În plină Diagonal, o fațadă îngustă și foarte înaltă, cioplită ca și cum ar fi din fildeș: ferestre mari cu montanți, garguie, îngeri, fiare și blazoane care acoperă fiecare palmă de piatră. Pare un palat gotic din nordul Europei transplantat la Barcelona, și exact asta era intenția. L-a semnat Josep Puig i Cadafalch pe la 1906, chiar în momentul în care Gaudí construia La Pedrera la cinci minute de aici. Două feluri opuse de a fi modern, în același timp și pe același bulevard.
Puig i Cadafalch, sau trecutul ca avangardă
Acolo unde Gaudí inventa forme care nu existau în niciun repertoriu, Puig i Cadafalch făcea contrariul: recupera goticul civil catalan, epoca în care Catalonia era o putere mediteraneană, și îl ducea până la delirul decorativ. Modernismul lui este o operațiune culturală și totodată politică, un fel de a spune că acest oraș a avut un trecut glorios al lui.
Nu era doar arhitect. A fost un arheolog serios — a condus săpăturile de la Empúries, orașul grec și roman de pe Costa Brava —, istoric de artă, autorul lucrării de referință despre arhitectura romanică catalană și om politic: a ajuns să prezideze Mancomunitat de Catalunya între 1917 și 1924.
Sculptura fațadei este a lui Eusebi Arnau, marele sculptor al modernismului catalan, a cărui mână o vei recunoaște în jumătate din Eixample: a lui este o bună parte din decorația Casei Lleó Morera, a Casei Amatller și a Palau de la Música. Aici a cioplit un bestiar complet, cu Sfântul Gheorghe și balaurul cu tot.
Două fațade pentru două clase sociale
Clădirea are două fețe foarte diferite, iar motivul e pur clasism urban. Cea dinspre Diagonal, ostentativă și sculptată, era a palatului baronului: pe acolo intra familia. Cea de pe Carrer del Rosselló, mult mai sobră și cu bovindouri, corespundea apartamentelor de închiriat. Aceeași casă își schimbă discursul după strada spre care privește.
Uită-te la bovindoul continuu de la etajul nobil, cu ferestrele lui mari cu montanți și galeria ajurată: e citatul gotic cel mai direct. Și la console și garguie, unde Arnau a ascuns figuri cu destul umor, inclusiv aluzii la meserii și la viața modernă strecurate într-un limbaj medieval.
Interiorul păstrează vitralii, ceramică și tavane casetate de o calitate remarcabilă, iar holul de la intrare cu scara e unul dintre cele mai frumoase din Eixample. Astăzi clădirea este sediu instituțional, așa că deschiderea ei pentru public depinde de programul de activități.
De neratat
Bestiarul lui Eusebi Arnau
Sfântul Gheorghe, balauri și figuri cu umor cioplite de sculptorul care a semnat jumătate din Eixample.
Două fațade, două clase
Palat sculptat spre Diagonal, apartamente de închiriat sobre spre Rosselló. Aceeași clădire.
Arhitectul arheolog
Puig i Cadafalch a săpat la Empúries și a prezidat Mancomunitat. Arhitectura era doar una dintre viețile lui.
Casa de les Punxes la o sută de metri
Tot a lui, cu turnuri conice din cărămidă. Amândouă împreună îi explică întreaga idee.
Cum se potrivește în vizita ta la Barcelona
Se află pe Diagonal, la mai puțin de o sută de metri de Casa de les Punxes, cealaltă mare clădire a lui Puig i Cadafalch din zonă, cu turnurile ei conice din cărămidă. Cele două împreună sunt cel mai bun argument ca să dedici o oră modernismului care nu e al lui Gaudí.
La zece minute de mers pe jos e La Pedrera, coborând pe Passeig de Gràcia, iar la alte zece Palau Macaya, al aceluiași arhitect, traversând spre Passeig de Sant Joan. Triunghiul acesta se parcurge într-o jumătate de oră și acoperă aproape tot repertoriul lui.
Accesul în interior nu e garantat: depinde dacă e deschisă vreo expoziție sau activitate. Chiar dacă nu poți intra, fațada justifică oprirea, și e bine s-o privești de pe trotuarul de vizavi ca s-o cuprinzi întreagă: e atât de îngustă și de înaltă încât de aproape nu se vede.
Întrebări frecvente
Cine a sculptat toată piatra aceasta?
Un nume pe care îl tot auzi prin jumătate din Eixample fără să știi: Eusebi Arnau, marele sculptor al modernismului. Ale lui sunt aceste figuri gotice de pe fațadă, dar și o bună parte din sculptura de la Casa Lleó Morera și de la Casa Amatller, pe care le-ai lăsat în urmă, precum și de la Palau de la Música. Era sculptorul pe care îl chemau toți arhitecții când voiau ca piatra să spună povești. Fii atent și îi vei recunoaște gustul pentru detaliul mărunt, chipurile cu caracter, umorul ascuns.
Puig i Cadafalch era doar arhitect?
Nici vorbă, era o fântână de cunoaștere. Pe lângă proiectarea caselor, a fost arheolog, și încă unul serios: a condus săpăturile de la Empúries, vechiul oraș grecesc și roman de pe Costa Brava, scoțând la lumină o bucată întreagă din istoria Cataloniei. A fost și unul dintre marii cercetători ai artei romanice. De aceea clădirile lui privesc atât de mult spre trecut: nu imita stiluri din auzite, le cunoștea pe dinăuntru, piatră cu piatră. Un arhitect care era, în același timp, pe jumătate istoric și pe jumătate detectiv al timpului.
