Un uriaș de șaptezeci de metri întins pe spate în albia râului, legat de pământ cu frânghii, și sute de copii cățărându-se pe faldurile lui. Parque Gulliver nu e o sculptură de privit: fiecare cută a hainelor, fiecare șuviță de păr și fiecare panglică ce-l ține e de fapt o rampă, un tobogan sau o scară. S-a inaugurat în 1990 și l-au construit artiști veniți din lumea Fallas, cu aceleași tehnici cu care se ridică monumentele care ard în fiecare martie.
Liliputanii sunteți voi
Figura înfățișează momentul în care Gulliver se trezește în Liliput, legat de pământ de mii de oameni minusculi. Ideea parcului e exact aceasta: copiii să ia rolul liliputanilor și să se simtă niște uriași în miniatură pe un trup care îi multiplică la scară.
E o abordare rară în mobilierul pentru copii, care de obicei reduce lumea la măsura copilului. Aici se face invers: lumea se mărește până când copilul devine minuscul, iar jocul constă în a o cuceri.
L-a proiectat arhitectul Rafael Rivera împreună cu artistul fallero Manolo Martín și ilustratorul Sento Llobell, și a fost construit cu tehnicile atelierului de Fallas: structură, volum și finisaj în materiale modelate. Altfel spus, s-a făcut la fel ca un monument de sărbătoare, dar ca să dureze.
O carte care nu era pentru copii
Jonathan Swift a publicat „Călătoriile lui Gulliver” în 1726 și era exact opusul unei povești pentru copii: o satiră feroce la adresa politicienilor, a partidelor, a războaielor absurde și a pretenției științifice din epoca lui. Liliputanii se înfruntă pentru capătul oului de la care trebuie începută mâncarea lui, iar asta e o parodie a războaielor religioase.
Cartea a devenit un clasic pentru copii prin reducere: a rămas doar prima călătorie, satira a fost eliminată și s-a păstrat imaginea uriașului legat. E unul dintre cele mai notabile cazuri de text pentru adulți absorbit de literatura pentru copii.
Parcul, fără să-și propună, recuperează o parte din acea idee originală: scara relativă ca mod de a privi puterea. Un copil de patru ani care urcă pe barba unui uriaș face, fără să știe, exact ce făcea cartea.
De neratat
Șaptezeci de metri de tobogan
Fiecare cută, fiecare șuviță și fiecare frânghie e rampă, scară sau tobogan. Nimic nu e decorativ.
Construit de artiști falleros
Aceleași tehnici cu care se ridică monumentele care ard în martie, dar ca să dureze.
Cartea era o satiră politică
Swift a scris-o în 1726 împotriva politicienilor și a războaielor absurde. Partea pentru copii a venit după.
Gratuit și fără rezervare
Cu control al numărului de persoane la orele de vârf și închis la prânz vara, pentru că suprafața arde.
Cum se încadrează în vizita ta la Valencia
Se află pe tronsonul din Jardín del Turia cel mai apropiat de Ciudad de las Artes, la zece minute de mers pe jos de Palau de la Música și la cincisprezece de Palau de les Arts.
Accesul e gratuit și nu trebuie să rezervi, deși folosirea e gândită pentru copii și există control al numărului de persoane la orele de vârf. Adulții pot intra ca însoțitori; să cobori pe tobogane fără copil e tolerat cu măsură și de obicei se termină cu coatele usturând.
Programul e limitat și variază cu anotimpul: vara se închide la prânz din cauza căldurii, pentru că suprafața se încinge. Cu copiii, cel mai bun plan e la prima oră a dimineții, apoi continuarea pe albie spre L'Oceanogràfic, care e la douăzeci de minute și e sub acoperiș când arde soarele.
Întrebări frecvente
Cine a fost în stare să construiască un asemenea uriaș?
Aici e partea frumoasă: nu l-a făcut o mare firmă de parcuri, ci oameni de-ai casei. L-au gândit un arhitect și artiști ieșiți din lumea Fallas, și l-au ridicat cu aceleași tehnici cu care se montează ninots care ard în fiecare martie: structură, tipare și acea piele rezistentă care suportă mii de copii cățărându-se fără încetare. De aceea Gulliver e atât de valencian: e, în fond, o falla care într-un an a hotărât să nu ardă și să rămână să trăiască cu noi.
Cartea despre Gulliver era pentru copii?
Ei bine, nu, și asta surprinde multă lume. Jonathan Swift a publicat-o în 1726 și era exact opusul unei povești pentru copii: o satiră feroce împotriva politicienilor, a regilor și a războaielor absurde din epoca lui. Liliputanii, de exemplu, se omorau între ei ca să hotărască la ce capăt trebuie spart un ou fiert. Cu timpul a rămas ca poveste de aventuri, dar s-a născut cu mult venin. Privește-l întins și gândește-te la toată ironia pe care o poartă înăuntru.
