Este emblema Cuencăi și silueta de pe toate cărțile poștale, înfiptă în mijlocul unei esplanade, în punctul cel mai înalt și cel mai vechi al primei așezări. Este și monumentul cel mai disputat al orașului, pentru că ce se vede azi e rezultatul a două restaurări din secolul al XX-lea care i-au schimbat complet înfățișarea.
Un turn de pază pe o rădăcină musulmană
Pe vremea Cuencăi musulmane se înălța aici turnul care supraveghea drumurile și păzea orașul, în punctul care domină esplanada unde a fost primul nucleu urban. Pe această rădăcină a crescut cel pe care îl vezi azi.
E documentat de demult: într-un desen din 1565, flamandul Anton van den Wyngaerde — care a străbătut Spania desenând orașe la comanda lui Filip al II-lea — îl reprezenta deja, cu planul lui pătrat, dominând defileul. Aceste vederi sunt o sursă extraordinară ca să știi cum arătau orașele spaniole înainte de transformările lor.
În 1532, fierarul Esteban Limosín i-a încununat coiful cu o cruce și o giruetă îmbrăcate în tablă, ca să strălucească de departe. Un turn cu ceas trebuia să se vadă: era instrumentul cu care se rânduia timpul comun al orașului.
Restaurările și disputa
Trăsnetele și invazia franceză l-au maltratat serios. În 1926, Fernando Alcántara l-a refăcut în stil neomudéjar, i-a scos vechiul coif și i-a pus o clopotniță, schimbând complet încununarea pe care o avusese timp de patru secole.
Iar în 1970, o a doua restaurare i-a dat aerul de fortăreață pe care îl are azi, cu creneluri, căutând o înfățișare mai medievală și mai potrivită cu ce se credea atunci că trebuie să pară un turn vechi. Această intervenție e cea care se discută și azi.
Dezbaterea e cea clasică a restaurării monumentelor: să păstrezi ce există, să readuci o stare anterioară documentată sau să construiești o imagine ideală a ceea ce se presupune că a fost. Aici s-a ales a treia variantă, iar rezultatul e un monument autentic prin amplasament și istorie, dar cu o înfățișare în bună măsură inventată.
Chiar și așa, e simbolul incontestabil al orașului și locul spre care arată orice localnic când spune „asta e Cuenca”. E și ceasul comun: aici se adună vecinii ca să mănânce strugurii de Revelion în bătăile clopotelor lui.
De neratat
Punctul cel mai vechi
Peste turnul de pază al Cuencăi musulmane, în punctul care domină prima așezare.
Desenat în 1565
Flamandul Anton van den Wyngaerde l-a desenat cu plan pătrat, dominând defileul, la comanda lui Filip al II-lea.
Două restaurări l-au schimbat
Neomudéjar în 1926, cu clopotniță nouă; și creneluri în 1970. Înfățișarea de azi se discută și acum.
Ceasul orașului
Localnicii mănâncă aici strugurii de Revelion în bătăile clopotelor lui, ca la Puerta del Sol.
Cum se încadrează în vizita ta la Cuenca
Se află pe Explanada de Mangana, la jumătatea drumului dintre orașul de jos și partea de sus a orașului vechi, așa că e prima oprire firească la urcare. De la punctul de belvedere al esplanadei se vede defileul Júcar și o bună parte din orașul modern.
De aici continui urcușul spre Plaza Mayor și catedrală, iar traseul câștigă înălțime până la castel. E un urcuș constant, dar pe tronsoane scurte și cu priveliști la fiecare.
Accesul pe esplanadă e liber și la orice oră, și merită să treci și noaptea: turnul e iluminat, iar de la punctul de belvedere se vede orașul de jos luminat. Lângă el se păstrează rămășițele arheologice ale vechii fortărețe.
Întrebări frecvente
Știai că aici se mănâncă strugurii de Revelion?
În Cuenca, ultima noapte a anului nu se trăiește într-o piață oarecare: localnicii se adună la poalele acestui turn ca să mănânce strugurii la bătăile ceasului său, la fel ca la Madrid sub cel din Puerta del Sol. La Mangana este, și pentru asta, ceasul orașului.
