Case văruite, uși albastre și verzi și ghivece peste tot: pe pereți, pe trepte, atârnate de gratii. E colțul cel mai fotografiat din Alicante, iar ce îl face special nu e că e frumos, ci că a rămas un cartier de localnici cocoțat pe coasta muntelui.
Un cartier de pescari agățat de stâncă
Santa Cruz a fost timp de secole un cartier modest, de pescari și de oameni simpli, cu case minuscule înghesuite ca să folosească fiecare palmă de stâncă de pe coasta muntelui Benacantil. Nu existau palate, nici fațade nobile, iar tocmai această lipsă i-a păstrat dimensiunea.
Albul varului nu e doar estetic. Varul era ieftin și la îndemâna oricărei familii și are, în plus, avantaje reale: respinge soarele și ține casele răcoroase în veri ca cele de aici și dezinfectează pereții, lucru vital când nu existau medicamente.
Traseul e făcut din alei înguste, scări și diferențe de nivel continue, pentru că s-a construit urmând panta fără s-o corecteze. E urbanism din necesitate și produce acel efect de labirint în care marea apare deodată la capătul unei alei.
De două ori pe an se transformă
În mai vin Fiestas de la Santa Cruz: cartierul se acoperă cu cruci împodobite cu flori, se atârnă ghivece și felinare, se aude muzică și miroase a tocană la fiecare colț. Schitul domină acele zile de sus.
În iunie, cu Hogueras de San Juan, tot orașul Alicante arde de sărbătoare, iar aceste străzi se împodobesc până în ultimul colț. E marea sărbătoare a orașului, declarată de interes turistic internațional: monumente uriașe din carton și lemn cu figuri satirice, ninots, care sfârșesc arzând în cremà.
În restul anului cartierul funcționează normal, și aici stă valoarea lui: localnicii continuă să ude ghivecele, să stea de vorbă în prag și să întindă rufele de la un balcon la altul. E un cartier locuit, nu un decor, și e bine să-l parcurgi cu această conștiință.
Asta presupune o politețe elementară: sunt case particulare, de ghivece are grijă cineva, iar ușile dau spre locuințe. Să fotografiezi e perfect acceptat; să te uiți într-un interior sau să te așezi pe treapta altuia, nu prea.
De neratat
Varul nu e doar estetic
Era ieftin, respinge soarele și ține casele răcoroase și, în plus, dezinfectează pereții.
Cartier de pescari
Case minuscule înghesuite pe coastă, fără palate. Această lipsă i-a păstrat dimensiunea umană.
Mai și iunie îl transformă
Crucile din mai cu flori, iar în iunie Hogueras de San Juan, marea sărbătoare a orașului.
E încă locuit
Localnicii udă florile, stau de vorbă și întind rufele. E un cartier, nu un decor: e bine să nu uiți asta.
Cum se potrivește în vizita ta la Alicante
Se află pe coasta de sub castel, între orașul vechi și munte. Traseul logic e să cobori de la castel prin parcul de la Ereta și să intri în cartier de sus, lăsându-te în jos pe scări.
Ieși pe la schitul Santa Cruz și ajungi în orașul vechi, lângă concatedrală și Primărie. Toată plimbarea durează o jumătate de oră bună.
Mergi dis-de-dimineață sau spre sfârșitul după-amiezii. La prânz, în sezonul de vârf, e destulă lume pe străzile principale, iar în plus soarele bate din plin pe varul alb, care orbește. Și încălțăminte comodă: sunt scări și pante tot timpul.
Întrebări frecvente
Ce sunt mai exact Hogueras de San Juan?
Marea sărbătoare a Alicantelui, declarată de interes turistic internațional. În noaptea de San Juan, cea din douăzeci și patru iunie, orașul se umple de monumente uriașe din carton și lemn, cu figuri satirice numite ninots… iar apoi ard toate la „cremà”, o noapte de foc, praf de pușcă și nebunie colectivă. Se salvează doar unul, „ninot indultat”, care se păstrează pentru totdeauna în muzeul lui. E verișoară primară cu Fallas din Valencia, dar cu caracterul ei propriu.
De ce sunt toate casele vopsite în alb?
Nu doar pentru că e frumos, deși este. Varul era ieftin și la îndemâna oricărei familii modeste, și pe deasupra aduce avantaje: albul respinge soarele și ține casele răcoroase în verile acestea ale noastre, iar varul dezinfectează pereții, lucru vital când încă nu existau medicamente. Vecinii își văruiau fațadele în fiecare primăvară, aproape ca un ritual. Ceea ce azi e o carte poștală s-a născut, de fapt, din pură necesitate.
