Cupola aceea care strălucește în soare ca și cum ar fi de aur este semnătura orașului Cádiz în orice fotografie, și nu e din aur: sunt țigle galbene smălțuite. Catedrala Sfintei Cruci, Catedral Nueva, a fost începută în 1722 și nu a fost terminată decât în 1838, o sută șaisprezece ani în care s-au schimbat modele. De aceea se naște barocă jos și se termină neoclasică sus, iar schimbarea o poți citi ridicând privirea.
Catedrala plătită de America
Motivul existenței ei e economic. În 1717, Casa de Contratación s-a mutat de la Sevilla la Cádiz, iar odată cu ea și monopolul comerțului cu America. Orașul a devenit marele port al Indiilor și s-a umplut de bani, iar o catedrală pe măsura acestei bogății a devenit o chestiune de prestigiu.
Au finanțat-o în bună parte negustorii Indiilor, prin taxe pe mărfurile care intrau prin port. Când comerțul american a decăzut, după independențele din secolul al XIX-lea, lucrările au încetinit și au trebuit încheiate cu soluții mai modeste decât cele prevăzute.
Acest du-te-vino economic explică amestecul de stiluri. Vicente Acero a început lucrarea în 1722 cu un proiect ambițios și a sfârșit prin a o abandona; după el au venit alți meșteri timp de mai bine de un secol, și fiecare a construit în limbajul timpului său. Rezultatul e o clădire care se schimbă pe măsură ce ridici privirea.
Cripta de sub nivelul mării
Sub biserică e o criptă săpată practic la nivelul apei, cu o boltă de piatră atât de bine trasată încât o șoaptă spusă lipit de perete călătorește până la celălalt capăt și se aude limpede. Ghizii o demonstrează pe loc și nu dă greș niciodată: e un fenomen acustic, nu o legendă.
Acolo se odihnesc doi gaditani iluștri: compozitorul Manuel de Falla și scriitorul José María Pemán. Cripta e rece, umedă și de o sobrietate totală, iar contrastul cu interiorul luminos de sus face parte din vizită.
Celălalt lucru de făcut este urcarea în Torre de Poniente, turnul cu ceas, care se face pe rampă, nu pe scări, și de aceea e mai accesibilă decât de obicei. De sus vezi tot orașul întins pe apă, cu terasele, turnurile de belvedere și Atlanticul înconjurând totul.
De neratat
Cupola nu e din aur
Sunt țigle galbene smălțuite. Umezeala mării e marele lor dușman și impune restaurări continue.
O sută șaisprezece ani de lucru
Se naște barocă jos și se termină neoclasică sus. Schimbarea de stil se citește ridicând privirea pe fațadă.
Cripta care șoptește
Săpată la nivelul mării, cu o boltă care duce o șoaptă de la un capăt la altul. Aici e îngropat Manuel de Falla.
În turn se urcă pe rampă
Urcarea în Torre de Poniente nu are scări, ceea ce o face mult mai accesibilă decât aproape orice clopotniță.
Cum se încadrează în vizita ta la Cádiz
Se află în orașul vechi, între Barrio del Pópulo și La Viña, la zece minute de mers pe jos de Plaza de España și la cinci de teatrul roman. Este centrul geografic al întregului oraș vechi și punctul de la care se organizează orice traseu.
Biletul include cripta și de obicei și turnul, deși merită să verifici. Socotește o oră pentru interior, criptă și urcare, care nu e grea pentru că se face pe rampă.
Un detaliu care se vede din afară și spune multe: piatra e devorată de salinitate. Umezeala mării atacă fără încetare zidăria și impune restaurări permanente, până acolo încât a trebuit să se pună plase de protecție împotriva desprinderilor. Este prețul faptului că stă la o sută de metri de Atlantic.
Întrebări frecvente
Cine a trasat primele planuri ale catedralei?
Arhitectul Vicente Acero, care a început lucrarea în 1722 cu un proiect ambițios… și a sfârșit prin a o abandona. După el au venit alți maeștri, timp de mai bine de un secol, și de aceea catedrala își schimbă stilul pe măsură ce ridici privirea.
E adevărat că în criptă se aud șoaptele?
Cripta, săpată aproape la nivelul mării, are o boltă de piatră atât de bine făcută încât o șoaptă rostită lângă perete călătorește până la celălalt capăt. Ghizii o demonstrează chiar acolo; e un mic truc de acustică ce lasă pe toată lumea cu gura căscată.
