Sevillanii îi spun „la Magefesa”, după o marcă de oale sub presiune, și trebuie recunoscut că porecla are temei: masa cilindrică încoronată de o cupolă turtită nu seamănă cu nimic din jur. Dar în față păstrează o fațadă clasică din piatră deschisă la culoare, cea a vechii Maestranza de Artillería, care a scăpat de demolare. Rezultatul e ciudat și funcționează: marele teatru de operă al Sevillei, inaugurat în 1991, cu râul pe o parte și arena de tauri pe cealaltă.
Cel mai cântat oraș din istoria operei
S-au numărat peste o sută de opere a căror acțiune se petrece la Sevilla, iar lista include o bună parte din repertoriul esențial: „Nunta lui Figaro” și „Don Giovanni” de Mozart, „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, „Forța destinului” de Verdi, „Fidelio” de Beethoven — care se petrece într-o închisoare de lângă oraș — și, firește, „Carmen” de Bizet.
Izbitor e că aproape niciunul dintre acești compozitori n-a pus vreodată piciorul în oraș. L-au imaginat de la Paris, Viena sau Milano, pornind de la cărți de călătorie și de la clișee: soare, grilaje, gelozie și cuțite. Sevilla a fost timp de două secole un decor mental european, iar teatrul acesta e, într-un fel, răspunsul local la acea fantezie.
Sala a fost ridicată pentru Expoziția Universală din 1992, în cadrul uriașului plan de lucrări care a transformat orașul: metroul, podurile noi, gara Santa Justa și recuperarea întregului mal. Maestranza s-a deschis cu un an înainte de Expo și de atunci e sediul Real Orquesta Sinfónica de Sevilla.
Ce se vede înăuntru
Sala are plan în formă de potcoavă, dispunerea clasică a teatrelor de operă italiene, cu parter, loji și balcoane în trepte. Chiar dacă exteriorul e contemporan, aici înăuntru logica e cea dintotdeauna: nimeni n-a găsit ceva mai bun pentru ca vocea să ajungă fără amplificare.
Ce surprinde cel mai mult la o vizită e mașinăria scenică: turnul scenei, mult mai înalt decât sala, și fosa orchestrei, care se ridică sau coboară după spectacol. La o operă, jumătate din muncă se petrece într-un volum pe care publicul nu-l vede niciodată.
Și apoi e ce e afară. E unul dintre foarte puținele teatre de operă din lume așezate literalmente pe malul unui râu navigabil și în fața unei arene de tauri de trei secole. Combinația de balcon spre râu, albero și operă nu există nicăieri altundeva.
De neratat
Fațada supraviețuitoare
Piatra deschisă a vechii Maestranza de Artillería, păstrată în fața volumului modern.
Sala în potcoavă
Plan de operă italiană: singurul mod cunoscut de a împărți o voce fără microfon.
Peste o sută de opere sevillane
Carmen, Figaro, Don Giovanni, Bărbierul, Fidelio. Aproape niciun compozitor n-a pus piciorul în oraș.
Porecla locală
„La Magefesa”, pentru asemănarea cu o oală sub presiune. La Sevilla, porecla e o formă de afecțiune.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Se află pe Paseo Alcalde Marqués del Contadero, între Torre del Oro și Plaza de Toros de la Real Maestranza, toate trei la mai puțin de trei minute de mers una de alta.
Interiorul nu se vizitează liber: intri cu bilet la spectacol sau la vizitele ghidate ocazionale pe care teatrul le programează pe stagiuni. Dacă ai date flexibile, merită să te uiți la program, pentru că prețurile la operă și concerte sunt aici mult mai rezonabile decât în alte capitale europene.
Chiar dacă nu intri, fațada din spate, dinspre râu, e o oprire bună în plimbare: esplanada dintre teatru și apă e unul dintre cele mai bune locuri ca să vezi apusul peste Triana, cu podul Isabela a II-a în dreapta.
Întrebări frecvente
Câte opere au acțiunea aici?
S-au numărat peste o sută, de la cele pe care le cunoaște toată lumea până la rarități ca „Fidelio” de Beethoven, care se petrece într-o închisoare de lângă Sevilla. Și cel mai curios e că aproape niciunul dintre acei compozitori n-a pus vreodată piciorul în oraș: și-l imaginau de la Paris sau de la Viena, cu soarele, grilajele și pasiunile lui, ca decorul perfect pentru dragoste și gelozie. Au cântat-o din auzite, fără s-o cunoască; și totuși i-au prins perfect caracterul.
