Închide ochii o clipă în Plaza de Lavapiés și ascultă: aici nu se vorbește o singură limbă. Îți ajunge la ureche bengaleza puștilor care joacă un crichet improvizat, wolof-ul a doi vecini care se salută, spaniola cântată a unei bunici cu căruciorul de cumpărături. Ești în inima celui mai divers cartier din Madrid, unde trăiesc laolaltă vecini de peste optzeci de naționalități în doar câteva cvartale, și în punctul din care tot cartierul se deschide ca un evantai, la vale, spre râu.
Cartierul celor care sosesc
Timp de secole, aici a fost marginea orașului: locul unde trăia cine nu încăpea între ziduri. Meșteșugari, croitorese, oameni în trecere. Și încă este, doar că acum acel „cine nu încape în altă parte” vine din Dakar, din Dhaka, din Quito sau din Shanghai. Comunitatea din Bangladesh e printre cele mai vizibile —una dintre cele mai mari din Spania—, și se simte în centrele de telefonie, în magazinele de stofe și de sari, în restaurantele cu curry și în tarabele cu fructe deschise până târziu.
Originea numelui dă de discutat. Legenda cea mai savuroasă spune că aici era cartierul evreiesc medieval și că la o fântână din această piață evreii își spălau picioarele înainte de a intra în sinagogă. Probabil că e doar atât, o legendă frumoasă, dar imaginea rămâne: apă, picioare, graniță. Cartierul celor care sosesc.
Mai e o poveste minunată legată de acel cartier evreiesc. Se spune că evreii care treceau la creștinism își alegeau de obicei numele Manuel la botez, ca să-și dovedească noua credință; copiii și nepoții lor au început să fie numiți „manolos” și „manolas”, și așa s-ar fi născut arhetipul lui chulapo, madrilenul get-beget cu garoafa și fanfaronada lui, pe care îl vezi la orice verbena, petrecerile de cartier din Madrid. Din Lavapiés până la însăși porecla sufletului madrilen autentic.
Ce să privești în piață
Mai întâi, solul: vei observa că piața e înclinată, pentru că tot cartierul coboară spre râu, și de aceea toate străzile lui par să fugă în jos. Această diferență de nivel continuă e semnul distinctiv al Lavapiés și cea care face ca plimbarea prin el să fie mereu alta, în funcție de direcție.
Apoi, un detaliu curios de urbanism: multe dintre bănci privesc spre arcade, nu spre centru. Aici viața se petrece pe margini, pe terase, în uși. Rămâi puțin așezat și cartierul se povestește singur.
Și în al treilea rând, Teatro Valle-Inclán, masivul de cărămidă roșie care domină piața cu un oarecare aer de fortăreață culturală. Poartă numele lui don Ramón, scriitorul care a inventat esperpento, acel fel de a privi Spania ca într-o oglindă deformantă de bâlci, și se potrivește perfect într-un cartier care a avut mereu ceva de teatru de stradă. În timpul lucrărilor au ieșit la iveală resturile unui cimitir vechi și ale unor case din Madridul Habsburgilor: calci, la propriu, peste mai multe orașe suprapuse. Azi programează teatru contemporan, adesea în mai multe limbi.
Cartierul acesta e scenă de secole. Încă din secolul al XVIII-lea, dramaturgul Ramón de la Cruz și-a umplut sainetele, scurtele lui comedii populare, cu manolos, majas și chisperos de pe aceste străzi, zugrăvindu-le certurile, geloziile și petrecerile. Apoi au venit zarzuelele și au continuat să privească aici.
De neratat
Teatro Valle-Inclán
Teatru contemporan, adesea multilingv, peste resturile unui cimitir vechi și ale Madridului Habsburgilor.
Peste 80 de naționalități
Într-un singur bloc pot locui alături o familie senegaleză, un pensionar madrilen și un cuplu din Bangladesh.
Corralas
Curți de vecinătate cu galerii de jur împrejur; cea de pe Mesón de Paredes e protejată ca monument.
Street art pe Embajadores
Picturi murale uriașe care se schimbă în fiecare an pe artera care coboară spre sud.
Cum se încadrează în plimbarea ta prin Lavapiés
Piața e centrul exact al cartierului și cel mai bun punct de plecare. Urcând, ajungi în cinci minute pe Calle de Argumosa, cea cu terasele la umbră, și la Cine Doré, sediul Filmoteca Española. Coborând, în cinci minute ajungi la Mercado de San Fernando; iar mergând mai departe, la La Tabacalera și la La Casa Encendida, deja la granița de sud.
Pe drum nu rata două lucruri. Unul, corralas: clădiri cu curte centrală și galerii de jur împrejur, unde ușile tuturor locuințelor dau într-un balcon comun. Cea mai faimoasă, pe Mesón de Paredes, e protejată ca monument și azi se vede atât de bine pentru că au dărâmat casele de alături și i-au lăsat fațada interioară la vedere, ca pe o scenă deschisă. Acele curți au inspirat zarzuele atât de populare ca „La Revoltosa”. Și al doilea, arta urbană de pe calle de Embajadores, o axă de picturi murale uriașe care se schimbă de la un an la altul.
Traseul Viavoy numit Lavapiés multicultural trece prin această piață și prin tot cartierul cu o ghidă locală care ți-l povestește în timp ce mergi, fără grup, fără program și fără conexiune. E o plimbare la vale de puțin peste o oră, care se poate întinde o după-amiază întreagă.
Întrebări frecvente
Cartierul acesta a inspirat piese de teatru?
Foarte multe. Încă din secolul al XVIII-lea, dramaturgul Ramón de la Cruz și-a umplut sainetele, acele comedii scurte și populare, cu „manolos”, „majas” și „chisperos” de pe aceleași străzi. Le-a zugrăvit certurile, geloziile și petrecerile cu un haz extraordinar. Apoi au venit zarzuelele, care au continuat să privească tot încoace. Așa că piața aceasta e de secole, ea singură, o scenă: Madridul de jos povestindu-se pe sine.
