După străzile înguste apare o masă de piatră aurie, cu pinacluri înfipte în cer, care nu se potrivește cu scara restului orașului. Isabela și Ferdinand au poruncit ridicarea ei ca să sărbătorească victoria de la Toro din 1476 și ca să le fie panteon. E monumentul cel mai ambițios lăsat de Monarhii Catolici în Castilia și a sfârșit prin a fi un mausoleu magnific și gol.
Gotic isabelin: piatră sculptată ca dantela
L-a semnat Juan Guas, marele maestru al unui stil pe care azi îl numim gotic isabelin și care se caracterizează printr-o densitate decorativă aproape obsesivă. Guas a amestecat goticul flamboaiant din nordul Europei cu filigranul meșterilor mudéjari locali, iar rezultatul nu seamănă cu nimic de dinainte sau de după.
Claustrul e piesa principală: două etaje de arcade ajurate care par dantelă, cu garguie imposibile — monștri, animale fantastice, figuri grotești — și o grădină centrală cu portocali. Etajul de sus are un tavan casetat mudéjar cu împletituri geometrice, care se parcurge pe o galerie și pe care mulți îl sar.
Peste tot se repetă jugul și mănunchiul de săgeți, emblema regilor, până la saturație, alături de blazoane susținute de vulturi uriași în interiorul bisericii. Era propagandă dinastică fără nicio disimulare, iar la scara aceasta funcționează.
Lanțurile de pe fațadă
Atârnate de zidul exterior sunt șiruri de lanțuri de fier, printre piesele cu cea mai mare încărcătură simbolică din toată Spania. Tradiția spune că au aparținut unor captivi creștini eliberați la cucerirea Granadei, care le-au adus aici și le-au atârnat ca ofrandă votivă după ce și-au recăpătat libertatea.
Faptul că s-a hotărât expunerea lor pe fațada unei mănăstiri regale, în loc să fie topite sau păstrate, arată exact ce mesaj se voia transmis. Sunt acolo de peste cinci secole, ruginite și în bătaia vremii, și sunt primul lucru pe care îl vede cine ajunge pe strada care poartă numele Monarhilor Catolici.
Și apoi e marele gol al clădirii. Isabela voia să fie înmormântată aici, iar tot ansamblul a fost gândit pentru această funcție. Dar în 1492 a căzut Granada, iar regina s-a răzgândit: a preferat să se odihnească în orașul pe care îl cucerise. Panteonul a rămas, pentru totdeauna, fără regii lui.
De neratat
Lanțurile atârnate
Ale unor captivi creștini eliberați la Granada, după tradiție. Ruginesc pe fațadă de peste cinci secole.
Claustrul lui Juan Guas
Două etaje de arcade ajurate ca dantela, garguie imposibile și sus un tavan casetat mudéjar pe care mulți îl sar.
Un panteon gol
Isabela voia să fie înmormântată aici. Granada a căzut în 1492, ea s-a răzgândit, iar mausoleul a rămas fără regii lui.
Jugul și săgețile
Repetate până la saturație în toată clădirea, alături de blazoane susținute de vulturi. Propagandă dinastică fără disimulare.
Cum se încadrează în vizita ta la Toledo
Se află la capătul de vest al orașului vechi, închizând cartierul evreiesc, la cinci minute de Sinagoga del Tránsito și la alte cinci de biserica Santo Tomé. E finalul firesc al acelui traseu și punctul în care orașul vechi privește spre Tajo dinspre apus.
Chiar alături e Puerta del Cambrón, una dintre intrările istorice ale zidului, iar de acolo coboară promenada care mărginește râul spre podul San Martín. Dacă planul include ocolirea Toledo pe dinafară, acesta e cel mai bun loc ca să începi sau să termini.
Socotește patruzeci de minute, aproape toate în claustru, care e ce contează. E inclus în brățara turistică ce grupează mai multe monumente din orașul vechi și care merită de la a treia vizită în sus.
Întrebări frecvente
Cine a ridicat o asemenea bijuterie?
Arhitectul se numea Juan Guas și a fost marele maestru al unui stil pe care azi îl numim gotic isabelin, atât de încărcat și de fin încât pare dantelă sculptată în piatră. A amestecat goticul din nordul Europei cu filigranul meșteșugarilor mudéjar de aici și i-a ieșit asta: o clădire care nu seamănă cu nimic. Guas a iubit atât de mult Toledo încât e înmormântat în oraș, în biserica San Justo. Și-a lăsat aici capodopera.
Ce înseamnă jugul și săgețile?
Sunt un joc de inițiale îndrăgostit. Jugul, „yugo”, care începe cu „y”, este emblema lui Ferdinand… dar trimite la Ysabel, care pe vremea ei se scria cu „y”. Iar mănunchiul de săgeți, „flechas”, care începe cu „f”, este al Isabelei… și trimite la Fernando. Fiecare purta în simbolul său litera celuilalt, ca o semnătură încrucișată a celor doi regi căsătoriți. De aceea le vezi repetate până la amețeală: era felul lor de a spune „asta am făcut-o împreună”.
