Marea răscruce a Valladolidului, unde se varsă cinci străzi deodată și se aude apa fântânii din mijloc. Nu s-a numit mereu așa: timp de secole a fost Puerta del Campo, ieșirea din oraș spre câmp, iar aici se înălța eșafodul.
Puerta del Campo
Pe aici intrau regii în vizitele lor, se țineau parade militare și tot aici, fără podoabe, erau executați în public condamnații. Toate acestea s-au petrecut sub lespezile acestea.
Funcția aceasta dublă — poartă de ceremonie și loc de execuție — era regula în orașele Vechiului Regim: intrarea principală servea atât ca să-l primească pe rege, cât și ca să expună pedeapsa, iar amândouă erau mesaje de putere.
Numele de azi vine de la José Zorrilla, poetul romantic născut la Valladolid în 1817, care a scris Don Juan Tenorio, piesa pe care jumătate din Spania o recită încă în fiecare noapte a morților. Când a murit, în 1893, orașul a rebotezat această piață.
Și aici e ironia: Zorrilla a scris Don Juan Tenorio în doar câteva săptămâni, pe la 1844, și a vândut drepturile editorului său pe doi bani. Piesa a devenit un fenomen teatral care încă umple sălile, iar lui nu i-a revenit nicio para.
O statuie făcută după masca mortuară
Statuia de bronz care domină piața, cu poetul recitând și o foaie în mână, e semnată de sculptorul Aurelio Carretero și a fost inaugurată în 1900.
Și iată detaliul pe care aproape nimeni nu-l știe: ca să prindă asemănarea, Carretero a lucrat pornind de la masca luată de pe chipul poetului la moartea lui, mulajul acela al feței lui deja fără viață. De aceea chipul e atât de real.
Zorrilla a fost totuși celebru în timpul vieții: în 1889 a fost încoronat solemn poet național la Granada, în Alhambra, cu coroană de lauri și tot fastul imaginabil, o onoare aproape fără precedent în Spania. Trist e contrastul: copleșit de onoruri și mereu strâmtorat cu banii.
Fântâna care clipocește în mijloc a fost instalată în 1999 și ascunde un secret: dedesubt, săpată câțiva ani mai târziu, se află o parcare uriașă.
De neratat
Era Puerta del Campo
Ieșirea din oraș. Pe aici intrau regii, iar aici se înălța eșafodul.
Numele e al unui poet
José Zorrilla, născut la Valladolid în 1817, autorul piesei Don Juan Tenorio.
A vândut Don Juan pe doi bani
A scris-o în câteva săptămâni, în 1844, și a cedat drepturile. N-a încasat niciodată nimic din acel succes.
Chipul e luat după un mulaj mortuar
Carretero a lucrat pornind de la masca luată la moartea lui. De aceea e atât de real.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
E nodul orașului: aici se întâlnesc Campo Grande, Acera de Recoletos și străzile care duc spre centrul istoric și spre Plaza Mayor.
Oprirea durează zece sau cincisprezece minute. E o piață cu trafic intens, așa că trebuie să fii atent când traversezi.
De aici pornește traseul Valladolidului din secolul al XIX-lea: parcul, Acera cu fațadele ei impunătoare și Academia de Caballería.
Întrebări frecvente
Și cu acel Don Juan s-a îmbogățit?
Păi să nu crezi, și asta e păcatul. Zorrilla a scris Don Juan Tenorio în doar câteva săptămâni, pe la 1844, și i-a vândut drepturile editorului său pe doi bani. Opera a devenit un fenomen teatral care și azi umple săli întregi, dar lui nu i-a ajuns nici un ban din toată acea glorie. El însuși se plângea de asta cu ironie în memoriile lui: a creat cel mai mare succes al teatrului spaniol și a murit fără să vadă un cent.
A ajuns să fie faimos în timpul vieții?
Și încă cum. În 1889 a fost încoronat solemn poet național la Granada, în Alhambra, cu coroană de lauri și tot fastul imaginabil, o onoare aproape fără precedent în Spania. Frumos, și totodată trist, e contrastul: copleșit de onoruri pe dinafară și mereu strâmtorat cu banii pe dinăuntru. A fost ultimul mare poet romantic, cel care recita din memorie și făcea să plângă teatre întregi de oameni simpli.
