O fațadă discretă pe o stradă fără farmec din cartierul Velluters, iar în spate casa breslei care a îmbogățit Valencia. Aici au guvernat timp de secole meșterii țesători de mătase, în cartierul unde se aflau războaiele de țesut — velluter înseamnă țesător de catifea —, și aici se păstrează arhiva, podeaua de ceramică din secolul al XVIII-lea și războaiele de țesut. Toată bogăția care se negocia în Lonja se producea, fir cu fir, pe străzile acestea.
O breaslă cu rang de colegiu
Clădirea e din secolul al XV-lea și a fost sediul breslei velluters, țesătorii de catifea, care în 1686 a obținut rangul de Colegio del Arte Mayor de la Seda. „Arte Mayor” îi deosebea pe meșterii celor mai fine și mai complexe mătăsuri de lucrările mărunte; „Colegio” era un rang aproape universitar, cu dreptul de a examina și de a acorda titluri.
În perioada de glorie, între secolele XV–XVIII, Valencia a ajuns să aibă mii de războaie de țesut în funcțiune, iar mătăsurile ei îmbrăcau regi și altare din jumătate de Europă. Orașul nu doar țesea: cultiva dudul, creștea viermele și torcea, adică stăpânea întregul lanț.
Sfârșitul a venit pe două fronturi în același timp. La mijlocul secolului al XIX-lea, o epidemie numită pebrină a nimicit viermii de mătase din toată Europa — a fost atât de gravă încât a cercetat-o personal Louis Pasteur —, iar în același timp industrializarea textilă a făcut nerentabil războiul de țesut artizanal. În câteva decenii, o meserie de cinci secole s-a stins.
Ce se vede înăuntru
Piesa care surprinde pe toată lumea e podeaua. Sala de la Fama, de la etajul nobil, e pardosită cu faianță valenciană din secolul al XVIII-lea care înfățișează alegoria faimei și e într-o stare de conservare remarcabilă. Se merge pe deasupra pe o placă de protecție: e, la propriu, un tablou pe podea.
În sălile cu războaie de țesut se păstrează mașini de țesut complete, inclusiv un război de catifea în funcțiune, și cartelele perforate ale sistemului Jacquard: benzile de carton găurite care programau desenul țesăturii. E strămoșul direct al programării pe calculator, iar să-l vezi în contextul lui original are destul farmec.
Muzeul păstrează în plus arhiva breslei — registre de examene, regulamente, mostrare — și o colecție de țesături. Vizita e scurtă, o oră și ceva, și e printre cele mai bine explicate din Valencia.
De neratat
Podeaua din Sala de la Fama
Faianță valenciană din secolul al XVIII-lea cu o alegorie completă. Un tablou pe care mergi.
Cartelele perforate Jacquard
Cartoane găurite care programau desenul țesăturii: strămoșul direct al software-ului.
Pebrina
Epidemia care a ucis viermii de mătase europeni. A cercetat-o Pasteur și a pus capăt meseriei.
Velluters
Cartierul se numește așa după velluters, țesătorii de catifea. Numele e meseria.
Cum se încadrează în vizita ta la Valencia
Se află în Velluters, cartierul țesătorilor, la zece minute de Lonja și de Mercado Central. E o zonă mai puțin turistică a orașului vechi, cu o reabilitare inegală, și merită plimbarea tocmai de aceea.
Combinația care dă sens la tot e să vezi cele două clădiri în aceeași zi: aici se producea mătasea, iar acolo se negocia. Lonja fără muzeul acesta e o clădire frumoasă; cu el, înțelegi de unde veneau banii care au ridicat-o.
Și o notă de calendar: la Ofrenda din timpul Fallas, falleras poartă costume de mătase țesute după aceleași modele, iar unele războaie de țesut valenciene le produc și azi. Meseria nu e cu totul moartă: supraviețuiește datorită sărbătorii.
Întrebări frecvente
De ce „Colegio” și „Arte Mayor”?
Pentru că nu era o breaslă oarecare. „Arte Mayor” îi deosebea pe meșterii țesători ai celor mai fine și mai complexe mătăsuri, elita meseriei, de lucrările mai mărunte. Iar „Colegio” e rangul pe care i l-a dat regele Carol al doilea în 1686, ridicând-o prin privilegiu regal la o corporație cu propriile legi și propria mândrie. Pe scurt: aceasta era casa celor mai buni din branșă, și ei voiau ca asta să se vadă de cum intrai pe ușă.
Ce a pus cu adevărat capăt mătăsii valenciene?
Acea molimă avea un nume: pebrina, o boală care ataca înșiși viermii de mătase. Și uite ce legătură: a fost atât de gravă pentru toată Europa încât nimeni altul decât Louis Pasteur, cel cu vaccinurile, a petrecut ani studiind-o ca să salveze sericicultura franceză. În Valencia, un microb minuscul a dat lovitura de grație unor secole de războaie de țesut care îmbrăcaseră regi. Uneori istoria nu o schimbă armatele, ci o gânganie care nu se vede cu ochiul liber.
