Portalul oprește pe oricine: figuri, blazoane, frunze și scoici sculptate până la ultimul centimetru, de parcă piatra ar fi dantelă. E plateresc, stilul care a amestecat ultimul gotic cu Renașterea italiană și care se numește așa pentru că pare lucrat mai degrabă de un argintar decât de un pietrar. Clădirea a luat naștere la începutul secolului al XVI-lea ca spital pentru copii orfani, din voința cardinalului Mendoza.
Un spital cu plan în formă de cruce
Planul e literalmente o cruce greacă, cu patru brațe egale care se intersectează în centru sub o turlă. Nu e simbolism gratuit: schema aceasta, importată de la marile spitale renascentiste italiene, permitea supravegherea celor patru săli de bolnavi dintr-un singur punct și separarea pacienților pe categorii.
La lucrare a contribuit Alonso de Covarrubias, același arhitect care a început Alcázarul, iar asta se simte în calitatea pietrăriei. Curtea și scara sunt mai degrabă de palat decât de spital, cu arcade pe două etaje și o casă a scării monumentală, care azi e axa muzeului.
Contrastul acesta dintre funcția de asistență și ambiția arhitecturală ține foarte mult de epocă: un cardinal care a fost omul cel mai puternic din Castilia nu avea să lase un spital modest, fie el și pentru orfani.
El Greco în orașul lui
Ce aproape nimeni nu vine să caute și apoi nu uită e colecția El Greco. Sunt mai multe lucrări ale lui din etape diferite, printre care „Adormirea Maicii Domnului” din ultimii ani, iar văzute împreună îți permit să urmărești cum stilul lui s-a alungit și s-a dematerializat cu timpul.
Doménikos Theotokópoulos s-a format la Veneția și la Roma și a venit în Spania sperând să picteze pentru Filip al II-lea la El Escorial. Regelui nu i-a plăcut opera lui și l-a lăsat deoparte, iar ușa aceea închisă a ajuns să-i fie noroc: s-a stabilit la Toledo, și-a găsit clientelă în capitlu și în nobilimea locală și n-a mai plecat.
Muzeul are în plus o remarcabilă colecție de tapiserii flamande, o secțiune de arheologie cu piese romane și vizigote din oraș și ceramică de Talavera. E, de fapt, muzeul cel mai complet din Toledo și unul dintre cele mai puțin vizitate în raport cu ce păstrează.
De neratat
Portal plateresc
Piatră sculptată ca dantela. Stilul se numește așa pentru că pare lucrat de un argintar, nu de un pietrar.
Plan în cruce greacă
Patru brațe egale care permiteau supravegherea sălilor de bolnavi dintr-un singur punct. Model de spital renascentist italian.
Mai mulți Greco împreună
Lucrări din etape diferite, printre care o Adormire târzie. Poți urmări cum stilul lui s-a alungit cu anii.
Muzeul cel mai complet
El Greco, tapiserii flamande, arheologie romană și vizigotă și ceramică de Talavera. Și unul dintre cele mai puțin vizitate.
Cum se încadrează în vizita ta la Toledo
Se află lângă Plaza de Zocodover, adică la poarta de intrare în orașul vechi dinspre est, și la zece minute de catedrală coborând. Practic toată lumea trece prin fața lui și majoritatea merge mai departe.
Se ajunge la el prin Arco de la Sangre, una dintre intrările istorice, iar din Zocodover urci în cinci minute la Alcázar. Triunghiul acesta — Zocodover, Santa Cruz și Alcázar — e ce merită rezolvat la sosire sau la plecare.
Socotește o oră bună. Și verifică prețul dinainte: e administrat de comunitatea autonomă și are intrare redusă sau gratuită în anumite zile și intervale, informație de obicei mai prost semnalizată decât ar trebui.
Întrebări frecvente
Cine a fost cardinalul Mendoza?
Unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-a dat Spania: i se spunea „al treilea rege”, pentru că Isabelei și lui Ferdinand nu le scăpa nicio decizie fără să-l consulte. A fost marele lor sfetnic, iar când a căzut Granada, în 1492, crucea lui a fost cea înălțată pe turnurile Alhambrei. La moarte a lăsat dispoziție ca averea lui să ajungă aici, iar chiar regina Isabela a vegheat ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Aproape un rege care, în loc de un palat, ne-a lăsat asta.
De ce a ajuns El Greco tocmai la Toledo?
Numele lui adevărat era Doménikos Theotokópoulos, iar înainte să ajungă aici se formase la Veneția, în lumea lui Tițian, și apoi la Roma. A venit în Spania visând să picteze pentru Filip al II-lea la El Escorial… dar regelui nu i-a plăcut lucrarea lui și l-a lăsat pe dinafară. Ușa aceea închisă a fost norocul lui: la Toledo, Biserica și nobilii i-au înțeles geniul ciudat și chinuit, și aici și-a găsit în sfârșit locul. Uneori un refuz uriaș e cel care te duce exact acolo unde trebuia să fii.
