Seville · Ce să vezi

Spitalul Santa Caridad

Hospital de la Santa Caridad

O fațadă de piatră și azulejos cu două mari panouri de ceramică albastră care par niște predici atârnate pe perete. În spate e cea mai impresionantă și mai incomodă biserică din Sevilla: o clădire din secolul al XVII-lea construită ca să-i amintească vizitatorului, cu toată forța barocului, că o să moară. A ridicat-o Miguel de Mañara, un nobil care și-a schimbat radical viața, și funcționează încă drept ce era: un azil pentru bătrâni fără mijloace, administrat de aceeași confrerie, după trei secole și jumătate.

Miguel de Mañara și o confrerie care îngroapă morții

Hermandad de la Santa Caridad exista din secolul al XV-lea, cu o sarcină precisă și destul de ingrată: să adune cadavrele celor înecați în râu și ale celor executați și să le dea sepultură. Nimeni altcineva nu o făcea. Când Mañara a intrat în ea, în 1662, după ce rămăsese văduv, a refondat-o, a înzestrat-o cu averea lui și i-a adăugat un spital pentru săracii fără adăpost.

Legenda spune că s-a convertit după ce și-a văzut propria înmormântare trecând pe stradă. Ce e documentat e mai sobru: un om bogat și monden care la treizeci și patru de ani și-a pierdut soția și și-a dedicat restul vieții bolnavilor. Epitaful lui, pe care îl poți citi la intrarea în biserică, l-a scris chiar el și spune că acolo zac oasele celui mai rău om care a existat pe lume.

Clădirea a fost ridicată în parte peste Reales Atarazanas, șantierele navale medievale pe care Alfonso al X-lea a poruncit să fie construite lângă râu. Acele nave gotice sunt încă acolo alături, sub nivelul străzii, și sunt încă unul dintre spațiile ascunse ale Sevillei, care abia acum sunt recuperate.

Cel mai dur program al barocului spaniol

Biserica San Jorge e gândită ca un parcurs cu fir narativ. La intrare, două pânze de Juan de Valdés Leal: In ictu oculi, cu Moartea stingând dintr-o suflare lumânarea vieții în timp ce calcă pe coroane și mitre, și Finis gloriae mundi, cu un episcop și un cavaler putrezind în sicriele lor. Se spune că Murillo ar fi zis despre aceasta din urmă că trebuie să-ți astupi nasul ca s-o privești.

Și apoi, înaintând spre altar, tonul se schimbă complet: marile pânze ale lui Murillo despre faptele milei — Moise scoțând apă din stâncă și Înmulțirea pâinilor și a peștilor — sunt încă la locul lor, uriașe, luminoase, exact unde le-a așezat pictorul. Secvența e voită: întâi moartea, apoi caritatea ca unică ieșire.

Pe altarul mare, retablul cu Punerea în mormânt sculptat de Pedro Roldán completează ideea. Ansamblul a fost numit cel mai bun exemplu păstrat de program iconografic baroc gândit ca un întreg, iar motivul e simplu: n-a fost niciodată demontat.

De neratat

In ictu oculi

Moartea stinge lumânarea vieții călcând pe coroane și mitre. Valdés Leal, fără nicio subtilitate.

Picturile lui Murillo la locul lor

Două pânze uriașe despre faptele milei, exact unde le-a atârnat pictorul.

Epitaful lui Mañara

L-a scris chiar el: aici zac oasele celui mai rău om care a existat pe lume.

Atarazanas ale lui Alfonso al X-lea

Șantierele navale medievale peste care s-a ridicat spitalul sunt încă alături, sub stradă.

Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla

Se află pe calle Temprado, în cartierul El Arenal, la cinci minute de Torre del Oro și la trei de Plaza de Toros de la Real Maestranza. E vizita de interior a acestei zone și cea mai subestimată din centru: mulți trec prin fața ei în drum spre râu fără să știe ce e înăuntru.

Dacă te-a interesat Valdés Leal, completarea firească e Hospital de los Venerables, în Santa Cruz, unde a pictat bolțile. Cele două spitale baroce văzute în aceeași zi explică secolul al XVII-lea sevillan mai bine decât orice muzeu.

Socotește patruzeci și cinci de minute. Și ține minte că confreria e încă activă: curtea interioară dă spre azilul de bătrâni pe care îl întrețin chiar aici, așa că unele zone sunt închise și e bine să vorbești încet. Nu e un muzeu, e o casă în funcțiune.

Întrebări frecvente

E adevărat că Mañara a inspirat mitul lui Don Juan?

Așa se spune, iar noi aici aproape că o dăm drept sigur, deși istoria trișează puțin. Personajul seducătorului înșelător circula deja prin teatre înainte ca Mañara să devină faimos, așa că el n-a putut fi primul Don Juan. Dar legenda lui, nobilul afemeiat și destrăbălat care se convertește dintr-odată, se potrivea atât de bine încât oamenii i-au contopit într-unul singur, iar secole mai târziu Zorrilla s-a inspirat din atmosfera aceea pentru al său Tenorio. Un păcătos adevărat care își împrumută chipul unui păcătos de ficțiune.

Mai există și azi frăția aceea?

Da, și asta mă emoționează cel mai mult: Hermandad de la Santa Caridad n-a rămas doar în cărți. La mai bine de trei secole și jumătate după Mañara, e încă vie și face în continuare ce a vrut el: să-i îngrijească pe cei de care nu are grijă nimeni. Azi întreține aici, înăuntru, un cămin pentru vârstnici fără mijloace. Adică în spatele acelor tablouri cumplite despre moarte bate, și azi, inima unor oameni care au grijă de alți oameni. Opera lui Mañara nu e un muzeu: funcționează în continuare.

Descoperă Seville și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Seville

Spitalul Cinco Llagas

Spitalul Venerables

Biserica Colegială Salvador

Biserica Magdalena

Biserica San Luis de los Franceses

Biserica Santa Ana