La prima vedere pare doar o intersecție cu multă agitație, dar numele nu e un capriciu: aici a stat timp de secole una dintre porțile zidului care înconjura Alicante, cea care se deschidea direct spre port. Era granița exactă dintre orașul dinăuntru și marea de afară.
Un oraș cu ziduri privind spre Mediterana
Alicante a fost timp de secole o cetate, cu bastioane și tunuri îndreptate spre mare, mereu cu un ochi la pirații berberi și la flotele dușmane. Zidul nu era decorativ: era infrastructura care făcea posibil traiul pe o coastă nesigură.
Pe această poartă intrau mărfurile descărcate de pe vapoare și ieșeau alicantinii ca să se îmbarce. Tot traficul dintre port și oraș trecea prin acest punct, ceea ce îl făcea locul cel mai umblat din incintă.
Amenințarea era reală și documentată. Cea mai grea lovitură a venit în 1691, când o flotă franceză s-a postat în față și a bombardat orașul zile întregi, aruncând mii de proiectile peste case. A fost una dintre cele mai mari catastrofe din istoria lui.
Când orașul și-a dărâmat zidurile
În secolul al XIX-lea, Alicante a făcut același lucru ca atâtea alte orașe spaniole: a dărâmat incinta care îl sufoca, ca să poată crește. Zidurile își pierduseră funcția militară și deveniseră un obstacol pentru extindere și pentru igiena urbană.
Din poartă n-a rămas nicio piatră, dar numele a rămas bătut în cuie, și odată cu el amintirea că aici era pragul. E un fenomen foarte obișnuit în urbanismul spaniol: porțile dispar, iar toponimele supraviețuiesc.
Dărâmarea a permis crearea falezei așa cum o știm azi, cu Explanada câștigată pe terenul vechilor fortificații, și deschiderea Ramblei pe o altă porțiune a incintei.
Iar piața e încă o graniță, deși de alt fel: desparte centrul vechi al orașului de promenada de pe malul mării, iar prin ea trec mașini, tramvaie și pietoni în toate direcțiile, la orice oră.
De neratat
Aici era poarta
Cea din zid care se deschidea spre port. Pe ea trecea tot traficul dintre mare și oraș.
Bombardamentul din 1691
O flotă franceză a lovit orașul zile întregi cu mii de proiectile. Una dintre cele mai mari catastrofe din istoria lui.
Zidurile au căzut în secolul al XIX-lea
Ca în atâtea orașe spaniole: nu mai apărau și începuseră să sufoce.
E încă o graniță
Desparte centrul vechi de promenada de pe malul mării, cu mașini, tramvaie și pietoni care trec în toate direcțiile.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
E punctul de articulație al centrului. Pe o parte rămân Explanada de España și portul; pe cealaltă, orașul vechi și urcușul spre concatedrală; iar în linie dreaptă, plaja Postiguet.
Are stație de tramvai, linia care leagă centrul de plaja San Juan și de toată coasta până la Benidorm și Dénia. E nodul de transport cel mai util pentru a te deplasa din centru.
Ca oprire în sine nu cere mai mult de cinci minute, dar merită să te oprești să privești forfota și să te orientezi: de aici înțelegi cum e organizat orașul.
Întrebări frecvente
Chiar au atacat orașul dinspre mare?
Și încă cum. Cea mai grea lovitură a venit în 1691, când o puternică flotă franceză s-a postat în față și a bombardat Alicante fără milă timp de zile întregi, aruncând mii de bombe peste case. A fost una dintre cele mai mari catastrofe pe care le-a trăit orașul. Așa că atunci când îți închipui zidurile acestea apărându-se, nu e o poveste: pericolul venea cu adevărat dinspre apă, și de mai multe ori a bătut la poartă cu lovituri de tun.
