Un palat cu aer sever, cu mai multă istorie înăuntru decât multe monumente cu coadă la intrare. L-a ridicat pe la 1440 don Alonso Pérez de Vivero, contabil al regelui Ioan al II-lea, și pare o clădire oarecare… până când afli că în Sala Rica s-au căsătorit în secret Monarhii Catolici.
Sala Rica, 19 octombrie 1469
Nunta aceea a fost cu adevărat clandestină: fără o dispensă papală valabilă, cu o bulă falsificată ca să treacă peste înrudire, împotriva regelui Henric al IV-lea și a unei bune părți a nobilimii castiliene.
Isabela și Ferdinand erau veri, iar fără permisiunea papei căsătoria nu era valabilă. Dispensa autentică n-a sosit decât în 1471, când Sixt al IV-lea a acordat-o în sfârșit, prin intervenția legatului său Rodrigo Borgia, viitorul Alexandru al VI-lea.
Ferdinand a traversat Castilia aproape incognito, dându-se drept un simplu catârgiu din propria suită, pentru că, dacă ar fi fost recunoscut, s-ar fi putut sfârși foarte rău.
Unirea aceea pusă la cale în mare grabă a fost sămânța a ceea ce avea să se numească apoi Spania. Unirea a două coroane care avea să schimbe lumea a fost pecetluită discret între acești pereți.
De la palat la tribunal și la arhivă
Constructorul a avut un sfârșit cumplit: în 1453 Alonso Pérez de Vivero a fost ucis, aruncat din vârful unui turn. Crima i-a fost pusă în cârcă lui don Álvaro de Luna, favoritul regelui Ioan al II-lea, și a fost picătura care i-a umplut paharul căderii.
La scurt timp a fost arestat și decapitat în public în Plaza Mayor din Valladolid. Cel mai puternic om din Castilia a sfârșit pe eșafod la câțiva metri de aici.
Cu timpul, palatul a găzduit Real Chancillería, marele tribunal de justiție al regatului la nord de Tajo, cu jurisdicție peste jumătate de țară și kilometri de procese adunate.
Azi păstrează Archivo Histórico Provincial: mii de procese și de vieți prefăcute în hârtie. E o clădire care n-a încetat niciodată să administreze regatul, într-un fel sau altul.
De neratat
Construit pe la 1440
De don Alonso Pérez de Vivero, contabil al regelui Ioan al II-lea.
În Sala Rica s-au căsătorit Isabela și Ferdinand
Pe 19 octombrie 1469, în secret și cu o bulă falsificată.
Proprietarul lui a fost ucis în 1453
Aruncat dintr-un turn. Scandalul a grăbit căderea lui don Álvaro de Luna.
Apoi a fost Real Chancillería
Marele tribunal al regatului la nord de Tajo. Azi păstrează Archivo Histórico Provincial.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
Se află în centrul istoric, la câteva minute de Plaza Mayor, pe traseul care duce spre catedrală și Universitate.
Oprirea durează zece minute, pe dinafară. E arhivă în funcțiune: verifică dacă se poate intra în Sala Rica, ea e motivul pentru care merită să intri.
Combină-l cu Santa María la Antigua și cu biserica Las Angustias, care sunt la doi pași.
Întrebări frecvente
Cum a ajuns Ferdinand la nunta aceea atât de secretă?
În felul cel mai de film pe care ți-l poți închipui: deghizat. Ferdinand a traversat Castilia aproape incognito, dându-se drept servitor, un simplu catârgiu din propria lui suită, ca să nu-l recunoască nimeni. Aragonul și Castilia erau pline de dușmani ai acelei căsătorii, iar dacă îl prindeau, putea să-l coste foarte scump. Închipuie-ți-l ajungând la Valladolid mort de frig și de frică, ca să se căsătorească pe ascuns cu o prințesă pe care abia o cunoștea. Și de aici a ieșit o țară.
Cine a construit palatul și ce s-a ales de el?
Don Alonso Pérez de Vivero, vistiernicul regelui, care a strâns o avere… și a avut un sfârșit cumplit. În 1453 l-au asasinat aruncându-l din vârful unui turn. Crima a fost pusă în cârca celui mai puternic om din regat, don Álvaro de Luna, favoritul regelui Ioan al II-lea, iar acea moarte a fost picătura care a umplut paharul: câteva luni mai târziu, Álvaro de Luna sfârșea decapitat la Valladolid. Un palat care avea să vadă o nuntă glorioasă a fost ridicat de un om cu un destin foarte negru.
Și problema cu papa?
Isabela și Ferdinand erau veri, rude de sânge, iar fără permisiunea papei acea căsătorie nu era valabilă. Încurcătura nu s-a îndreptat cu adevărat decât în 1471, când papa Sixt al IV-lea a acordat în sfârșit dispensa autentică, prin mâna legatului său Rodrigo Borgia, cel care cu vremea avea să devină papa Alexandru al VI-lea. Atât de încâlcit a început căsătoria care a unit Spania.
