Măsoară vreo nouăzeci și trei de metri, aproape nouăzeci și opt cu morișca de vânt, și e printre cele mai înalte din Spania. Dar partea cea mai bună e felul în care a fost făcut: a fost început în 1519 și n-a fost terminat decât în 1793. Aproape trei secole de lucru, și se vede, pentru că își schimbă stilul pe măsură ce urci.
Un copac care a crescut pe etape
Primul corp, cel mai sobru și mai elegant, l-a ridicat italianul Jacobo Florentino și l-a continuat Jerónimo Quijano, cu acel gust renascentist măsurat și clasic ajuns în Spania din Italia la începutul secolului al XVI-lea.
Apoi lucrul s-a oprit aproape două secole, pentru că turnul amenința să se încline. A fost o decizie prudentă: terenul din Murcia e aluvionar, iar greutatea unui turn de asemenea dimensiuni punea o problemă reală de tasare.
În secolul al XVIII-lea a fost terminată partea de sus, cu corpul clopotelor și coiful, deja în plin baroc. De aceea, privindu-l de jos în sus, citești istoria arhitecturii spaniole într-un singur obiect: Renaștere la bază, baroc la coroană.
Procesul acesta — să începi, să te oprești de frică pentru structură și să termini generații mai târziu într-un alt limbaj — e mai obișnuit decât pare la marile turnuri europene, dar puține îl arată atât de limpede.
Clopotele organizau huerta
Clopotele acelea nu erau doar pentru chemarea la slujbă. Secole la rând au anunțat temutele viituri ale râului Segura când râul venea năvalnic, au bătut a alarmă în războaie și în sărbători și au marcat rândul la irigat în huerta, ca fiecare țăran să știe când îi venea apa.
Adică: turnul nu împodobea orașul, îl organiza. Într-o societate fără ceasuri personale și fără comunicații, clopotnița era sistemul de informare publică, iar codul ei de bătăi îl înțelegea toată lumea.
Mai există un element puțin cunoscut sus: Conjuratorio, o mică încăpere din care, când cerul se întuneca, un preot ieșea să alunge prin rugăciune furtunile și invaziile de lăcuste care amenințau huerta, binecuvântând cele patru puncte cardinale.
Se poate urca, iar priveliștea merită: de sus cuprinzi tot orașul și, dincolo de el, valea Segurei, care e motivul pentru care Murcia există.
De neratat
Aproape trei secole de lucru
Început în 1519 și terminat în 1793, cu o pauză de aproape două sute de ani la mijloc.
Își schimbă stilul pe măsură ce urci
Renaștere la bază, a lui Jacobo Florentino și Jerónimo Quijano; baroc la vârf.
S-a oprit de frică să nu se încline
Terenul din Murcia e aluvionar, iar greutatea punea o problemă reală de tasare.
Clopotele marcau irigarea
Anunțau viiturile, băteau a alarmă și îi spuneau fiecărui țăran când îi venea apa.
Cum se încadrează în vizita ta la Murcia
Face parte din ansamblul catedralei, în plaza del Cardenal Belluga. Se vede din tot orașul, dar ca să urci trebuie să intri prin incinta catedralei.
Urcarea durează vreo treizeci sau patruzeci de minute, între scară și timpul cât rămâi sus. Verifică programul și prețul biletului, care de obicei e împreună cu Muzeul Catedralei.
Combină-l cu imafronte-ul și cu restul pieței: Palatul Episcopal și Extinderea Primăriei, a lui Rafael Moneo.
Întrebări frecvente
Știai că din turn se „exorcizau” furtunile?
Sus în turn există o mică încăpere numită Conjuratorio. De acolo, când cerul se întuneca, un preot ieșea să exorcizeze furtunile și invaziile de lăcuste care amenințau huerta, binecuvântând cele patru puncte cardinale. Credință și frică de vremea rea, toate în același loc.
