Aproape un kilometru de nisip auriu în plin centrul orașului, cu muntele înălțându-se în spate ca o cortină de piatră. Asta face Alicante diferit: nu trebuie să iei mașina ca să mergi la plajă, plaja e aici, la zece minute de orice, între oraș și mare.
O plajă care e un cartier
Postiguet e plajă urbană în sensul literal: dă direct în centrul vechi, are promenadă pe malul mării, stație de tramvai și liftul spre castel la un capăt. Alicantinul coboară să facă baie înainte de prânz sau după muncă, ca și cum ar ieși la o plimbare.
Această condiție schimbă atmosfera. Nu e o plajă de resort sau de complex rezidențial: aici face baie toată lumea, de la vizitatorul în trecere la vecinul dintotdeauna, cu copii, pensionari care aleargă pe malul apei și acel „toc, toc” al paletelor care e coloana sonoră a verii spaniole.
Numele vine de la postigo, „portiță”: aici era una dintre porțile mici ale zidului care înconjura orașul, cea care dădea spre această porțiune de coastă. Când zidurile au fost dărâmate în secolul al XIX-lea, plaja a fost încorporată în țesutul urban.
Muntele din spate și chipul de piatră
Fundalul e muntele Benacantil, cu castelul atârnat la peste o sută cincizeci de metri deasupra nisipului. Această combinație de plajă urbană cu o fortăreață medievală deasupra e ce face inconfundibilă imaginea orașului Alicante.
Privește profilul muntelui de pe mal sau din apă: se disting o frunte, un nas și o bărbie privind spre cer. Alicantinii îi spun Cara del Moro, „Chipul Maurului”, iar tradiția spune că e chipul împietrit al unui maur îndrăgostit care s-a lăsat să moară de durere.
E unul dintre acele lucruri pe care, odată văzute, nu le mai poți nevedea. Și funcționează cu atât mai bine cu cât ești mai departe, așa că din apă sau de la capătul de est al plajei se vede cel mai limpede.
În plin august nu mai încape nici un ac, iar ăsta e prețul de a avea plajă în centru. În afara lui iulie și august, și dis-de-dimineață, experiența e complet diferită.
De neratat
Plajă în centru
Aproape un kilometru de nisip la zece minute de mers pe jos de orice. Nu-ți trebuie mașină ca să faci baie.
Numele vine de la o poartă
Postiguet, de la postigo: aici era una dintre porțile mici ale zidului, cea care dădea spre mare.
Cara del Moro
Profilul muntelui văzut de pe mal desenează o frunte, un nas și o bărbie.
Liftul spre castel
La un capăt al plajei, săpat în stâncă. Plajă și castel în aceeași dimineață.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Se află la capătul de est al Explanada de España, după piața Puerta del Mar. Ajungi pe jos din orice punct al centrului în mai puțin de zece minute.
La capătul ei e accesul la liftul care urcă la castelul Santa Bárbara, săpat în stânca muntelui. E modul comod de a urca, iar să combini plaja și castelul în aceeași dimineață e perfect posibil.
Are toate serviciile unei plaje urbane: dușuri, salvamari, șezlonguri, chioșcuri cu băuturi și accesibilitate. Iar dacă vrei mai mult spațiu, plaja San Juan, mai la nord, e mult mai largă și ajungi acolo cu tramvaiul în douăzeci de minute.
Întrebări frecvente
E adevărat că muntele acela are formă de față?
Uită-te bine la profilul muntelui, mai ales dacă îl privești de pe țărm sau din apă: vei vedea o frunte, un nas și o bărbie privind spre cer. Noi, alicantinii, îi spunem „la Cara del Moro”, „Chipul Maurului”, și se spune că e chipul împietrit al unui maur îndrăgostit care s-a lăsat să moară de durere. E unul dintre acele lucruri pe care, odată ce le-ai văzut, nu te mai poți opri să le privești. Vezi dacă îl găsești înainte să cobori pe nisip.
Și castelul acela care încununează muntele?
E castelul Santa Bárbara, una dintre cele mai mari fortărețe medievale din Spania, agățat acolo la peste o sută cincizeci de metri deasupra plajei. Și știi de ce se numește așa? Pentru că trupele creștine l-au smuls de la musulmani pe patru decembrie 1248, ziua Sfintei Barbara, și i-au dat numele sfintei din ziua aceea. De sus se vede tot golful; dacă ai timp, urcă, fie și la apus.
