Mănăstirea San Esteban
Claustro de los Reyes are arcade gotice jos și renascentiste sus, iar din el se ajunge la scara lui Soto, o scară de piatră în consolă care se ține fără sprijin central. Bilet de circa 4 € și patruzeci de minute de vizită.

Trei mănăstiri la zece minute de Plaza Mayor, în zona cea mai puțin umblată a orașului vechi. Unde și-a găsit Columb sprijinul, unde sunt cele mai ciudate capiteluri din Spania și ce se ascundea sub un tavan baroc.
🎧 Pe traseul San Esteban, Las Dueñas și Salamanca mănăstirilorEstul orașului vechi este zona mănăstirilor și primește o fracțiune minimă din vizitatorii care merg la ansamblul universitar, deși se află la zece minute și adună trei clădiri excepționale. Într-una s-a decis o parte din destinul Americii, alta păstrează cele mai stranii capiteluri care se pot vedea în Spania, iar a treia a ascuns un tavan casetat mudéjar timp de trei sute de ani.
O fațadă de treizeci de metri și două episoade care contează.
Portalul este un retablu de piatră înalt de treizeci de metri, încadrat de un arc de triumf, cu un mare relief al martiriului Sfântului Ștefan în centru și toată suprafața acoperită de figuri, medalioane și grotești. Este una dintre cele trei sau patru culmi ale platerescului spaniol.
Înăuntru s-au petrecut două lucruri importante. Primul: când comisia de experți reunită la Salamanca a respins proiectul lui Columb, el a găsit în această mănăstire dominicană sprijinul călugărului Diego de Deza, care l-a găzduit și a făcut presiuni la curte până când călătoria a fost finanțată.
Trebuie spus că experții aveau dreptate. N-au respins planul pentru că ar fi crezut că Pământul e plat — asta o știa orice universitar —, ci pentru că Columb calculase greșit circumferința Pământului, iar distanța estimată de el era prea scurtă. A ajuns în America pentru că la mijloc era un continent pe care nu-l aștepta nimeni.
Al doilea: aici a trăit și a predat Francisco de Vitoria, care a susținut că popoarele americane erau proprietarii legitimi ai pământurilor lor și aveau suveranitate proprie, și că descoperirea unui teritoriu locuit nu dădea niciun drept de cucerire. Aceste teze stau la originea dreptului internațional modern.
Claustro de los Reyes are arcade gotice jos și renascentiste sus, iar din el se ajunge la scara lui Soto, o scară de piatră în consolă care se ține fără sprijin central. Bilet de circa 4 € și patruzeci de minute de vizită.

Călugărul Diego de Deza, teolog dominican și apoi arhiepiscop, a fost cel care a apărat proiectul la curte când fusese deja respins. Fără acest sprijin, călătoria probabil n-ar fi fost finanțată, iar paradoxul e complet: cei care greșeau calculul au fost cei care l-au sprijinit.
Descarcă aplicația și descoperă Salamanca offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos San Esteban, Las Dueñas și Salamanca mănăstirilor cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Se află vizavi, de cealaltă parte a pieței, și e mult mai mică. Claustrul ei are un plan neregulat, practic pentagonal, fără nicio latură egală și fără niciun unghi drept, pentru că mănăstirea s-a instalat într-un palat existent și a trebuit încadrată pe un teren imposibil.
Această neregularitate, care a fost o problemă, joacă azi în favoarea ei: cum nu există două tronsoane la fel, perspectiva se schimbă mereu pe măsură ce îl parcurgi, iar curtea pare mai mare decât este. E un accident transformat în virtute.
Ce trebuie privit sunt capitelurile galeriei de sus, sculptate unul câte unul și toate diferite, cu un repertoriu care amestecă motive vegetale renascentiste cu figuri umane, animale fantastice, monștri, cranii și sirene. Unele sunt de-a dreptul neliniștitoare.
S-a încercat să se vadă în ele influențe ale lui Bosch, deși legătura nu e dovedită. Sigur este că sunt surprinzătoare într-o mănăstire de clauzură, că sunt mici, că se află sus și că trebuie să parcurgi galeria încet ca să le vezi. În fotografii nu ies bine.
A treia se află la cinci minute și e cea pe care o cunosc cei mai puțini. Pe dinafară nu atrage atenția, iar pe dinăuntru părea o mănăstire barocă obișnuită, cu tavanul ei alb și neted deasupra bisericii. Până când, în secolul al XX-lea, cineva s-a uitat ce era deasupra.
Ce a apărut a fost un tavan casetat mudéjar din secolul al XV-lea, policrom și complet, ascuns sub un tavan fals pus în secolul al XVII-lea pentru că gustul se schimbase și stilul mudéjar era considerat demodat. Nu a fost distrus: a fost pur și simplu acoperit.
Acest gest de dispreț estetic s-a dovedit cel mai bun sistem de conservare posibil. Tavanul casetat a stat ferit de fumul lumânărilor, de umezeală și de renovările ulterioare timp de trei sute de ani, iar când a fost descoperit era într-o stare pe care niciun tavan la vedere n-ar fi atins-o.
Azi se parcurge pe o pasarelă instalată la înălțimea lui, astfel încât mergi chiar pe sub lemnul sculptat și vezi de aproape împletiturile geometrice și policromia. În timpul acelorași lucrări au apărut în plus picturi murale gotice care stăteau de secole sub straturi de var.
Comunitate dominicană de clauzură încă activă, așa că se vizitează doar claustrul și câteva încăperi, cu program redus și închis la prânz. Călugărițele vând dulciuri făcute de ele printr-un torno, ghișeul rotativ al mănăstirilor, și asta se poate face fără să intri în claustru.
Clădirea funcționează ca o secțiune stratigrafică: urme romanice din secolul al XII-lea, tavan casetat mudéjar din secolul al XV-lea, picturi gotice, un strat baroc din secolul al XVII-lea și adăugiri ulterioare. O locuiesc clarise în clauzură, iar vizita e ghidată, cu intrări la ore fixe.
În drum spre zona mănăstirilor dinspre Plaza Mayor, un turn pătrat jos și octogonal sus, încununat de opt foișoare în consolă, singura rămășiță a unui palat din secolul al XV-lea care a dispărut. L-a ridicat clavero, păstrătorul cheilor Ordinului Alcántara. Interiorul nu se vizitează, dar turnul se vede din stradă.
Da. Când comisia de experți reunită la Salamanca i-a respins proiectul, a găsit în această mănăstire dominicană sprijinul călugărului Diego de Deza, care l-a găzduit și a făcut presiuni la curte până când călătoria a fost finanțată. Experții, de altfel, aveau dreptate: Columb calculase greșit circumferința Pământului.
Sunt sculptate unul câte unul în galeria de sus a claustrului și niciunul nu se repetă. Amestecă motive vegetale renascentiste cu monștri, sirene, cranii și chipuri deformate, unele de-a dreptul neliniștitoare pentru o mănăstire de clauzură. Sunt mici, se află sus și trebuie să parcurgi galeria încet ca să le vezi.
Pentru că mănăstirea s-a instalat într-un palat existent și claustrul a trebuit încadrat pe un teren cu o formă imposibilă: nicio latură nu are aceeași lungime și niciun unghi nu e drept. Această neregularitate joacă în favoarea lui, pentru că perspectiva se schimbă când mergi și curtea pare mai mare decât este în realitate.
Un tavan casetat mudéjar din secolul al XV-lea, policrom și complet, care în secolul al XVII-lea a fost acoperit cu un tavan fals baroc pentru că gustul se schimbase. Nu a fost distrus, doar ascuns, iar acel dispreț estetic l-a păstrat intact trei sute de ani. A fost descoperit în secolul al XX-lea și azi se parcurge pe o pasarelă la înălțimea lui.
Da, se află la mai puțin de zece minute de mers pe jos una de alta și nicio vizită nu depășește patruzeci de minute. Restricția reală e programul: toate trei se închid la prânz, iar la Santa Clara se intră doar cu vizită ghidată și cu intrări la ore fixe, așa că e bine să verifici acel program înainte să organizezi restul.
Da, la Las Dueñas, care e o comunitate dominicană de clauzură încă activă. Dulciurile se cumpără printr-un torno, fără ca nimeni să-și vadă fața, și poți face asta fără să intri în claustru, în orele pe care le au stabilite. Sunt mai ales fursecuri făcute chiar de comunitate.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Salamanca offline, oricând vrei.

Continuă să citești