O fațadă platerescă de dimensiuni modeste, cu patru cranii mici cioplite în partea de jos, și un nume care a hrănit legende timp de secole. Explicația cea mai probabilă nu e sinistră: craniile erau un motiv funerar obișnuit în Renaștere și fac aluzie la arhiepiscopul Fonseca, a cărui memorie e închinată casa. Dar orașul a preferat cealaltă versiune.
Patru cranii și mai multe legende
Craniile sunt pe consolele din partea de jos, sunt mici și trebuie căutate. În iconografia renascentistă funcționau ca memento mori, o amintire a morții perfect convențională pe fațadele comemorative și pe portalurile capelelor funerare.
Casa a fost ridicată pe la 1500 în memoria arhiepiscopului Alonso de Fonseca, al cărui bust domină fațada. Ansamblul e, în fond, un monument funerar în format de locuință: de aici craniile.
Dar orașul și-a construit propria poveste. Circulă versiuni care vorbesc despre crime petrecute înăuntru, despre apariții și întâmplări întunecate, niciuna cu temei documentar. Că o casă cu patru cranii ajunge să nască legende negre e de așteptat; că ele se mai povestesc după cinci secole, mai puțin.
Plateresc în format mic
Atribuirea cea mai acceptată e lui Juan de Álava, unul dintre maeștrii platerescului din Salamanca, iar calitatea sculpturii o susține: medalioane, grotești, blazoane și o compoziție foarte lucrată pe o suprafață mică.
E interesantă tocmai prin scară. Față de marile fațade-retablu ale Universității sau ale mănăstirii San Esteban, aici același vocabular e aplicat unei clădiri mici, ceea ce îți permite s-o vezi întreagă dintr-o privire și de aproape. E plateresc la înălțimea ochilor.
Interiorul nu se vizitează, așa că toată vizita e afară și durează cinci minute. Merită să te oprești la bustul lui Fonseca, la blazon și la consolele cu cranii, care sunt ce vine aproape toată lumea să caute și ce se găsește cel mai greu.
De neratat
Craniile sunt convenționale
Un memento mori obișnuit în Renaștere. Fac aluzie la arhiepiscopul Fonseca, a cărui memorie e închinată casa.
Orașul a preferat legenda
Circulă versiuni despre crime și apariții, niciuna documentată, și se mai povestesc după cinci secole.
Plateresc la nivelul ochilor
Același vocabular ca al marilor fațade-retablu, dar pe o suprafață mică, pe care o vezi întreagă și de aproape.
Unamuno locuia alături
O placă amintește de el pe casa vecină, unde a locuit în anii în care a fost rectorul universității.
Cum se încadrează în vizita ta la Salamanca
Se află pe calle Bordadores, la cinci minute de Plaza Mayor și la un pas de Palacio de Monterrey și de mănăstirea Úrsulas. E o oprire scurtă pe traseul prin Salamanca nobiliară din nordul orașului vechi.
Chiar alături e o placă ce amintește că în casa vecină a locuit Miguel de Unamuno în anii în care a fost rector, iar bustul lui e la câțiva metri. Combinația de legende negre și vecinătate ilustră îi dă acestui colț un caracter aparte.
Se potrivește bine într-o plimbare care leagă Monterrey, această casă, Plaza de los Bandos și fațada Fonseca, totul pe o rază de zece minute și cu mult mai puțină lume decât pe axa universitară.
Întrebări frecvente
Ce a mai ridicat acest Juan de Álava?
Destul de mult, și dintre cele mai bune lucruri. A fost unul dintre marii meșteri pietrari ai epocii sale: a lui este o bună parte din mănăstirea San Esteban, cu acea fațadă monumentală sculptată ca un retablu de piatră, și a pus mâna și la planurile Catedralei Noi din Salamanca. Faptul că o casă atât de mică a fost semnată de un maestru de asemenea calibru spune multe despre punga și gustul arhiepiscopului Fonseca.
Și ce s-a întâmplat cu Unamuno, vecinul?
Aici alături și-a trăit ultimii ani, și au fost grei. În 1936, deja foarte în vârstă și rector al universității, i-a ținut piept, la o ceremonie, unui general cu acel celebru „veți învinge, dar nu veți convinge”. L-au îndepărtat din toate funcțiile și l-au ținut închis în casa lui, la un pas de aceste cranii, unde a murit în ultima zi a acelui an. Locuitorii Salamancăi au legat mereu moartea lui de numele acestei case.
