Treci de ușă și lumea devine albă. După piatra aurie a fațadei, înăuntru totul e lumină: coloane gigantice și albe ca zăpada care urcă până la o boltă foarte înaltă prin care soarele intră din belșug. E exact opusul unei catedrale gotice, și e intenționat. A fost începută în stil gotic în 1523, iar în 1528 a venit Diego de Siloé și a transformat-o într-o biserică a Renașterii gândită ca un imn închinat luminii.
Peste Marea Moschee
Terenul nu e întâmplător: aici se afla Marea Moschee a Granadei nasride. Monarhii Catolici au poruncit să se ridice catedrala peste ea, dărâmând clădirea islamică, într-un gest care a fost în același timp arhitectural și politic. La Córdoba s-a ales să se încastreze o catedrală în interiorul moscheii; aici s-a ales înlocuirea ei.
Lucrarea a durat din 1523 până în 1704: aproape două secole, vreo șase generații de pietrari care s-au născut, au lucrat aici și au murit fără s-o vadă terminată. Asta explică de ce fațada principală, a lui Alonso Cano, e barocă, în timp ce interiorul e renascentist.
Schimbarea decisivă a adus-o Diego de Siloé în 1528. Pe un plan început în cheie gotică, a proiectat un spațiu cu coloane de ordin corintic pe piedestaluri foarte înalte, cu o capelă principală circulară acoperită de o cupolă, ceva nemaiîntâlnit la o catedrală spaniolă. Soluția a fost copiată apoi la Málaga, Guadix, Jaén și în mai multe catedrale americane.
Capilla Mayor și lumina
Capilla Mayor este marea idee a clădirii: un spațiu circular de peste douăzeci de metri în diametru, acoperit de o cupolă și înconjurat de un deambulatoriu, care funcționează ca o biserică rotundă în interiorul catedralei. Siloé a conceput-o ca pe o rotondă inspirată de Sfântul Mormânt.
Vitraliile ei, din secolul al XVI-lea, nu au culori intense ca cele gotice, ci sunt mai deschise, ca să lase lumina să treacă. Tot sistemul e calculat ca să producă luminozitate, nu penumbră: piedestalurile ridică coloanele, bolțile sunt mai înalte, iar zidurile sunt văruite în alb.
În capela principală se află și bustul în rugăciune al Monarhilor Catolici și șapte pânze mari ale lui Alonso Cano despre viața Fecioarei. Iar orga — două orgi, de fapt, față în față în cor — e unul dintre marile instrumente baroce spaniole, cu trompetele ei de luptă orizontale.
De neratat
O catedrală făcută din lumină
Coloane pe piedestaluri înalte și ziduri văruite: opusul goticului, și căutat dinadins.
Capilla Mayor circulară
O rotondă de douăzeci de metri inspirată de Sfântul Mormânt, nemaiîntâlnită la o catedrală spaniolă.
O sută optzeci de ani de lucru
Din 1523 până în 1704. Interior renascentist, fațadă barocă: șase generații de pietrari.
Modelul care s-a exportat
Soluția lui Siloé a fost copiată la Málaga, Guadix, Jaén și în mai multe catedrale americane.
Cum se încadrează în vizita ta la Granada
E lipită de Capela Regală, care e o clădire mai veche și independentă, cu intrare separată: două monumente diferite, două bilete, două cozi. Merită să le faci pe amândouă, și în ordinea aceasta: mai întâi Capela Regală, care e mai mică și mai intimă, apoi catedrala.
În jur se află centrul istoric comercial: Alcaicería, Plaza Bib-Rambla cu terasele și tarabele ei de flori, și Corral del Carbón, la cinci minute. Este Granada creștină și burgheză, contrapunctul exact al Alhambrei și al cartierului Albaicín.
O notă despre timp: o vezi bine în patruzeci și cinci de minute. Și una de context care te ajută să înțelegi totul: catedrala a fost ridicată ca afirmare a puterii asupra orașului abia cucerit, la fel ca Palatul lui Carol al V-lea din interiorul Alhambrei. Cele trei clădiri — Capela Regală, catedrala și palatul — spun aceeași operațiune.
Întrebări frecvente
Cât a durat ridicarea unei asemenea mase uriașe?
Ține-te bine: aproape două secole. Prima piatră s-a pus în 1523 și n-a fost considerată terminată până în 1704. Asta înseamnă șase sau șapte generații de pietrari care s-au născut, au lucrat aici și au murit fără s-o vadă terminată; bunicul cioplea o coloană pe care avea s-o termine nepotul. De aceea, dacă privești cu calm, vei observa că jos se ivește goticul de la început, iar sus domnește deja gustul baroc de la sfârșit. O catedrală n-o construiește o epocă: o construiește timpul.
Felul acesta de a face biserica a fost copiat și în alte locuri?
Și încă cum. Ce a făcut aici Diego de Siloé, acel mod de a îmbina goticul cu Renașterea, a devenit model. De aici a pornit ideea pentru alte catedrale andaluze, ca Málaga, Guadix sau Jaén, care i-au urmat calea. Gândește-te: ești în fața unui fel de plan-mamă al Renașterii andaluze. Iar uimitor e că un singur om, cu această lucrare, a trasat direcția arhitecturii unei regiuni întregi timp de generații.
