să existe tablaos și festivaluri.
Cealaltă devoțiune a cartierului e la propriu. Esperanza de Triana, care locuiește în Capilla de los Marineros, pe calle Pureza, are o rivală eternă de partea cealaltă a râului: Macarena. În fiecare Madrugá, noaptea spre Vinerea Sfântă, amândouă ies în procesiune și jumătate din Sevilla se împarte în două, macarenos contra trianeros, ca într-un derby al devoției. Cunoscătorii spun că rivalitatea ține mai mult de atmosferă decât de realitate, mai mult de cartiere decât de frățiile înseși. Întreabă-l pe un trianero care e cea mai bună și o să vezi.
8
Monumento al Arte Flamenco
📍 Plaza del Altozano
Un bronz ridicat la începutul anilor nouăzeci ca să cinstească arta pe care aceste străzi au ajutat s-o inventeze. Privește-l cu atenție și citești cei trei stâlpi ai flamenco-ului: cante, vocea care se tânguie și se bucură; baile, trupul transformat în ritm; și toque, chitara care susține totul. Nu e o sculptură decorativă: e pusă exact unde trebuia să fie, în piața care face pe poarta cartierului.
Una dintre cele mai trianere străzi care există: îngustă, cu case joase, grilaje, ghivece și azulejo-ul unei Fecioare veghind câte un colț. La jumătatea străzii se deschide Capilla de los Marineros, sediul frăției Esperanzei de Triana, una dintre cele mai iubite și mai vechi cofradías din oraș, cu origini în breslele ceramiștilor și ale marinarilor: oamenii lutului și oamenii râului, în urmă cu peste cinci secole. Se poate intra în afara orelor de slujbă și nu costă nimic.
Finalul obligatoriu. Un șir de fațade colorate aliniate în fața râului, cu toată Sevilla pozând vizavi: Torre del Oro aurie în soare, Maestranza și, în spate, Giralda. Betis, sau Baetis, e numele pe care romanii îl dădeau Guadalquivirului acum două mii de ani. Casele acestea se luptă de secole cu apa: malul a fost înălțat în secolul al XIX-lea cu un zid de sprijin pentru că până atunci râul inunda Triana iar și iar, iar casele cele mai vechi încă poartă urma la parter.
Triana mănâncă altfel decât centrul: mai mult pește, mai multe prăjeli și mai puțină poză. Zona barurilor bune e împărțită între calle San Jacinto, împrejurimile pieței și străduțele care coboară spre râu și, spre deosebire de Santa Cruz, aici majoritatea clienților sunt încă din cartier.
Două recomandări de format care se aplică în tot cartierul. Prima: peștele prăjit se comandă în cornet de hârtie sau în porție mică și se mănâncă în picioare, nu e un fel pentru taifas după masă. A doua: dacă un local are mese pe calle Betis cu vedere la râu, plătești priveliștea, și e bine să știi asta înainte să te așezi — priveliștea merită, dar se mănâncă mai bine cu o stradă mai înăuntru.
Mercado de Triana funcționează în plus ca sală de mese: mai multe tarabe servesc direct la tejghea, iar la prânz e una dintre cele mai bune variante calitate-preț din cartier, cu marfă care era pe tejghea cu zece minute înainte.
Las Golondrinas
📍 Calle Antillano Campos · zona olarilor
Oprirea de cartier prin excelență, în plină zonă a vechilor ateliere de olărit. Azulejos până în tavan, ospătari de o viață și un meniu scurt care nu s-a schimbat pentru că n-are nevoie: ciuperci la plită, vârf de mușchi, sepie. E locul unde merg oamenii din cartier când nu vor să se gândească și funcționează la fel de bine la prânz ca la unsprezece noaptea. Nu fac rezervări și de obicei trebuie să aștepți puțin în picioare.
Da, și nu doar pentru priveliște. Triana păstrează un caracter propriu pe care centrul l-a pierdut în parte: e un cartier unde încă locuiesc oameni, cu meserii care îi aparțin — ceramica — și cu o greutate enormă în istoria flamenco-ului. În plus, calle Betis oferă cea mai bună panoramă a orașului. Să treci podul îți ia cinci minute din El Arenal.
Ce să vezi în Triana într-o după-amiază?
Podul Isabela a II-a, Capilla del Carmen și plaza del Altozano la intrare; Mercado de Triana cu rămășițele Castillo de San Jorge dedesubt; calle Alfarería și Cerámica Santa Ana în zona lutului; biserica Santa Ana, cea mai veche din Sevilla; calle Pureza cu Capilla de los Marineros; și calle Betis la apus. Sunt cam patru ore cu o oprire la masă.
De ce e Triana faimoasă pentru flamenco?
Pentru că a fost unul dintre locurile unde s-a format flamenco-ul, cu mult înainte să existe tablaos. S-a născut în curți comune, fierării și străzi ca acestea, printre familii de gitani așezate lângă râu și lucrători ai ceramicii. Monumento al Arte Flamenco din Altozano, cu cele trei figuri dedicate cante-ului, baile-ului și toque-ului, e pus exact unde îi e locul.
Ce e sub Mercado de Triana?
Rămășițele Castillo de San Jorge, o fortăreață care apăra acest capăt al râului și care, din 1481, a fost timp de peste trei secole sediul Tribunalului Inchiziției din Sevilla. Când s-a săpat pentru renovarea pieței au ieșit la iveală zidurile și încăperile, iar azi le străbați pe sub tarabe într-un centru de interpretare cu intrare gratuită.
Care e cea mai bună oră pentru calle Betis?
Apusul, fără îndoială. Atunci soarele bate din plin pe malul din față și vezi Torre del Oro aurie cu Maestranza și Giralda în spate. La prânz strada e în contralumină și poza nu iese. Dacă mai prinzi și vreme bună, băncile de pe mal se umplu de oameni care așteaptă exact asta.
Unde cumperi ceramică autentică din Triana?
În atelierele de pe calle Alfarería și din jur, și la Cerámica Santa Ana, pe calle San Jorge, care e în cartier din secolul al XIX-lea. Diferența față de magazinele de suveniruri din centru e că aici piesele se pictează de mână și multe se ard încă în cartier. Caută steaua Trianei ca motiv clasic.
Informații practice
Cum ajungiPe jos din centru, traversând podul Isabela a II-a: cinci minute din El Arenal. Tramvaiul ajunge și el până în Plaza Nueva, iar de acolo treci podul pe jos.
Când să mergiPiața, dimineața. Cartierul și calle Betis, de la ora șase seara încolo.
GratuitCastillo de San Jorge, biserica Santa Ana, Capilla de los Marineros și toată promenada de pe mal.
DurataO după-amiază lungă, cam patru ore cu tot cu o oprire la masă.
Ce să iei acasăCeramică pictată de mână din atelierele de pe calle Alfarería sau de la Santa Ana, nu din magazinele de suveniruri din centru.
Cu ViavoyTraseul Triana: ceramică, flamenco și râu leagă cele cincisprezece opriri din acest ghid, povestite de o ghidă locală.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Seville și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Seville offline, oricând vrei.
de la 2,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Seville