O sală răcoroasă și în penumbră, cu o lanternă octogonală susținută de opt coloane subțiri, care lasă să cadă un șuvoi de lumină peste un bazin. Are o frumusețe senină, aproape muzicală, și trebuie spus de la început că de arabe au puțin: funcționau deja în 1194, când Girona era creștină de secole.
Creștini care copiau cel mai bun model disponibil
Numele vine de la faptul că au copiat fără jenă modelul băilor romane și islamice, care erau cele mai bune ale vremii lor. În Europa creștină a secolului al XII-lea nu exista nimic comparabil în materie de instalații de baie, așa că cine voia să construiască unele bune nu avea altă referință.
Asta spune destul despre cum funcționa cu adevărat transmiterea culturală medievală, mult mai pragmatică decât se povestește de obicei: se adopta ceea ce funcționa, de oriunde ar fi venit, iar prestigiul tehnic cântărea mai mult decât granița religioasă.
Ce este cu adevărat andaluz este senzația spațiului: penumbra, apa, lumina filtrată de sus și micul templu central care organizează toată sala. Arhitectura băii caută un efect senzorial precis, iar aici e atins la fel ca la Granada sau la Córdoba.
Parcursul ritualului, și cine le-a salvat
Sălile se străbat în ordinea vechiului ritual, care este aceeași cu a termelor romane. Mai întâi apodyterium, vestiarul, care este sala cu micul templu și lanterna, cel mai frumos spațiu al ansamblului. Apoi frigidarium, cu apă rece; tepidarium, cu apă călduță; și caldarium, cu apă caldă.
Sub toate acestea se află hipocaustul: camera prin care circula aerul cald de la un cuptor aflat sub pardoseală, încălzind podelele și pereții. E tehnologie romană pură, funcționând într-o clădire din secolul al XII-lea.
Baia nu era doar igienă. Era plăcere și era viață socială: locul unde se vorbea de afaceri, se încheiau înțelegeri și se petrecea timpul, un lux pe care orașul medieval a știut să și-l ofere și pe care apoi l-a pierdut timp de secole.
Faptul că clădirea a ajuns întreagă se datorează în bună parte unui accident: timp de secole a rămas închisă în interiorul mănăstirii capucinelor, care a folosit incinta pentru nevoile ei, iar zidul mănăstirii din jur a protejat-o de demolare. Când mănăstirea a dispărut, bijuteria era tot acolo.
De neratat
Nu sunt arabe
Funcționau deja în 1194, când Girona era creștină de secole. Copiază modelul islamic și roman.
Micul templu și lanterna
Opt coloane subțiri care susțin o lanternă octogonală deasupra bazinului din vestiar. Partea cea mai frumoasă a ansamblului.
Hipocaustul
Dedesubt circulă aer cald de la un cuptor aflat sub pardoseală. Tehnologie romană într-o clădire din secolul al XII-lea.
Le-a salvat o mănăstire
Au rămas închise în interiorul mănăstirii capucinelor, iar zidul acesteia le-a protejat de demolare.
Cum se încadrează în vizita ta la Girona
Cel care le-a restaurat în 1929 a fost Rafael Masó, originar din Girona, unul dintre marii arhitecți ai noucentisme-ului catalan, a cărui casă de familie se poate vizita și ea în oraș. Această intervenție a readus ansamblul la o stare prezentabilă.
Se află lângă Portal de Sobreportes, poarta de origine romană a incintei, și la doi pași de bazilica Sant Feliu. De aici începe zona de nord a orașului vechi: Sant Pere de Galligants, Jardins dels Alemanys și urcușul spre zid.
Vizita e scurtă, douăzeci de minute, iar biletul e ieftin. E bine s-o faci când soarele e sus, pentru că efectul lanternei asupra bazinului depinde de lumina care intră de sus, iar pe o zi înnorată se pierde jumătate.
Întrebări frecvente
Cum se face că o asemenea clădire a ajuns întreagă până azi?
În parte, datorită unor călugărițe. Timp de secole, băile au rămas închise în interiorul mănăstirii capucinelor, care au folosit incinta pentru nevoile lor, iar zidul mănăstiresc din jur le-a ferit de demolare. Când mănăstirea a dispărut, vechea bijuterie era tot acolo, așteptând ca Masó s-o salveze.
