Peste un kilometru de nisip arămiu, chiringuitos (baruri de plajă) aliniate și valuri liniștite: e una dintre plajele urbane cele mai iubite din Marbella. Dar frumusețea locului stă în nume, și aproape nimeni nu știe: Fontanilla vine de la un izvor de apă dulce care țâșnea chiar aici, la un pas de mal.
Apă potabilă pe mal
Izvorul țâșnea printre stâncile pe care valurile le acopereau și le descopereau. Într-o cronică din 1869, un oarecare José Bisso l-a descris cu o imagine precisă: apa se năștea din scobitura unei lespezi mari de piatră și, deși marea o acoperea iar și iar, continua să țâșnească dulce, fină și proaspătă.
Merită să ți-l imaginezi: apă potabilă izvorând în plină plajă, unde generații de localnici din Marbella și-au potolit setea înainte să existe conducte. Pe o coastă uscată, un izvor lângă mare nu era un detaliu pitoresc: era o resursă.
Astfel de izvoare de coastă există în mai multe puncte ale Mediteranei, acolo unde acviferele subterane se descarcă direct în linia țărmului. Multe toponime de pe litoralul spaniol vin tocmai de acolo.
Plaja de azi și espetos
Azi e forfotă de vară în toată regula: nisip brun, peste un kilometru lungime, valuri liniștite și un șir de chiringuitos. E principala plajă urbană a Marbellei și se află la zece minute de mers pe jos de orașul vechi.
Nisipul e închis la culoare și grunjos pentru că nu vine de la tropice, ci de la muntele din spate. Plajele de pe Costa del Sol s-au format din ce au cărat râurile și pâraiele în mare timp de secole: rocă mărunțită din munți, nu corali sau scoici sfărâmate.
Mirosul care iese din chiringuitos e espeto de sardine, mâncarea-emblemă a acestei coaste. Sardinele se înfig într-o trestie și se frig la foc de lemne înăuntrul unei bărci vechi umplute cu nisip, ca să nu ardă corpul bărcii. S-a născut în cartierele de pescari din Málaga în secolul al XIX-lea.
Regula locală despre espeto e simplă și destul de serioasă: se mănâncă în lunile fără R —din mai până în august—, când sardina e mai grasă și mai gustoasă. Și se mănâncă cu mâna, fără tacâmuri.
De neratat
Numele vine de la un izvor
Apă dulce țâșnind printre stâncile de pe mal, documentată într-o cronică din 1869.
Nisipul vine de la munte
Rocă mărunțită cărată de râuri timp de secole, nu corali sau scoici. De aceea e închis la culoare și grunjos.
Espeto de sardine
Înfipte în trestie și fripte la foc înăuntrul unei bărci vechi umplute cu nisip. S-a născut în Málaga în secolul al XIX-lea.
Lunile fără R
Din mai până în august, când sardina e mai grasă. Și se mănâncă cu mâna.
Cum se încadrează în vizita ta la Marbella
Se află la capătul de vest al promenadei de la mare, la vreo zece minute de mers pe jos de orașul vechi, coborând pe Avenida del Mar, unde sunt sculpturile lui Dalí.
Promenada de la mare leagă această plajă de celelalte plaje urbane ale Marbellei și se parcurge în întregime pe jos sau cu bicicleta. E plată și plăcută la orice oră, cu umbră din loc în loc.
Dacă vrei celălalt capăt al spectrului, Puerto Banús și plaja lui sunt la vreo șapte kilometri spre vest, cu autobuz urban frecvent. Sunt două Marbelle diferite și merită să le vezi pe amândouă.
Întrebări frecvente
Ce sunt acele espetos pe care le simt mirosind din barurile de pe plajă?
Mirosul acela nu înșală: este espeto-ul de sardine, felul-emblemă al acestei coaste. Sardinele se înfig într-o trestie și se frig la foc de lemne înăuntrul unei bărci vechi pline cu nisip, ca să nu ia foc. S-a născut în cartierele de pescari din Málaga în secolul al XIX-lea, iar aici este aproape o religie: se mănâncă cu degetele și sunt mai bune în lunile de vară, când sardina e grasă. Dacă te oprești la un chiringuito, cere-le; este cel mai autentic lucru de aici pe care îl poți lua cu tine.
