E singurul templu roman care stă încă în picioare în Mérida, cu coloanele de granit înconjurând cella completă, și s-a păstrat dintr-un motiv care azi ar suna a barbarie: în secolul al XVI-lea un nobil și-a construit un palat renascentist băgând templul în propria casă. Abuzul acela e exact ce l-a salvat.
Nu era al Dianei și domina forul
Să începem cu numele, pentru că e înșelător. Clădirea n-a avut nicio legătură cu zeița Diana: era dedicată cultului imperial, adică onorării Romei și a împăratului divinizat, care era cultul oficial și politic al oricărei capitale de provincie.
A fost construit în secolul I și domina forul municipal, centrul civic al orașului, în punctul în care se întâlneau viața politică, cea administrativă și cea religioasă. Un templu al cultului imperial în poziția aceasta nu e devoțiune: e clădirea care amintește în fiecare zi cine comandă.
Este peripter și hexastil — înconjurat de coloane pe toate cele patru laturi, cu șase pe fațadă — și stă pe un podium înălțat, la care se urca pe o scară frontală. Coloanele sunt canelate, cu capiteluri corintice, și susțin arhitrava ca în prima zi.
Palatul care l-a înghițit
În secolul al XVI-lea, contele de los Corbos a hotărât să-și ridice un palat renascentist chiar aici. În loc să dărâme ruinele romane, a făcut ceva mult mai practic: le-a încorporat, încastrând coloanele în zidurile casei sale și folosind structura antică drept schelet al celei noi.
Rezultatul este că templul a petrecut patru secole protejat înăuntrul unei clădiri locuite, în loc să servească drept carieră de piatră, cum s-a întâmplat cu aproape tot restul. Când ansamblul a fost restaurat, coloanele au fost eliberate, iar resturile palatului au fost lăsate în picioare: azi cele două epoci conviețuiesc îmbrățișate.
În fața lui se deschidea un bazin alungit, o oglindă de apă în care templul se reflecta în întregime. E excavat și se vede, și te ajută să înțelegi că aceste clădiri erau gândite și ca scenografie: imaginea conta la fel de mult ca funcția.
Un detaliu care schimbă felul în care privești tot ansamblul arheologic al Méridei: coloanele de granit erau acoperite cu stuc alb, ca să imite marmura. Aspectul de piatră goală și auster care azi ni se pare atât de roman este, de fapt, rezultatul pierderii finisajului.
De neratat
Nu era al Dianei
Era dedicat cultului imperial: onorării Romei și a împăratului divinizat. Cultul oficial și politic.
Domina forul
Era în centrul civic, unde se întâlneau viața politică, administrativă și religioasă a capitalei Lusitaniei.
Un palat l-a salvat
În secolul al XVI-lea, contele de los Corbos l-a încastrat în casa sa renascentistă. De aceea n-a sfârșit drept carieră de piatră.
Era acoperit cu stuc alb
Granitul era acoperit cu stuc ca să imite marmura. Aspectul de piatră de azi e o pierdere, nu originalul.
Cum se încadrează în vizita ta la Mérida
E chiar în centru, la câteva minute de Plaza de España, și e una dintre cele mai rapide opriri ale traseului: ajung cincisprezece minute. Se înconjoară în întregime și merită s-o faci, pentru că se schimbă mult în funcție de unghiul din care îl privești.
Se combină bine cu podul roman și cu alcazaba, care sunt la vale, și cu Arco de Trajano, la două străzi, care nu era un arc de triumf, ci poarta monumentală de intrare într-o incintă sacră.
Accesul e liber și fără bilet, iar noaptea e iluminat, moment în care coloanele câștigă mult. Dacă ziua e foarte călduroasă, e o oprire de trecere perfectă între vizitele în interior.
Întrebări frecvente
Și de unde a ieșit povestea cu Diana, dacă nu era templul ei?
Din greșeala unui cronicar. Un istoric din Mérida, din secolul al XVII-lea, l-a botezat Templul Dianei, închipuindu-și că era al acestei zeițe. S-a înșelat cu totul, dar numele a plăcut și nimeni nu i l-a mai putut lua.
