Ce să mănânci în Salamanca: iberic, hornazo și Lunes de Aguas
Provincia produce unul dintre cele mai bune jamóne din lume, iar orașul are o sărbătoare care înseamnă, literalmente, să ieși la câmp să mănânci o plăcintă. Ce să comanzi, unde și la ce dată.
Salamanca are un avantaj pe care multe orașe castiliene și l-ar dori: provincia ei produce ibericul din Guijuelo, unul dintre cele mai bune jamóne din lume, iar dehesa care îl face posibil începe la o jumătate de oră de centrul vechi. La asta se adaugă o bucătărie de iarnă consistentă și o tradiție pe care n-o are niciun alt oraș: o sărbătoare al cărei singur conținut e să ieși la câmp să mănânci.
Lunes de Aguas se sărbătorește în lunea următoare celei de Paști. Tot orașul iese la câmp sau pe malul râului Tormes să mănânce hornazo, iar originea sărbătorii e pe cât de puțin solemnă, pe atât de amuzantă.
Ibericul din Guijuelo
Și de ce contează dehesa.
Guijuelo se află la mai puțin de o oră de Salamanca și e una dintre cele mai cunoscute denumiri de origine de jamón iberic. Ce face produsul acesta să fie ce este nu e doar rasa porcului, ci sistemul: dehesa, acea pădure rară de stejari și stejari de plută în care animalul se hrănește cu ghindă în timpul montanerei.
Montanera durează din octombrie până în martie și e perioada în care porcul, liber, se îngrașă mâncând ghindă și iarbă. Grăsimea pe care o acumulează atunci e cea care pătrunde în mușchi și dă jamónului textura și gustul. Un iberic de bellota, adică de ghindă, e literalmente un produs al pădurii.
Apoi urmează maturarea, care la Guijuelo profită de climă: altitudine considerabilă, ierni foarte reci și veri uscate, condiții ideale ca să se usuce încet. Un jamón de bellota poate sta trei ani sau mai mult în cramă.
În Salamanca se mănâncă în taverne și în magazine specializate, tăiat cu cuțitul, și merită să întrebi de categorie în loc să ceri pur și simplu jamón: există o diferență reală între un cebo, un cebo de campo și un bellota, iar prețul o reflectă.
Sub arcadele ei sunt cafenelele istorice ale orașului, iar străzile care pleacă din ea adună o bună parte din restaurante. E punctul de plecare evident, deși zonele din jur au prețuri mai bune și mai puțină presiune turistică.
Axa care leagă piața de ansamblul universitar, cu magazine și restaurante de o parte și de alta. Foarte circulată și cu prețuri pe măsură: ca să mănânci bine, e mai bine să intri pe străzile laterale, unde se duce clientela locală și cea a studenților.
Descarcă aplicația și descoperă Salamanca offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Plaza Mayor, Clerecía și Las Conchas cu un ghid local în ureche.
Hornazo e o plăcintă din aluat dens umplută cu mușchi de porc marinat, chorizo, jamón și ou fiert, coaptă întreagă și tăiată în porții. Se mănâncă tot anul, dar are o dată a ei și o poveste în spate care merită spusă.
Lunes de Aguas se sărbătorește în lunea următoare celei de Paști, iar originea ei coboară până în secolul al XVI-lea. În timpul Postului Mare, autoritățile le alungau pe prostituate din oraș și le mutau pe cealaltă parte a râului Tormes, ca să asigure reculegerea studenților în acele săptămâni.
În lunea următoare celei de Paști se întorceau traversând râul cu bărcile, escortate de un cleric căruia i se spunea Padre Putas, iar studenții ieșeau să le primească pe celălalt mal cu mâncare și vin. Din acea petrecere s-a născut sărbătoarea, care azi înseamnă să ieși la câmp sau pe mal să mănânci hornazo.
Originea e atât de puțin solemnă încât multă vreme a fost povestită într-o formă îndulcită, dar e documentată. Azi e probabil sărbătoarea la care participă cel mai mult lume în oraș și funcționează ca o gustare colectivă uriașă pe malurile râului Tormes.
Ce să mai comanzi și unde
Chanfaina e tocănița casei: orez cu măruntaie de miel, chorizo și condimente, gătit îndelung și consistent fără discuție. E bucătărie de valorificare a resturilor, de iarnă și de masă lungă, și o găsești în tavernele tradiționale din centrul vechi.
Mielul și purcelul la cuptor fac și ele parte din repertoriu, cu aceeași tehnică castiliană a cuptorului cu lemne folosită pe tot platoul, la fel ca și carnea de Morucha, rasa autohtonă a provinciei, care are indicație geografică proprie.
La desert, chochos —migdale caramelizate— și bollo maimón, un pandișpan în formă de colac care se făcea pentru nunți. Iar de băut, vinuri din două denumiri mici ale provinciei: Sierra de Salamanca, cu soiul rufete, și Arribes, la granița cu Portugalia.
Despre zone: Plaza Mayor și Rúa Mayor adună turismul și prețurile pe măsură. Ca să mănânci bine, e mai bine să intri pe străzile laterale ale centrului vechi și în zona Van Dyck, deja în afara centrului istoric, unde se duc oamenii din oraș să mănânce iberic și carne la jar.
Una dintre piețele cu cele mai plăcute terase din centru, la cinci minute de Plaza Mayor și cu mult mai puțină forfotă. Un loc bun pentru o pauză în plimbarea prin Salamanca nobiliară și cu prețuri mai rezonabile decât pe axa principală.
Scena sărbătorii Lunes de Aguas: petrecerea are loc pe malul râului, de cealaltă parte a podului, unde tot orașul iese să mănânce hornazo în lunea următoare celei de Paști. În restul anului, malul e loc de plimbare și de alergat.
O plăcintă din aluat dens umplută cu mușchi de porc marinat, chorizo, jamón și ou fiert, coaptă întreagă și tăiată în porții. Se mănâncă tot anul în Salamanca, dar are o dată a ei, Lunes de Aguas, când tot orașul iese la câmp sau pe malul râului Tormes să-l mănânce.
Când e Lunes de Aguas?
În lunea următoare celei de Paști, așa că data se schimbă în fiecare an. E probabil sărbătoarea la care participă cel mai mult lume în Salamanca și înseamnă să ieși la câmp sau pe malul râului să mănânci hornazo. Funcționează ca o gustare colectivă uriașă și n-are alt program oficial în afară de asta.
Care e originea acestei sărbători?
E documentată și puțin solemnă. În secolul al XVI-lea, autoritățile le alungau pe prostituate din oraș în timpul Postului Mare și le mutau pe cealaltă parte a râului Tormes, ca să asigure reculegerea studenților. În lunea următoare celei de Paști se întorceau cu barca, escortate de un cleric, iar studenții ieșeau să le primească cu mâncare și vin.
De ce e atât de bun ibericul din Guijuelo?
Din cauza a doi factori: dehesa și clima. Porcul se hrănește liber cu ghindă în timpul montanerei, din octombrie până în martie, iar grăsimea aceea pătrunde în mușchi. Apoi, altitudinea de la Guijuelo, cu ierni foarte reci și veri uscate, permite o maturare lentă care poate depăși trei ani la piesele de bellota.
Ce e chanfaina?
Tocănița tradițională a orașului: orez cu măruntaie de miel, chorizo și condimente, gătit îndelung și destul de consistent. E bucătărie de valorificare a resturilor și de iarnă și o găsești în tavernele tradiționale din centrul vechi. Nu e un fel ușor și nici nu pretinde să fie.
Unde e bine să mănânci?
Plaza Mayor și Rúa Mayor adună turismul și prețurile pe măsură. Ca să mănânci mai bine și mai ieftin, e mai bine să intri pe străzile laterale ale centrului vechi, unde se duce clientela studențească, și în zona Van Dyck, deja în afara centrului istoric, unde oamenii din oraș mănâncă iberic și carne la jar.
Informații practice
ProdusulIberic din Guijuelo, la mai puțin de o oră. Întreabă de categorie: cebo, cebo de campo sau bellota.
Felul de bazăHornazo, plăcintă cu mușchi de porc marinat, chorizo, jamón și ou. Se mănâncă tot anul.
SărbătoareaLunes de Aguas, în lunea următoare celei de Paști. Tot orașul iese pe malul râului Tormes.
Mâncare gătităChanfaina: orez cu măruntaie de miel. Fel de iarnă, consistent.
De băutVinuri din Sierra de Salamanca, cu soiul rufete, sau din Arribes.
UndeStrăzile laterale ale centrului vechi și zona Van Dyck, în afara centrului. Rúa Mayor e cea mai turistică.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Salamanca și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Salamanca offline, oricând vrei.
de la 2,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Salamanca