Pare un palat și a fost o fabrică: o clădire de piatră deschisă la culoare care se întinde pe cvartale întregi, cu șanț, pod, capelă, grajduri și chiar închisoare proprie. Real Fábrica de Tabacos din secolul al XVIII-lea a fost una dintre cele mai mari clădiri industriale din Europa, iar în halele ei au lucrat mii de femei, cigarreras din Sevilla. De aici a ieșit, pe deasupra, cel mai faimos personaj pe care l-a dat orașul acesta lumii: Carmen. Azi e sediul Universității din Sevilla și poți intra liber în curțile ei.
O fabrică cu șanț, ca un castel
Construcția s-a întins de-a lungul secolului al XVIII-lea, cu Ignacio Sala și apoi Sebastián van der Borcht la conducere, și multă vreme s-a spus că e a doua cea mai mare clădire din Spania după El Escorial. Înăuntru erau hale de lucru, locuințe, grajduri pentru catârii care învârteau morile de tutun, capelă, închisoare și o piață de arme.
Șanțul și gheretele nu sunt decorative. Tutunul era monopolul Coroanei și una dintre cele mai mari surse ale ei de venit, așa că fabrica a fost ridicată ca o fortăreață: pod, gărzi și percheziție la ieșire, ca să oprească furtul și contrabanda. Muncitoarele erau percheziționate la sfârșitul schimbului.
În secolul al XIX-lea au ajuns să lucreze aici mii de cigarreras, în majoritate femei, cu un salariu propriu într-o epocă în care aproape nicio femeie nu avea așa ceva. Faima lor de femei curajoase și organizate nu era un clișeu: au condus greve și revolte și au fost una dintre primele mase muncitorești feminine din Spania.
Carmen a ieșit din aceste hale
În 1845, scriitorul francez Prosper Mérimée a publicat o nuvelă petrecută la Sevilla, a cărei protagonistă era o muncitoare de la această fabrică de țigări: liberă, pătimașă, fără nicio intenție de a asculta de cineva. Treizeci de ani mai târziu, Georges Bizet a transformat-o în operă, iar azi „Carmen” e probabil cea mai jucată operă de pe planetă.
Premiera, la Paris în 1875, a fost un eșec răsunător: publicul s-a scandalizat în fața unei protagoniste care fuma, alegea și nu se căia. Critica a făcut-o praf. Bizet a murit trei luni mai târziu, fără să apuce să vadă că opera lui avea să devină un fenomen universal.
Personajul e o invenție franceză făcută din afară, cu toate clișeele Spaniei romantice pe ea. Dar s-a născut aici înăuntru, și de fiecare dată când se ridică cortina la „Carmen” în Tokio sau în New York, ce se aude în fundal e clădirea aceasta.
De neratat
Șanțul și podul
O fabrică fortificată, pentru că tutunul era monopol regal și valora cât aurul.
Cigarreras
Mii de femei cu salariu propriu în secolul al XIX-lea și una dintre primele mase muncitorești feminine din Spania.
Originea lui Carmen
Mérimée a inventat-o aici în 1845, iar Bizet a făcut-o universală în 1875, după o premieră dezastruoasă.
Curțile deschise
Intrare liberă în programul universității. Aproape nimeni din cei care trec prin față nu știe că poate intra.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Se află între Puerta de Jerez și Parque de María Luisa, la cinci minute de Plaza de España și la zece de Catedrală. E trecerea firească dintre centrul monumental și parc.
În curți se intră gratuit, în programul universității. Curtea principală, cu fântâna și fațada interioară, e cea mai impresionantă, și merită să arunci o privire în fosta capelă. Ține cont că e o facultate în funcțiune: sunt cursuri, examene și studenți, iar zonele academice nu se pot vizita.
Chiar în față se află Palacio de San Telmo, azi sediul Președinției Junta de Andalucía, cu un portal baroc spectaculos de Leonardo de Figueroa. De obicei nu se vizitează, dar se vede din stradă și e una dintre cele mai frumoase fațade ale orașului.
Întrebări frecvente
De ce avea o fabrică șanț de apărare, ca un castel?
Pentru că aici înăuntru nu se lucra cu orice: se prelucra tutunul, iar tutunul era monopolul Coroanei, adică aur curat pentru vistieria regelui. Cu atâta bogăție la un loc, fabrica a fost ridicată ca o fortăreață, cu șanț, pod și gărzi, ca să oprească furtul și contrabanda. Muncitoarele de la țigări erau percheziționate la ieșire, ca nu cumva să se strecoare vreo frunză ascunsă printre haine. Un palat, da, dar un palat păzit până în ultimul colț.
Opera „Carmen” a avut succes de la început?
Ei bine, nu, a fost tocmai pe dos. Când Bizet a pus în scenă „Carmen” la Paris, în 1875, a scandalizat publicul: o protagonistă atât de liberă și de pătimașă, care fuma și hotăra singură pentru ea, era prea îndrăzneață pentru epocă. Critica a tratat-o groaznic. Și partea cea mai tristă: Bizet a murit doar trei luni mai târziu, la treizeci și șase de ani, convins că dăduse greș. N-a apucat să afle că „Carmen” a lui avea să devină una dintre cele mai jucate opere din lumea întreagă.
E atât de uriașă cum pare?
Și mai mult. Multă vreme s-a spus că era a doua cea mai mare clădire din Spania, depășită doar de mănăstirea El Escorial. Gândește-te că aici înăuntru erau mult mai multe decât hale de lucru: locuințe, grajduri pentru catârii care învârteau morile de tutun și chiar o piață de arme. Era aproape un oraș înconjurat de ziduri, închinat unui singur lucru. De aceea, când te uiți azi în curtea ei, e greu de crezut că toate acestea erau, în fond, o fabrică.
