Șase coloane dorice care susțin un fronton triunghiular, ca un templu clasic așezat în mijlocul orașului. A fost ridicat între 1846 și 1847 după proiectul lui Emilio Jover și s-a deschis pe 25 septembrie 1847. La început îi spuneau simplu Teatro Nuevo, ca să-l deosebească de cel vechi de pe strada Liorna, până când și-a câștigat prin propriile merite titlul de Principal.
Un templu neoclasic pentru burghezie
Porticul doric cu fronton nu e o alegere întâmplătoare: în Spania secolului al XIX-lea, teatrul era conceput ca o dotare civică de prim rang, iar limbajul clasic era cel care îi dădea demnitate instituțională. Un teatru trebuia să semene cu un templu grecesc.
În spate e burghezia urbană care se consolida în capitalele de provincie. Un teatru de operă și de dramă era semnul că un oraș încetase să mai fie un sat mare, la fel ca un cazinou, o piață acoperită sau o promenadă cu copaci.
Emilio Jover a fost unul dintre marile nume ale arhitecturii alicantine din secolul al XIX-lea, iar în aceiași ani ridica atât dotări culturale, cât și prima arenă de coride a orașului. Temple ale culturii și temple ale sărbătorii ieșeau din același birou.
Război, reconstrucție și program
S-a deschis cu o dramă romantică, Guzmán el Bueno, iar alegerea n-a fost întâmplătoare: protagonistul e cavalerul medieval care în 1294 apăra Tarifa când dușmanul i-a capturat fiul și a amenințat că îl ucide dacă nu predă cetatea. Drama datoriei mai presus de orice era gustul epocii.
În februarie 1939, în plin Război Civil, un bombardament l-a lăsat pe jumătate distrus și a trebuit reconstruit în anii următori. Alicante a fost lovit în mod repetat din aer, iar această clădire e una dintre multele care poartă acea urmă.
La sfârșitul secolului al XX-lea a fost renovat din temelii ca să se mărească scena și să se modernizeze mașinăria, ceea ce îi permite azi să programeze producții mari. Pe dinafară, în schimb, își păstrează demnitatea neoclasică dintotdeauna.
Înăuntru încap ceva mai mult de o mie de spectatori, pe mai multe niveluri de loje, în dispunerea clasică în stil italian. Rămâne inima culturală a orașului, cu operă, zarzuela, teatru și concerte de-a lungul întregii stagiuni.
De neratat
Un templu grecesc în oraș
Șase coloane dorice și fronton: în secolul al XIX-lea teatrul era o dotare civică de prim rang.
Se numea Teatro Nuevo
Ca să-l deosebească de cel vechi de pe strada Liorna. Titlul de Principal și l-a câștigat prin propriile merite.
Un bombardament l-a lăsat pe jumătate distrus
Pe 28 februarie 1939. A fost restaurat între 1939 și 1941.
O mie de spectatori în loje
Dispunere clasică în stil italian. Programează operă, zarzuela, teatru și concerte tot anul.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Se află în Plaza de Ruperto Chapí, lângă Rambla de Méndez Núñez și la două minute de Mercado Central, în plin centru. Treci prin fața lui când te miști prin oraș.
Interiorul se poate vedea cu vizită ghidată în ore anume și merită dacă se nimerește, pentru că sala cu lojile ei e o frumusețe. Cel mai bine, evident, e să nimerești un spectacol.
Așază-te în fața porticului ca să-l vezi: clădirea e compusă ca să fie privită din față și de la o anumită distanță, iar din lateral își pierde toată forța.
Întrebări frecvente
Cine era acel Guzmán el Bueno din piesă?
Bună întrebare, pentru că drama care a inaugurat teatrul nu și-a ales eroul întâmplător. Guzmán el Bueno a fost un cavaler medieval care în 1294 apăra cetatea Tarifa când dușmanul i-a capturat fiul și a amenințat că îl omoară dacă nu predă orașul. Se spune că Guzmán, decât să-și trădeze regele, și-a aruncat propriul pumnal de pe zid ca să-l omoare cu el. De aici i-a venit acea poreclă de „el Bueno”, „cel Bun”, care a rămas în istorie.
