O vilă în fața mării, cu terasă cu cariatide și grădină, pe care Vicente Blasco Ibáñez și-a construit-o la Malvarrosa ca să scrie privind exact valurile din față. Azi e o casă-muzeu cu mobila, cărțile și lumea lui. Și e cel mai bun punct final posibil pentru o plimbare prin acest cartier, pentru că Blasco Ibáñez n-a locuit doar aici: a transformat Cabanyal, huerta și Albufera în literatură care a făcut înconjurul lumii și a ajuns până la Hollywood.
Un romancier care a fost multe altele
Blasco Ibáñez (1867-1928) a fost romancier, jurnalist, editor, politician republican, agitator și chiar fondatorul unei colonii agricole în Argentina. A fost închis de peste treizeci de ori, s-a duelat, a fost deputat, a plecat în exil și a murit la Menton, pe Coasta de Azur. Viața lui ar ajunge pentru un roman mai lung decât oricare dintre ale lui.
Literatura lui pornește de la naturalismul aplicat Valenciei: în „La barraca” a zugrăvit mizeria și răzbunările din huerta; în „Cañas y barro”, viața foarte grea a pescarilor din Albufera; în „Flor de mayo”, din 1895, pescarii din Cabanyal, cu străzile acestea și plaja aceasta în fundal.
Apoi a venit faza internațională. „Cei patru călăreți ai Apocalipsului”, despre Primul Război Mondial, a fost un bestseller mondial, iar Hollywoodul l-a ecranizat în 1921, lansându-l pe Rodolfo Valentino ca star. S-au ecranizat și „Sânge și nisip” și „Mare Nostrum”. A fost, timp de câțiva ani, scriitorul spaniol în viață cel mai citit de pe planetă.
Casa și ce păstrează
Vila originală, pe care Blasco Ibáñez și-a construit-o la începutul secolului al XX-lea, a fost demolată, iar ce se vizitează azi e o reconstrucție fidelă ridicată pe același amplasament și cu aceeași fațadă cu cariatide. Păstrează mobilier, obiecte personale, biblioteca lui și ediții ale operelor sale.
Muzeul funcționează și ca centru de studii despre figura lui, cu expoziții temporare și un fond documentar. Vizita e scurtă — patruzeci de minute —, iar intrarea e gratuită, lucru pe care aproape nimeni nu-l știe.
Grădina, cu palmieri și priveliște spre promenada de pe malul mării, e partea care transmite cel mai bine motivul pentru care s-a stabilit aici: în 1900, Malvarrosa era o periferie cu case de vacanță, iar să alegi să trăiești în fața mării, în cartierul pescarilor, era o declarație de intenții destul de coerentă cu toată opera lui.
De neratat
Să scrii privind marea
Și-a făcut vila aici, în cartierul pescarilor, când locul era o periferie de vacanță.
„Flor de mayo”, 1895
Pescarii din Cabanyal, cu străzile acestea și plaja aceasta în fundal. Se recunosc încă.
Rodolfo Valentino
„Cei patru călăreți ai Apocalipsului”, ecranizat în 1921, l-a lansat pe cel mai idolatrizat june-prim al filmului mut.
Intrare gratuită
Patruzeci de minute, fără cost, și aproape nimeni nu știe. E printre cele mai goale muzee din Valencia.
Cum se încadrează în vizita ta la Valencia
Se află la capătul promenadei de pe Playa de la Malvarrosa, la zece minute de mers pe jos de Balneario de Las Arenas. E încheierea logică a traseului pe malul mării.
Funcționează bine ca final pentru că reordonează tot ce a fost înainte: Cabanyal cu faianța lui, plaja, orezurile, Albufera la sud. Toate acestea sunt în romanele lui, scrise acum mai bine de un secol, iar să le citești după ce le-ai străbătut pe jos schimbă destul de mult și una, și cealaltă.
Dacă îți mai rămâne timp și ai mașină sau autobuz, continuarea firească e Albufera, la douăzeci de minute spre sud: lacul, orezăriile, El Palmar și bărcile la apus. E peisajul din „Cañas y barro” și se recunoaște rând cu rând.
Întrebări frecvente
Care dintre romanele lui vorbește chiar despre acest cartier?
„Flor de mayo”, din 1895. E o poveste cu pescari din Cabanyal, cu bărci, cu contrabandă și cu mare înfuriată, cu aceleași străzi și aceeași plajă pe fundal. Dacă vrei vreodată să te întorci aici fără să te miști de acasă, deschide-o: vei vedea cartierul așa cum era, cu colibele încă în picioare și cu oamenii riscându-și viața în apă. Blasco cunoștea locurile acestea palmă cu palmă și le-a pus pe hârtie ca să nu se piardă niciodată.
Ce film celebru a ieșit din cărțile lui?
Cel mai răsunător, „Cei patru cavaleri ai Apocalipsului”, pe care Hollywoodul l-a turnat în 1921 și care l-a lansat ca star pe Rodolfo Valentino, cel mai idolatrizat june-prim al filmului mut. A fost ecranizat și „Sânge și nisip”, romanul lui despre coride. Închipuie-ți: un scriitor născut la un pas de aici, fiu al acestei Valencii a orezului și a sării de mare, umplând sălile de cinema din jumătate de lume. Puțini vecini dintr-un cartier de lângă mare au ajuns atât de departe.
Și el, ce fel de om a fost?
Orice, numai liniștit nu. Blasco Ibáñez a fost politician republican, jurnalist de tranșee, fondatorul unui ziar combativ, și s-a băgat în atâtea încurcături cu puterea încât a sfârșit în exil. A murit departe, în sudul Franței, în 1928, fără să vadă căderea monarhiei pe care a combătut-o atât. Când i-au adus în sfârșit rămășițele la Valencia, în 1933, tot cartierul a ieșit în stradă să-l primească. Scriitor, agitator și valencian până în măduva oaselor: așa era omul din această casă.
