Castelul din Burgos
Ruine scoase la lumină prin săpături, o fântână de peste șaizeci de metri care se vizitează cu ghid și cel mai bun punct de belvedere din oraș. O oră de vizită.

O fortăreață de graniță din anul 884, seiful regatului Castiliei și o noapte din 1813 care a luat cu ea până și vitraliile catedralei.
🎧 Pe traseul El Cid, dealul Castelului și bisericile înalteBurgos nu s-a născut lângă râu, cum se presupune de obicei, ci cu șaptezeci și cinci de metri mai sus. Pe dealul acesta s-a înălțat o fortăreață de graniță în anul 884, iar din acele „burgos” — cartiere cu ziduri — care au crescut în jurul ei i-a venit numele orașului și al jumătate din Europa.
Tradiția spune că în anul 884 contele Diego Rodríguez Porcelos a poruncit să se ridice aici o fortăreață care să apere granița cu al-Andalus. Era un teritoriu de repopulare, un pământ al nimănui care trebuia ținut în frâu cu piatră.
În jurul ei au crescut burgurile, iar din acele cartiere cu ziduri s-a născut orașul. Logica e aceeași ca în zeci de așezări europene: întâi castelul, apoi oamenii care se adăpostesc sub el și, cu timpul, orașul care îl înghite.
Timp de secole castelul acesta a fost mult mai mult decât o cazarmă: a fost palat al regilor, închisoare și a păstrat tezaurul și arhiva coroanei Castiliei. Era, la propriu, seiful regatului.
În 1254, la mănăstirea Las Huelgas, viitorul rege Eduard I al Angliei s-a căsătorit cu Eleonora de Castilia. Ea a plecat în Anglia și a ajuns regina lui; când a murit, în 1290, regele a rămas atât de zdrobit încât a pus să se înalțe o cruce de piatră în fiecare loc unde s-a oprit cortegiul ei funerar în drum spre Londra. Ultimul dintre acele popasuri i-a dat numele lui Charing Cross.
Ruine scoase la lumină prin săpături, o fântână de peste șaizeci de metri care se vizitează cu ghid și cel mai bun punct de belvedere din oraș. O oră de vizită.
Poarta de ceremonie a orașului, în formă de potcoavă și din cărămidă, ridicată de meșteri zidari morisco între secolele XIII și XIV. Pe aici intrau regii.
Descarcă aplicația și descoperă Burgos offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos El Cid, dealul Castelului și bisericile înalte cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Castelul a fost lăsat în părăsire de-a lungul secolelor, până când într-o zi din 1813 a sărit în aer într-o singură noapte. Au fost trupele franceze aflate în retragere în timpul Războiului Spaniol de Independență, care au aruncat în aer depozitul de praf de pușcă atunci când au părăsit cetatea.
Explozia a distrus o bună parte din fortăreață și a avariat grav orașul de dedesubt, inclusiv catedrala, ale cărei vitralii medievale s-au pierdut aproape complet. E una dintre cele mai mari pierderi de patrimoniu din războiul acela.
Faptul că azi catedrala are vitraliile pe care le are, și nu pe cele originale din secolul al XIII-lea, se datorează acelei nopți. E un lucru bun de ținut minte când privești lumina care intră în biserică.
Azi incinta e parc și turn de veghe, cu săpături făcute și deschisă, cu temeliile vechiului oraș la vedere. Și cu o fântână adâncă de peste șaizeci de metri, săpată ca să asigure apa în caz de asediu, care se vizitează cu ghid și e o lucrare de inginerie medievală remarcabilă.
Panta care coboară de la castel spre catedrală e cartierul cel mai vechi și mai popular din Burgos și adună trei biserici care merită oprirea.
San Esteban, gotică de la sfârșitul secolului al XIII-lea, cu o rozetă uriașă, nu mai ține slujbe: găzduiește Museo del Retablo, deschis în 1987 ca să salveze retablurile din zeci de biserici de sat goale și în ruină înainte să se piardă. Un adăpost pentru arta rămasă orfană.
San Gil e cea mai frumoasă capcană din oraș: sobră și aproape de fortăreață pe dinafară, iar pe dinăuntru unul dintre cele mai uluitoare interioare din Burgos, pentru că au plătit-o negustorii de lână, capelă cu capelă.
Iar Santa Águeda, modestă și fără fasoane, e locul unde tradiția așază Jura de Santa Gadea: Cidul punându-l pe regele Alfonso al VI-lea să jure de trei ori că nu și-a ucis fratele.
Pe aceeași porțiune sunt Arco de San Martín, poarta mudéjar pe unde intrau regii, Arco de Fernán González, monument închinat primului conte independent al Castiliei, și Solar del Cid. Totul la vale, până la catedrală.
Gotică din secolul al XIII-lea, azi Museo del Retablo: vreo douăzeci de retabluri salvate din biserici de sat părăsite. Nu sări peste claustru.
Nu e o poartă, ci un monument, ridicat pe la 1580 în cinstea primului conte independent al Castiliei. Se spune că inscripția e a lui fray Luis de León.
Da. Tradiția așază originea orașului în fortăreața pe care contele Diego Rodríguez Porcelos a poruncit s-o ridice pe acest deal în anul 884, ca să apere granița cu al-Andalus. În jurul ei au crescut „burgos”, cartiere cu ziduri, și din ele i-a venit numele orașului.
Dintr-o rădăcină germanică ce a străbătut jumătate din Europa și a trecut în latina târzie. Aceeași rădăcină e în Burg-ul german, în „-burgo” sau „-burgh” cu care se termină atâtea orașe de pe continent și e ascunsă până și în cuvântul „burghez”, care la început nu însemna bogat, ci pur și simplu cel care locuia într-un burg.
Da, în 1254, la mănăstirea Las Huelgas: viitorul Eduard I al Angliei cu Eleonora de Castilia. Ea a ajuns regină a Angliei, iar când a murit, în 1290, regele a pus să se înalțe o cruce de piatră în fiecare loc unde s-a oprit cortegiul ei funerar în drum spre Londra. Din ultimul dintre acele popasuri vine numele Charing Cross.
Trupele franceze aflate în retragere în timpul Războiului Spaniol de Independență au aruncat în aer depozitul de praf de pușcă al castelului când au părăsit cetatea. Explozia a distrus o bună parte din fortăreață și a avariat grav orașul de dedesubt, inclusiv catedrala, ale cărei vitralii medievale s-au pierdut aproape complet.
Ruine scoase la lumină prin săpături, cu temeliile vechiului oraș la vedere, o fântână adâncă de peste șaizeci de metri, săpată ca să asigure apa în caz de asediu — care se vizitează cu ghid și e o lucrare de inginerie medievală remarcabilă — și cel mai bun punct de belvedere din Burgos, cu turlele catedralei în prim-plan.
Bisericile de sus: San Esteban, gotică din secolul al XIII-lea și azi Museo del Retablo; San Gil, sobră pe dinafară și uluitoare pe dinăuntru, plătită de negustorii de lână; și Santa Águeda, unde tradiția așază Jura de Santa Gadea. Și cele două arcuri: cel de San Martín, mudéjar, și cel de Fernán González.
Un muzeu amenajat în biserica San Esteban din 1987, cu o idee simplă: în provincia Burgos sunt zeci de biserici de sat goale și în ruină, iar aici li s-au salvat retablurile, panourile pictate și sculpturile în lemn înainte să se piardă. Adună aproape douăzeci de retabluri din secolele XV–XVIII.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Burgos offline, oricând vrei.

Continuă să citești



