O promenadă largă, cu platani mari care fac umbră pe o parte și fațade impunătoare pe cealaltă. Nu e o stradă oarecare: e o promenadă gândită cu toată intenția, cea care leagă marea piață a orașului de gară.
De la mănăstiri la cartier la modă
Numele vine de la o veche mănăstire de călugări recoleți care a existat pe aici, pentru că toată zona aceasta, azi atât de elegantă, a fost ocupată timp de secole de mănăstiri și grădini de legume la marginea orașului.
Recoleții erau călugări dintr-o ramură reformată care căuta să trăiască într-un mod mai strict și mai retras, în reculegere și tăcere, departe de zgomotul lumii. De aici cuvântul și de aici faptul că își ridicau mănăstirile în afara zidurilor.
Când, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Valladolid a crescut odată cu sosirea căii ferate, aceasta a devenit marea arteră la modă, locul unde burghezia voia să locuiască și să se arate.
De aceea, în timp ce pe o parte se deschide verdele nesfârșit al Campo Grande, pe cealaltă se aliniază cele mai fudule clădiri ale orașului, cu bovindourile, balcoanele de fier și piatra lor lucrată.
Arhitectura banilor noi
Exemplul cel mai mare e Casa Mantilla, care ocupă singură un cvartal întreg: coloane, ghirlande, frontoane și cariatide, tot repertoriul arhitecturii burgheze care voia să semene cu Parisul.
Fenomenul acesta s-a repetat în toată Spania la sfârșitul secolului al XIX-lea: calea ferată aducea industrie și comerț, burghezia se îmbogățea și voia locuințe de prestigiu, iar orașele trasau cartiere noi și promenade ca s-o primească.
Aici designul e deosebit de reușit, pentru că promenada are parcul în față: clădirile privesc spre verdeață, iar verdeața atenuează traficul. E urbanism din secolul al XIX-lea bine rezolvat.
Era, și este încă, strada pe care te plimbi încet și privești în sus. Uită-te la fațade în timp ce mergi: fiecare încearcă s-o întreacă pe cea de alături.
De neratat
Numele vine de la o mănăstire
Călugării recoleți, dintr-o ramură reformată care căuta să trăiască în reculegere și tăcere.
Aici era în afara zidurilor
Mănăstiri și grădini în afara orașului, până când a sosit calea ferată la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Strada burgheziei
Bovindouri, balcoane de fier și piatră lucrată: aici voiau să locuiască banii noi.
Cu parcul în față
Clădirile privesc spre verdeață, iar verdeața atenuează traficul. Urbanism din secolul al XIX-lea bine rezolvat.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
Leagă Plaza de Zorrilla de zona gării, mărginind Campo Grande pe una dintre laturile lui.
Parcurgerea ei durează cincisprezece minute fără opriri. Cu fațadele și o oprire în parc, o oră bună.
E axa Valladolidului din secolul al XIX-lea, împreună cu Academia de Caballería și parcul însuși. Centrul istoric rămâne în cealaltă direcție.
Întrebări frecvente
Ce înseamnă acest „recoletos”?
Bună întrebare, pentru că numele ascunde un mod de viață. Recoleții erau călugări dintr-o ramură reformată care căuta să trăiască într-un fel mai strict și mai retras, în reculegere și tăcere, departe de zgomotul lumii. De aici vine cuvântul. De aceea își ridicau mănăstirile la marginea orașelor, ca aceea care a dat numele acestei străzi. Uite că la Madrid au propriul lor paseo de Recoletos, și din exact același motiv: acolo a existat o altă mănăstire la fel.
