Îngustă, pietonală, plină de vitrine și de oameni care merg în ambele direcții: calle Sierpes e strada comercială a Sevillei de când orașul își amintește. Vara o traversează de la o fațadă la alta mari copertine de pânză care lasă strada într-o umbră aurie și răcoroasă, un obicei care vine de la mijlocul secolului al XIX-lea și care rămâne una dintre cele mai bune idei pe care le-a avut acest oraș împotriva propriei clime. Și undeva pe această stradă, după mulți, i-a venit lui Cervantes ideea lui Don Quijote.
Închisoarea în care s-ar fi putut naște Don Quijote
Acolo unde azi Sierpes se intersectează cu callejón de Entrecárceles s-a aflat timp de secole Cárcel Real, închisoarea regală a Sevillei, o clădire enormă care a ajuns să adăpostească peste o mie de deținuți. În 1597 a fost închis acolo un perceptor de impozite ruinat pe nume Miguel de Cervantes, căruia i se încurcaseră niște socoteli din cauza falimentului bancherului care îi păstra fondurile.
În prologul lui Don Quijote, Cervantes scrie că romanul lui „s-a zămislit” într-o închisoare, „unde orice neplăcere își are sălașul și unde orice zgomot trist își face locuința”. Mulți cercetători plasează aici acea închisoare. Azi o placă de azulejos amintește asta și merită să te oprești: e cel mai important colț literar al Sevillei și trece complet neobservat.
Strada era atunci mult mai mult decât un loc de cumpărături. A fost timp de generații locul de bârfă al orașului: cafenele, cazinouri și cercuri unde toreadori, scriitori, politicieni și domnișori își omorau după-amiezile. Încă rezistă Real Círculo de Labradores, cu peste un secol și jumătate de viață, la numărul 5.
Copertinele, La Campana și magazinele de-o viață
Copertinele se montează în fiecare vară și se strâng toamna. Sunt din pânză groasă, prinse de fațadele de pe ambele laturi, și scad temperatura străzii cu câteva grade. Să mergi pe sub ele la o amiază de august și să ieși apoi pe o stradă fără copertină e cea mai bună demonstrație posibilă că arhitectura populară știa ce face.
La capătul de nord, acolo unde se termină Sierpes, se află Confitería La Campana, deschisă în 1885 și cofetăria de referință a orașului. E locul unde sevillanii cumpără dulciurile pentru zilele de sărbătoare și unde se bea o cafea în picioare la bar, fără nicio ceremonie.
Restul străzii amestecă francize cu magazine centenare care rezistă: pălării, cămăși, șaluri și evantaie, croitorii de rochii de flamenco. Merită să te uiți în vitrinele celor mai vechi chiar dacă n-ai de gând să cumperi nimic; sunt un catalog a ceea ce poartă Sevilla în zilele mari.
De neratat
Copertinele de vară
De la o fațadă la alta, de la mijlocul secolului al XIX-lea. Scad cu câteva grade temperatura străzii.
Placa lui Cervantes
La intersecția cu Entrecárceles a fost închisoarea regală. Acolo, spune el, s-a zămislit Don Quijote.
Confitería La Campana
Deschisă în 1885 și încă cofetăria de referință a orașului.
Real Círculo de Labradores
Un club din alt secol care funcționează încă la numărul 5, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Sierpes pornește din Plaza de San Francisco, lângă Primărie și la un pas de Plaza Nueva, și urcă spre nord până la La Campana. Paralel cu ea merge calle Cuna, mai liniștită, unde se află Palacio de la Condesa de Lebrija, iar pe la jumătate se deschide trecerea spre Iglesia Colegial del Salvador.
E și axa tapas-urilor din centru: străzile care ies din Sierpes spre est — spre Salvador și Alfalfa — adună câteva dintre cele mai vechi baruri ale orașului, inclusiv taverne cu peste un secol de istorie.
O notă despre ore: strada e plină ochi între șase și nouă seara, când Sevilla iese la cumpărături. Dacă vrei s-o vezi liberă, vino dis-de-dimineață; dacă vrei s-o vezi vie, vino exact atunci.
Întrebări frecvente
De unde vine numele Sierpes?
Nimeni nu știe cu adevărat și tocmai de aceea există o legendă. Se spune că într-o galerie subterană de pe strada aceasta trăia un șarpe uriaș care mânca copiii, până când un deținut s-a oferit să-l prindă în schimbul libertății. Mai prozaic, alții spun că numele vine de la o casă sau o familie cu numele „Sierpe” care locuia aici. Eu rămân la șarpe, cu el e mai amuzant să te plimbi.
Sierpes a fost mereu doar magazine?
Aș, a fost salonul orașului. Generații la rând, strada aceasta s-a umplut de cafenele, cazinouri și cercuri unde toreadori, scriitori, politicieni și domnișori își omorau după-amiezile vorbind despre orice. Încă mai rezistă Real Círculo de Labradores, un club elegant cu mai bine de un secol și jumătate de viață. Sierpes era locul unde Sevilla afla noutățile: bârfitorul orașului, ce mai, înainte să existe telefonul mobil.
