În spatele promenadei nu sunt blocuri, nici turnuri: sunt case joase, văruite, cu unul sau două niveluri, cu țiglă arăbească și grilaje vopsite. E ce a rămas din satul de pescari care era aici înainte ca orașul să ajungă până în acest punct. Iar printre aceste case modeste se strecoară, din câteva în câteva numere, mici vile cu grădină și palmieri. Pe un singur trotuar e rezumată toată istoria cartierului.
Înguste la stradă și adânci înăuntru
Uită-te la proporții: aproape toate au o fațadă minimă, de trei sau patru metri, și se întind mult spre interiorul parcelei. Forma aceasta nu e estetică, e economică. Când terenul se împărțea sau se impozita după metrii de front la stradă, logic era să construiești îngust și să crești spre interior, și așa s-a făcut aici de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Schema interioară era aproape mereu aceeași: un corp din față spre stradă, o curte centrală care aducea lumină și aer și încăperile de serviciu în fund, cu bucătăria și adesea locul unde se țineau uneltele de pescuit. Toată casa se organiza în jurul acelei curți, care era singurul punct aerisit vara.
Materialele erau cele care existau: ziduri de piatră cu var, acoperiș de țiglă curbă, tâmplărie simplă și un văruit care se reînnoia în fiecare an. Nici văruitul nu era decorativ, era igienă și izolare, și de aceea satele andaluze de pe coastă sunt albe.
Vilele cu aer englezesc
Printre casele pescarilor apar vile din altă lume, cu bovindouri cu geamuri, galerii, turnulețe și grădină. Sunt vechile case de vacanță ale burgheziei din Málaga, venită după băile de mare, iar aerul lor nordic are o explicație precisă.
Málaga secolului al XIX-lea era un port bogat și foarte cosmopolit, cu colonii de negustori și industriași veniți din afară: familii ale vinului, ale fierului și ale zahărului, multe britanice sau din nordul Europei. Și-au adus cu ei felul de a construi, cu galerii cu geamuri ca să profite de soare fără vânt, și au rămas aici.
Contrastul acesta, ușă lângă ușă, e ce face plimbarea interesantă. Mergi pe strada care urcă paralel cu coasta, nu doar pe promenada de jos, și alternează privirea: casă de pescar, vilă cu palmieri, casă de pescar. Succesiunea spune totul fără niciun panou.
De neratat
Fațadă îngustă, casă lungă
Trei sau patru metri la stradă și multă adâncime. Forma urmează felul în care se împărțea și se impozita terenul.
Curtea centrală
Aducea lumină și aer în toată casa. Era singurul loc răcoros vara și totul se organiza în jurul ei.
Vilele cu galerie
Case de vacanță ale familiilor de negustori, multe din nordul Europei. De aici bovindourile cu geamuri.
Strada de sus
Contrastul se vede pe strada paralelă cu promenada, nu pe promenadă. Casă de pescar și vilă, alternând.
Cum se încadrează în vizita ta la Málaga
Nu e un monument cu poartă și program: e un țesut urban pe care îl străbați, și de aceea funcționează ca plimbare, nu ca vizită. Logic e să cobori de pe promenada de la mare spre străduțele din interior vreo douăzeci de minute și apoi să ieși din nou la mare.
Cartierul își păstrează și parohia, biserica Corpus Christi, la câțiva metri, și continuă spre est până la El Palo, unde țesutul e și mai popular și mai puțin retușat.
E bine să mergi știind că multe dintre aceste case sunt azi renovate și destul de căutate, iar altele au rămas cum erau. E un cartier viu, cu locuitori, nu un ansamblu transformat în muzeu: se privește din stradă, fără să intri în curți.
Întrebări frecvente
De ce au vilele acelea un aer englezesc?
Pentru că Málaga de acum un secol și jumătate era un port bogat și foarte cosmopolit, plin de familii de negustori și industriași veniți din afară: oameni din comerțul cu vin, cu fier, cu zahăr, mulți britanici sau din nordul Europei. Ei și-au adus felul lor de a construi, cu bovindouri și galerii cu geamuri, atât de diferit de casa marinărească. Ce vezi nu e un capriciu: e gustul unei burghezii venite de departe care a rămas să trăiască lângă marea aceasta.
Și de ce veneau să facă baie în mare?
Azi ni se pare cel mai normal lucru, dar în secolul al XIX-lea baia în mare era aproape o rețetă medicală. Medicii prescriau băile în valuri ca să vindece de toate: nervii, pielea, plămânii. Se venea pentru sănătate, nu de plăcere, și cu multă pudoare: bărbații și femeile se scăldau separat, la ore diferite, ba chiar cu cabine în care să se schimbe fără să vadă nimeni nimic. Din moda aceea a sănătății s-au născut stabilimente balneare ca acela pe care l-ai văzut mai înainte.
