Este al doilea cel mai mare lăcaș de cult din Sevilla după catedrală și cel mai vechi loc de cult din oraș folosit fără întrerupere: aici a existat o moschee încă din anul 829. Fațada ei de piatră ocru și roșie arde în soarele de după-amiază deasupra unei piețe care, la ora aperitivului, e una dintre cele mai animate din centru. Iar cei mai mulți vizitatori nu intră, fără să știe că intrarea e inclusă în biletul catedralei pe care îl au deja în buzunar.
O mie două sute de ani în același loc
În 829, emirul Abd al-Rahman al II-lea a poruncit să se ridice aici moscheea mare a orașului, cunoscută drept moscheea lui Ibn Adabbas. A fost marele templu al Isbiliyei timp de mai bine de trei secole, până când, la sfârșitul secolului al XII-lea, almohazii au construit o moschee nouă și colosală mai la sud, cea din care aveau să se nască Catedrala și Giralda.
După cucerirea din 1248, clădirea a devenit biserică și așa a rămas până când, la sfârșitul secolului al XVII-lea, ajunsă în ruină, s-a hotărât dărâmarea ei și ridicarea actualului lăcaș baroc. Lucrările s-au întins între 1674 și 1712, iar la ele a lucrat, cum altfel, Leonardo de Figueroa.
Dar nu s-a dărâmat totul. Din clădirea din secolul al IX-lea au supraviețuit baza minaretului, integrată în turnul de azi, și o parte din curtea abluțiunilor, transformată azi în curte cu portocali. Sunt cele mai vechi rămășițe de arhitectură islamică păstrate în Sevilla, mai vechi chiar decât Giralda cu trei secole și jumătate.
Ce să vezi înăuntru și în curte
Interiorul e baroc deplin: trei nave foarte largi, un retablu mare uriaș, aurit până la ultimul centimetru, și retabluri laterale care se întrec în exuberanță. E reversul exact al sobrietății gotice a catedralei, iar să le vezi în aceeași zi explică două secole din istoria orașului.
Piesa pe care trebuie s-o cauți e Cristo de la Pasión, de Juan Martínez Montañés, sculptat pe la 1619. E considerat unul dintre vârfurile sculpturii religioase spaniole: un Hristos care merge, cu o expresie de seninătate îndurerată care a făcut ca autorul să fie numit „zeul lemnului”. Iese în procesiune în Joia Mare.
Nu pleca fără să ieși în curtea cu portocali, în lateral. Acolo se văd rămășițele moscheii: arcade, fusuri de coloane refolosite și baza minaretului. E un spațiu liniștit, aproape gol, la treizeci de secunde de una dintre cele mai zgomotoase piețe din centru.
De neratat
Moscheea din 829
Cel mai vechi loc de cult din Sevilla folosit fără întrerupere, cu trei secole și jumătate mai vechi decât Giralda.
Minaretul din interiorul turnului
Baza minaretului din secolul al IX-lea e tot acolo, integrată în clopotnița barocă.
Cristo de la Pasión
Martínez Montañés, pe la 1619. I-a adus autorului porecla de „zeul lemnului”.
Intrare inclusă în cea a catedralei
Ai plătit-o deja. E biletul cel mai bine folosit din Sevilla și aproape nimeni nu-l folosește.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Intrarea e inclusă în biletul combinat al catedralei, așa că, dacă l-ai cumpărat deja, să intri aici nu te costă nimic în plus. Mulți nu știu asta și o ratează, și e probabil cea mai bună folosire posibilă a acelui bilet.
Se află în Plaza del Salvador, la cinci minute de Calle Sierpes, de Primărie și de Palacio de la Condesa de Lebrija, și la zece de Las Setas. Piața în care se află e, pe deasupra, unul dintre locurile clasice pentru o bere în picioare la apus: lumea se așază direct pe treptele bisericii.
Programul se ține după slujbe, cu închidere la prânz și în timpul liturghiilor. Și o recomandare de lumină: fațada e orientată așa încât, spre seară, piatra se face literalmente roșie. Merită să-ți potrivești vizita cu ora aceea.
Întrebări frecvente
De ce a încetat să mai fie marea moschee a orașului?
Pentru că i-a apărut o rivală mai mare. La sfârșitul secolului al XII-lea, almohazii au ridicat o moschee nouă și colosală puțin mai la sud, cea din care aveau să se nască Catedrala și Giralda, iar acest templu vechi și-a pierdut dintr-odată rolul de mare moschee a zilei de vineri. Istoria Sevillei e și istoria celui care construiește mai sus decât cel dinainte.
