Un arc în potcoavă ascuțit, două canaturi de bronz cu inscripții în arabă și, în spate, o curte cu portocali așezați în grilă și o fântână la mijloc. E cel mai vechi lucru rămas în picioare din ansamblul catedralei și totodată cel mai ușor de ratat: cei mai mulți intră în catedrală pe altă ușă și ies fără să fi pus piciorul în Patio de los Naranjos. Aici se spălau credincioșii înainte de a intra în moscheea almohadă din secolul al XII-lea. Moscheea a dispărut; curtea funcționează exact la fel.
Ce a supraviețuit din moschee
Când în 1401 capitlul a hotărât să dărâme moscheea mare ca să construiască catedrala, nu a demolat totul. S-au salvat trei piese: minaretul, care azi e Giralda; această curte a abluțiunilor; și poarta care le lega, Puerta del Perdón. Sunt singurele trei elemente almohade din ansamblu pe care le poți atinge.
Curtea își păstrează traseul original: portocalii plantați într-o rețea regulată, cu canale de irigație la nivelul solului care duc apa din copac în copac prin gravitație. E grădinărit andaluz care funcționează opt secole mai târziu. Dacă vii în martie, florile de portocal fac din curte un loc greu de părăsit.
Fântâna din centru e și mai veche decât toate acestea. Cupa ei e vizigotă, anterioară sosirii musulmanilor, și a fost refolosită de almohazi când au construit curtea. În zece metri pătrați ai trei civilizații suprapuse: bazinul vizigot, curtea islamică și bolțile creștine care se ivesc deasupra zidului.
Ce să privești aici înăuntru
Canaturile Puerta del Perdón păstrează plăci de bronz almohade din secolul al XII-lea cu inscripții cufice, iar cele două ciocănele ale lor se numără printre cele mai frumoase piese de metalărie islamică păstrate în lume. Partea de sus, în schimb, cu figurile din teracotă ale alungării negustorilor din templu, e din secolul al XVI-lea: uită-te la linia unde se schimbă materialul și stilul.
În galeria care dă spre curte se află Biblioteca Colombina, întemeiată cu cărțile adunate de Hernando Colón, fiul descoperitorului: vreo trei mii de volume din cea mai ambițioasă bibliotecă personală a secolului ei. Nu se vizitează liber, dar să știi că sunt acolo, la trei metri, schimbă felul în care privești zidul.
Și Lagarto. Atârnat de tavan în nava care se deschide spre curte e un crocodil de lemn, replică a celui pe care — după tradiție — sultanul Egiptului l-a trimis lui Alfonso al X-lea împreună cu o girafă și un elefant, într-o ambasadă din secolul al XIII-lea. Alături atârnă un colț de elefant, un căpăstru și un baston. Nimeni nu se uită în sus, iar el e acolo, așteptând.
De neratat
Ciocănelele almohade
Bronz din secolul al XII-lea cu inscripții cufice: printre cele mai frumoase piese de metalărie islamică păstrate.
Fântâna vizigotă
Cupa din centru e anterioară islamului și a fost refolosită de almohazi. Trei civilizații în același punct.
Canalele de irigație
Grădinărit andaluz în uz: apa ajunge încă din portocal în portocal prin gravitație.
Lagarto
Un crocodil de lemn atârnat de tavan, amintirea unei ambasade egiptene din secolul al XIII-lea.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Curtea se vizitează cu biletul catedralei și de obicei rămâne la finalul traseului, lângă ieșire. N-o lăsa pentru când ești deja obosit: e partea cea mai plăcută a ansamblului și singura cu umbră, apă și loc unde să te așezi.
Puerta del Perdón dă în Calle Alemanes, una dintre cele mai frumoase porțiuni ale centrului, cu zidul curții pe o parte și terasele pe cealaltă. Mergând mai departe pe acolo, ajungi într-un minut în Plaza Virgen de los Reyes și în cinci pe Calle Sierpes.
O notă despre program: poarta se deschide și se închide după ritmul slujbelor și al vizitelor, așa că s-ar putea s-o găsești închisă chiar dacă catedrala e deschisă. Dacă o găsești deschisă, intră fără să stai pe gânduri: curtea goală, la prima oră, e unul dintre cele mai frumoase locuri din Sevilla.
Întrebări frecvente
E adevărat că înăuntru e un crocodil atârnat?
Și e unul dintre cele mai curioase lucruri din Catedrală! Înăuntru, atârnat de tavan, e un crocodil de lemn căruia noi îi spunem „el Lagarto”. Tradiția povestește că pe la 1260 sultanul Egiptului i-a trimis daruri lui Alfonso al X-lea cel Înțelept ca să-i ceară mâna fiicei: printre ele, un crocodil viu, o girafă și un elefant. Animalul a murit, a fost împăiat și a ajuns atârnat aici; azi e o replică din lemn. Alături vei vedea un colț de elefant și un toiag, amintiri ale acelei solii atât de exotice.
Ușile acelea de bronz sunt cele originale?
Canaturile păstrează plăci de bronz de la moscheea almohadă, din secolul al XII-lea, și pe ele încă se citesc inscripții arabe în scriere cufică. Cele două ciocane de ușă sunt capodopere ale metalului islamic, printre cele mai bune care s-au păstrat. În schimb, toată partea de sus, cu figurile din lut ars care îi alungă pe negustori din templu, e mult mai târzie, din secolul al XVI-lea, operă a lui Miguel Perrin. Adică: bați la o ușă musulmană sub o scenă creștină.
