Mercado de Nuestra Señora de África
„La Recova” pentru toată lumea de aici. Neocolonial, din 1944, cu o curte centrală și galerii. Brânză canariană, gofio, cartofi vechi și pește proaspăt.

Soiuri de cartofi aduse din America în secolul al XVI-lea care supraviețuiesc aici, făină prăjită mai veche decât cucerirea și brânzeturi de capră care aproape nu ies din insule.
🎧 Pe traseul Parcul García Sanabria și Piața ÁfricaBucătăria canariană nu seamănă cu nicio altă bucătărie spaniolă, iar motivul e geografic: aceste insule au fost cu o mie de kilometri mai aproape de America decât Peninsula în secolele în care s-a hotărât ce mânca Europa. Rezultatul e o cămară cu ingrediente care nicăieri altundeva în țară nu sunt de zi cu zi.
Papas arrugadas sunt felul emblematic: cartofi mici fierți în coajă cu multă sare, până când apa se evaporă și coaja rămâne încrețită și acoperită de o crustă fină de sare. Se mănâncă întregi, cu coajă, și se înmoaie în sos.
Interesante sunt soiurile. Cartofii vechi din Insulele Canare se trag din tuberculi aduși din America în secolul al XVI-lea, iar mulți dintre ei au dispărut practic în locul lor de origine: aici se cultivă în continuare pe parcele mici de munte, cu nume precum papa negra, bonita sau borralla.
Mojo sunt cele două sosuri care însoțesc aproape totul. Mojo rojo, sau picón, are ardei uscat, usturoi, chimion, ulei și oțet și însoțește carnea. Mojo verde, cu coriandru sau pătrunjel, merge la pește. Se servesc separat, într-un bol, și înmoi în ele.
Iar peștele, într-o capitală-port, e lucrul cel mai sigur din orice meniu: vieja, cherne, sama și chicharro, peștele abundent și ieftin care era baza dietei pescarilor din oraș și care le-a dat celor din Santa Cruz porecla lor, chicharreros.
„La Recova” pentru toată lumea de aici. Neocolonial, din 1944, cu o curte centrală și galerii. Brânză canariană, gofio, cartofi vechi și pește proaspăt.
Descarcă aplicația și descoperă Santa Cruz de Tenerife offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Parcul García Sanabria și Piața África cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Gofio e făină de cereale prăjite — porumb, grâu sau orz — și e cel mai vechi aliment din Insulele Canare: îl mâncau guanșii, populația aborigenă a insulei, înainte să ajungă cineva din Europa. E unul dintre foarte puținele elemente ale acelei culturi care au supraviețuit intacte.
Se folosește în mii de feluri: frământat cu supă, presărat peste tocană, bătut cu lapte sau cu banană, în deserturi. La început te descumpănește, iar apoi devine destul de captivant. Să-l comanzi e cel mai rapid mod de a mânca ceva cu adevărat prehispanic.
Brânzeturile sunt celălalt mare capitol. Cele canariene sunt în majoritate de capră, cu denumiri proprii pe mai multe insule, și se mănâncă proaspete, semimaturate sau afumate. Ies foarte puțin din arhipelag, așa că sunt unul dintre acele lucruri pe care le guști doar aici.
La tocănițe, rancho canario și puchero, cu năut, carne și legume; și sancocho, pește sărat cu cartofi și mojo, care e fel de Săptămâna Mare. Iar la desert, bienmesabe, cu migdale și miere, și frangollo, tot pe bază de porumb.
De băut, vinurile canariene, care trăiesc un moment excelent. Se cultivă pe sol vulcanic, cu vii care pe unele insule cresc în gropi săpate în cenușă, iar soiurile — listán negro, malvasía, marmajuelo — nu se găsesc nicăieri altundeva.
Mercado de Nuestra Señora de África e prima oprire obligatorie, și dimineața: acolo vezi dintr-odată toată cămara, iar vânzătorii îți explică ce e fiecare lucru. După prânz activitatea scade mult.
Ca să stai la masă, zona centrului istoric din jurul străzii Castillo și a străzilor paralele are bucătărie canariană adevărată la prețuri rezonabile, cu avantajul că e pe același traseu cu Plaza de España și Palatul Carta.
Zona La Noria și străzile de lângă vale, aproape de TEA și de Biserica La Concepción, adună terase și atmosferă de seară. Acolo iese orașul în oraș.
O notă utilă: în Insulele Canare prețurile din restaurante sunt de obicei ceva mai mici decât în Peninsulă, iar IGIC — impozitul local — e mai mic decât TVA-ul peninsular. Să mănânci bine aici iese destul de avantajos.
Punctul de pornire al centrului istoric, cu străzile de restaurante la doi pași. În jurul străzii Castillo e bucătăria canariană la preț rezonabil.
Zona La Noria, din jurul ei, adună terase și atmosferă de seară. E cartierul unde iese orașul în oraș.
Cartofi mici fierți în coajă cu multă sare, până când apa se evaporă și coaja rămâne încrețită și acoperită de o crustă fină de sare. Se mănâncă întregi, cu coajă, înmuiați în mojo. Multe dintre soiurile folosite se trag din tuberculi aduși din America în secolul al XVI-lea, care aproape au dispărut în locul lor de origine.
Mojo rojo, sau picón, are ardei uscat, usturoi, chimion, ulei și oțet și însoțește în mod tradițional carnea și cartofii. Mojo verde are coriandru sau pătrunjel și merge la pește. Se servesc separat, într-un bol, iar regula locală e simplă: înmoi în el, nu-l torni deasupra.
Făină de cereale prăjite — porumb, grâu sau orz — și cel mai vechi aliment din Insulele Canare: îl mâncau guanșii, populația aborigenă, înainte de cucerirea europeană. E unul dintre foarte puținele elemente ale acelei culturi care au supraviețuit intacte. Se mănâncă frământat cu supă, presărat peste tocană, bătut cu lapte sau în deserturi.
Din cauza peștelui chicharro, abundent și ieftin, care era baza dietei pescarilor din oraș. A început ca o batjocură din partea vecinului La Laguna, pe atunci capitală și oraș nobil, iar cei din Santa Cruz au ajuns să adopte porecla cu mândrie, care e soarta obișnuită a poreclelor bine găsite.
Foarte mult, și trăiește un moment excelent. Se cultivă pe sol vulcanic, cu vii care pe unele insule cresc în gropi săpate în cenușă ca să fie apărate de vânt, iar soiurile — listán negro, malvasía, marmajuelo — nu se găsesc nicăieri altundeva. E unul dintre lucrurile care merită cel mai mult să le guști aici.
Piața La Recova dimineața, ca să înțelegi cămara. Ca să stai la masă, străzile centrului istoric din jurul străzii Castillo au bucătărie canariană adevărată la prețuri rezonabile. Iar zona La Noria, lângă vale, adună terase și atmosferă de seară: acolo iese orașul în oraș.
De obicei sunt ceva mai ieftine decât în Peninsulă, printre altele pentru că IGIC, impozitul indirect local, e mai mic decât TVA-ul peninsular. Într-o capitală ca Santa Cruz, în plus, majoritatea restaurantelor lucrează pentru oamenii din oraș și nu pentru turiștii în trecere, ceea ce ajută destul de mult raportul calitate-preț.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Santa Cruz de Tenerife offline, oricând vrei.

Continuă să citești



