Fier, sticlă și ceramică colorată: una dintre cele mai mari piețe din Europa, cu peste două sute cincizeci de tarabe sub o pădure de coloane metalice și cupole cu geamuri. Mercado Central s-a inaugurat în 1928 și se află chiar în fața Lonjei, față în față. Dacă Lonja onora mătasea și banii, aceasta onorează grădinile de legume și marea. Și funcționează în continuare exact pentru ce a fost făcută: aici își face Valencia cumpărăturile în fiecare zi.
Modernism învățat la Barcelona
Concursul l-au câștigat în 1910 doi arhitecți catalani, Alexandre Soler i March și Francesc Guàrdia i Vial, formați în școala modernistă din Barcelona și discipoli ai lui Domènech i Montaner. Lucrările au durat optsprezece ani, iar piața s-a deschis în 1928.
Structura e din fier nituit și sticlă, fiica directă a revoluției industriale și din aceeași familie constructivă cu marile gări europene. De aici vine senzația, când intri, că ești mai degrabă pe un peron acoperit decât într-o piață.
Ceramica e de Manises, orășelul vecin care face din Evul Mediu plăci de faianță și ceramică smălțuită cu reflex metalic. Coronamentele, cupolele și frizele exterioare sunt îmbrăcate în ea, și asta îi dă clădirii strălucirea care se schimbă odată cu soarele.
Papagalul, hala de pește și tarabele
În vârful cupolei principale, pe post de giruetă, e un papagal de metal. Explicația populară e o glumă valenciană: piața e locul unde se vorbește, se întreabă și se povestește totul, așa că o încununează pasărea cea mai vorbăreață. Stă la treizeci de metri înălțime și aproape nimeni nu-l caută.
Cupola halei de pește e a doua piesă care merită oprirea: mai mică, octogonală și cu vitraliu propriu, acoperă sectorul peștelui și produce o lumină diferită de restul halei. La Valencia, peștele are cupolă separată.
Piața ocupă peste opt mii de metri pătrați și are peste două sute cincizeci de tarabe, ceea ce o așază printre cele mai mari din Europa. Secțiunea de fructe și legume vinde produse din grădinile care înconjoară orașul, iar în sezon sunt lucruri — chufas, dovleac copt, anghinare de Benicarló, portocale adevărate — pe care nu le găsești la fel nicăieri altundeva.
De neratat
Papagalul de pe cupolă
O giruetă în formă de papagal care încununează clădirea. Glumă valenciană: piața e locul unde se vorbește.
Cupola halei de pește
Octogonală, cu vitraliu propriu și o lumină diferită de rest. Peștele are cerul lui.
Ceramica de Manises
Plăci de faianță și ceramică cu reflex metalic dintr-un orășel care le face din Evul Mediu.
Peste două sute cincizeci de tarabe
Peste opt mii de metri pătrați: una dintre cele mai mari piețe din Europa, și în plină folosință.
Cum se încadrează în vizita ta la Valencia
Se află în Plaza del Mercado, în fața Lonjei și lângă biserica Santos Juanes. Triunghiul acesta e inima istorică a comerțului valencian și îl vezi tot într-o dimineață.
Se deschide doar dimineața, de luni până sâmbătă, și e închisă duminica. Detaliul acesta derutează multă lume: dacă singura ta zi liberă la Valencia e duminica, piața nu e o opțiune. Mergi între nouă și două.
Ca să mănânci, sunt baruri chiar înăuntrul pieței și o zonă de degustare, plus un spațiu gastronomic pe latură. E mult mai bine și destul de mult mai ieftin decât aproape tot ce se servește pe terasele din piața de vizavi. Iar dacă vrei să iei ceva cu tine, secțiunea de conserve, condimente și turrón rezolvă orice cadou.
Întrebări frecvente
Cine a proiectat-o?
Au semnat-o doi arhitecți catalani, Alexandre Soler și Francesc Guàrdia, formați în școala modernistă din Barcelona, cea a lui Domènech i Montaner. Au câștigat concursul în 1910 și le-au trebuit ani ca s-o ridice. De aceea această piață respiră același aer ca modernismul din Barcelona: fierul, sticla și ceramica colorată nu sunt un capriciu valencian izolat, ci veri primari cu ce se făcea atunci în Catalonia. O clădire catalană prin naștere, valenciană până în adâncul inimii.
De unde vine atâta ceramică colorată?
De la Manises, o localitate lipită de Valencia care face de secole faianță și ceramică smălțuită; alături de Paterna, este unul dintre leagănele ceramicii spaniole, faimoasă încă din plin Ev Mediu pentru reflexele ei aurii. Când vezi strălucind în soare acele cupole și acele ornamente, vezi meșteșugul unei întregi localități de olari pus în slujba unei piețe. Aici ceramica nu e un ornament adus din afară: e industrie a locului, arsă la câțiva kilometri de unde te afli.
