Toată lumea îi spune podul Trianei, deși în acte e podul Isabela a II-a. Arcele lui din fontă, înșirate unul după altul peste Guadalquivir, au fost ridicate între 1845 și 1852 și formează cel mai vechi pod de fier păstrat în Spania. Să-l traversezi pe jos e unul dintre gesturile obligatorii ale oricărei vizite la Sevilla: pe o parte centrul monumental, pe cealaltă un cartier care secole la rând s-a considerat un alt oraș.
Copia care a supraviețuit originalului
Proiectul nu a fost inventat aici. Inginerii care l-au semnat au luat ca model Pont du Carrousel din Paris, lângă Luvru, opera lui Antoine-Rémy Polonceau, și i-au reprodus sistemul de arce din fontă aproape piesă cu piesă. Era inginerie de avangardă și funcționa: a fost copiată fără complexe.
Partea curioasă a venit după. Podul parizian a fost demolat în anii treizeci ai secolului al XX-lea ca să facă loc unuia mai lat, în timp ce cel sevillan stă încă în picioare și în uz, purtând trafic și pietoni o sută șaptezeci de ani mai târziu. Originalul a dispărut, iar copia a devenit monument național.
Înainte de el, trecerea spre Triana se făcea pe podul de bărci: un șir de bărci legate cu lanțuri, cu scânduri deasupra, pe care almohazii l-au montat în 1171 și care a funcționat aproape șapte sute de ani. Se demonta la viituri și se monta la loc. Generații întregi au trecut în Triana călcând pe apă.
Ce să privești de la parapet
În aval, pe stânga când privești spre Triana, ai cea mai bună priveliște a Torre del Oro cu centrul în spate. În amonte, curba Guadalquivirului spre podul Barqueta și turnurile moderne ale orașului nou. Din mijlocul podului vezi toată Sevilla din profil.
La capătul dinspre Triana, încastrată sub pornirea podului, se află Capilla del Carmen, construcția acoperită cu ceramică ce servește drept poartă simbolică a cartierului, iar alături piața sub care se păstrează rămășițele Castillo de San Jorge.
Și uită-te la apă. Ce vezi nu e chiar râul: albia care trece pe lângă Triana e azi un bazin controlat, rezultat al lucrărilor din secolul al XX-lea care au tăiat meandre și au deviat Guadalquivirul viu ca să nu mai inunde orașul. Râul sălbatic trece acum prin altă parte.
De neratat
Cel mai vechi pod de fier din Spania
În funcțiune din 1852 — din 1889 l-a traversat și tramvaiul — și declarat monument național.
Geamănul parizian dispărut
A fost copiat după Pont du Carrousel de lângă Luvru, demolat în anii treizeci. Copia a supraviețuit.
Cei șapte sute de ani ai podului de bărci
Bărci legate cu lanțuri, montate de almohazi în 1171. Se demonta la fiecare viitură.
Priveliștea din mijlocul podului
Torre del Oro pe o parte, Triana pe cealaltă și tot orașul din profil.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
E legătura firească dintre centru și Triana și se traversează în trei minute. De la Plaza de Toros de la Real Maestranza sau de pe Paseo Alcalde Marqués del Contadero ajungi la capătul lui în cinci.
Pe partea cealaltă iese direct în Plaza del Altozano, centrul Trianei, de unde pornesc Calle Betis spre stânga, de-a lungul râului, și Calle Pureza spre interiorul cartierului.
Cel mai bun moment ca să-l traversezi e ultima jumătate de oră de soare. Mergând spre Triana ai apusul în față și fațadele de pe Calle Betis aprinzându-se; întorcându-te noaptea, Giralda luminată în fundal. E aceeași plimbare și sunt două orașe diferite.
Întrebări frecvente
Și înainte de podul acesta, cum se trecea în Triana?
Timp de aproape șapte sute de ani a fost aici un pod plutitor, faimosul pod de bărci: un șir de bărci legate cu lanțuri pe râu, cu scânduri deasupra. Au poruncit să fie montat almohazii în 1171 și a rezistat la viituri, războaie și secole până când, în 1852, a venit acesta de fier și l-a scos la pensie. Închipuie-ți: treceai în Triana călcând pe bărci care se mișcau sub picioarele tale odată cu curentul. Iar când râul era umflat, pur și simplu îl demontau.
