O fântână joasă, cu plan în cruce, cu patru lei de ceramică ce varsă apă pe gură și un bazin îmbrăcat în plăci de faianță albastre, în mijlocul unui rond de garduri vii tunse. E unul dintre popasurile cele mai îndrăgite din Parque de María Luisa și cel care explică cel mai bine metoda întregii grădini: nu e aici ca s-o privești, e aici ca să scadă temperatura. Modelul e evident și declarat — Patio de los Leones din Alhambra —, dar copia își ia destule libertăți.
Patru lei în loc de doisprezece
Fântâna originală din Alhambra are doisprezece lei de marmură care susțin o cupă mare și e o capodoperă a ingineriei hidraulice nasride din secolul al XIV-lea. Aici sunt patru, câte unul pentru fiecare braț al planului în cruce, și sunt făcuți din ceramică smălțuită în loc de marmură.
Nu e o încercare de reproducere fidelă, ci o citare. Forestier și arhitecții Expoziției au lucrat sistematic așa: luau un motiv hispano-musulman recognoscibil, îl adaptau la scara și la materialele locale — mai ales plăcile de faianță din Triana — și îl integrau în grădină. Rezultatul e andaluz fără să fie replica a ceva anume.
Leii pe care îi vezi nu sunt primii. Cei originali s-au deteriorat în deceniile petrecute sub cerul liber și au fost înlocuiți la o restaurare. Se întâmplă în tot parcul: ce pare intact din 1929 a fost reparat, înlocuit și refăcut de multe ori. O grădină istorică nu se conservă, se întreține.
Apa ca aer condiționat
Apa din grădina aceasta are o funcție termică foarte concretă: când se evaporă, absoarbe căldură și scade temperatura aerului din jur. E același principiu care guvernează curțile andaluze și grădinile nasride, și de aceea fântânile din parc stau mereu în ronduri închise de garduri vii, unde aerul răcoros rămâne.
Stai puțin pe marginea bazinului și verifică: diferența dintre a fi aici și a fi la douăzeci de metri, în soare, e de câteva grade. Murmurul constant al apei face restul, pentru că acoperă și zgomotul și schimbă felul în care simți căldura.
Privește ceramica de aproape. Albastrul de cobalt pe alb al bazinului e același repertoriu de culori pe care îl vei vedea la cele 48 de bănci din Plaza de España și la podurile canalului: totul a ieșit din aceleași ateliere din Triana, în aceiași ani.
De neratat
Patru lei, nu doisprezece
Citare liberă a Patio de los Leones din Alhambra, în ceramică smălțuită în loc de marmură.
Apa care răcorește
Evaporare într-un rond închis de garduri vii: câteva grade mai puțin decât la douăzeci de metri în soare.
Leii înlocuiți
Nu sunt cei originali. O grădină istorică nu se conservă: se întreține, generație după generație.
Albastrul din Triana
Același cobalt ca la băncile provinciilor și la podurile canalului, din aceleași ateliere.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Se află în interiorul Parque de María Luisa, pe aleea care leagă Glorieta de Bécquer de Plaza de América. Se ajunge pe jos fără nicio dificultate, urmând zgomotul apei.
E unul dintre popasurile scurte ale parcului: cinci minute ajung, sau o jumătate de oră dacă hotărăști să te așezi, ceea ce e rezonabil vara. În jur sunt bănci la umbră și de obicei e mult mai puțin aglomerat decât rondul lui Bécquer.
Dacă mergi cu copii, combinația care funcționează e aceasta: fântâna, Isleta de los Patos, păunii și Plaza de América cu porumbeii. Sunt patruzeci de minute de traseu și acoperă tot ce are parcul mai prietenos.
Întrebări frecvente
Câți lei are fântâna care a inspirat-o?
Fântâna originală, cea din Curtea Leilor de la Alhambra din Granada, are nici mai mult, nici mai puțin de doisprezece lei de marmură care susțin cupa și e o bijuterie a ingineriei arabe de acum mai bine de șase sute de ani. Aici, în versiunea sevillană, au rămas patru, câte unul pentru fiecare braț al crucii. E un semn complice, un mic omagiu adus acelei curți din Granada care i-a cucerit pe toți cei care au făcut parcul acesta. Al-Andalus se ivește din nou, în ceramică și la umbră.
